Out Of Depression

Capitolul 1.

~Perspectiva lui Kail~

Misty... Nu trece o zi în care să nu mă gândesc la tine. Cum ai putut pleca? Cum ai putut lăsa totul în urmă și să mă părăsești? Cum ai putut să uiţi de noi?

Eram căsătoriţi de mai bine de cinci ani, Misty. Cinci ani! Ne făcusem atâtea planuri împreună. Trebuia să îmi caut un nou loc de muncă cu un program care să îmi permită să petrecem mai mult timp împreună. Aveam de gând să ne cumpărăm o casă nouă într-un cartier mai bun. Voiam să avem un copil și să-l creștem cum știm noi mai bine, fără ajutorul părinţilor noștrii. Aveam totul stabilit, dar tu ai dat cu piciorul în toate astea și ai plecat.

Iar eu sunt încă aici, prins în trecut și fără niciun viitor. Ce se va alege de mine? Te-ai gândit vreodată la asta, Misty? Ce se va întâmpla cu bărbatul căruia i-ai jurat iubire veșnică la altar și pe care l-ai părăsit pentru un altul?

A trecut atâta timp de cănd ai plecat, dar mie tot nu îmi vine să cred că nu mai ești cu mine. Nu-mi vine să cred că într-o zi de marţi ţi-ai făcut bagajele. Te-am întrebat unde pleci. Tu mi-ai spus că mergi în vizită la mama ta pentru câteva zile. Ca un prost, te-am crezut. M-am învoit de la muncă, am rugat un coleg să mă acopere dacă e nevoie de mine și m-am întors mai devreme acasă pentru a mai petrece câteva clipe împreună. Avea să îmi fie așa dor de tine după ce plecai la mama ta.

Am virat la stânga în intersecţie și după câteva minute de condus am ajuns pe străduţa noastră. În faţa casei era parcată o mașină luxoasă neagră cu geamuri fumurii. Tu ai ieșit din casă însoţită de un bărbat care îţi ducea o valiză. Cu o mână îţi ţineai o altă geantă, iar cu cealaltă erai agăţată de braţul lui. Te-ai oprit în faţa mașinii, iar bărbatul a pus genţile în portbagaj, ţi-a deschis ușa și te-a întrebat ceva. Tu i-ai zâmbit fermecător și te-ai urcat în mașina lui. Bărbatul a închis portiera și a afișat un zâmbet satisfăcut. A aruncat o ultimă privire peste umăr spre casa noastră, apoi a înconjurat mașina și s-a urcat la volan. Aţi pornit în trombă pe drum, în mai puţin de câteva clipe părăsind împrejurimile. Iar eu am rămas unde eram urmărindu-vă cu privirea cum vă îndepărtaţi.

Claxomul unei mașini din spatele meu m-a trezit la realitate și m-a făcut să mă pun în mișcare. Am continuat să merg până în faţa casei, parcând mașina în locul ce a fost odată mașina în care ai urcat tu. Am tras frâna de mână, apoi am oprit motorul. Am coborât din mașină și am intrat în casă, încă nedumerit de ceea ce am văzut. M-am dus la bucătărie și am băut un pahar cu apă. Am tras adânc aer în piept și l-am lăsat afară odată cu un suspin.

"Mașina aia era prea luxoasă ca să aparţină familiei tale" mi-am spus mie însumi cu voce tare.

Familia ta era una modestă, nici dacă și-ar vinde tot ce au, nu și-ar permite vreodată așa ceva. Bărbatul acela părea prea tânăr, iar tu păreai prea fericită cu el ca să fie fratele tău. Modul cum te uitai la el, felul în care îi zâmbeai, atingerile tale fie ele doar ţinutul braţului său... Nu, el nu era fratele tău și niciun alt bărbat aparţinând familiei tale.

Era amantul tău. Am constatat eu atunci. Deși scena se petrecuse chiar în faţa mea, tot nu-mi puteam crede ochilor. "Misty nu ar putea niciodată să mă înșele." mi-am spus. "Misty e soţia mea și mă iubește. Oricine ar putea face așa ceva, dar nu Misty a mea!"

Am început să te strig ca un disperat. Am început să te caut prin toată casa. Am ieșit în curtea din spate, știind cât de mult îţi place ţie să grădinărești și cât de mândră erai de micuţa ta grădină.

Toate plantele tale erau moarte de mult. Se vedea clar că nu ai mai dat pe acolo de multe săptămâni.

Am ieșit pe prispă, în faţa casei, așteptând să văd cum apari de după colţul străzii cărând multe sacoșe de cumpărături. Eram pregătit să sar să te ajut la cărat în clipa în care te zăream, dar eu tot așteptam și tu nu te mai întorceai.