Out Of Depression

Capitolul 2.

~Perspectiva lui Kail~

Mă trezesc dimineaţă din cauza luminii puternice a soarelui ce invada încăperea. Spun dimineaţă, deși privind ceasul din perete constat că era aproape amiază. Las să îmi scape un oftat și mă las pe spate până când capul meu face contact cu perna moale. Îmi închid ochii sperând să aţipesc măcar pentru câteva clipe, dar două lucruri nu-mi dădeau pace, unul dintre ele fiind razele soarelui, iar celălalt amintirea lui Misty. E greu de crezut că un simplu lucru ca o pernă moale îmi poate aduce aminte de ea, asta dacă privești din exterior. Doar noi știm cât timp am petrecut la cumpărături când am ales pernele astea. Eu voiam cu pene, dar Misty voia hipoalergenice. Bineînțeles că am luat ce a vrut ea, cu alergiile nu te pui...

Mă întorc pe o parte, apoi pe alta, îmi pun una din perne pe cap și inhalez adânc parfumul detergentului. Simţeam un iz de trandafiri, amestecat cu o aromă de liliac, florile preferate ale lui Misty. Mi-am închis ochii strâns și am încercat să-mi golesc mintea de orice distragere și orice amintire, până când, eventual, am adormit la loc.

Nu pot spune că am dormit bine, dar nici rău nu a fost. Când m-am trezit pentru a doua oară, nu eram nici obosit, nici odihnit, eram... gol pe dinăuntru. Ceva lipsea, ceva era pierdut, ceva ce nu voi recupera niciodată...

M-am ridicat ușor în șezut și am îndepărtat pătura de pe mine. M-am sprijinit de tăblia patului și m-am dat ușor jos din pat. În ultimul timp sunt puţin anemic și ameţesc dacă fac mișcări bruște. Dacă ar fi mama aici mi-ar spune că duc lipsă de vitamine și de aia de-abia mă ţin pe picioare, dar știu prea bine că nu vitaminele sunt cele de care duc eu lipsă.

Îmi lipsește vitamina "M".

Am mers încet la fereastră și am deschis geamurile, lăsând să intre înăuntru aer curat. Am scos capul pe geam și am lăsat vântul să îmi bată prin plete. Spun plete pentru că în ultimul timp mi-am lăsat părul să crească cam lung. Lui Misty îi plăcea cum îmi stătea cu păr lung, îi crea o deosebită plăcere să își bage mâinile în el în momentul în care știţi voi ce făceam, dar nu m-am gândit neapărat la ea când mi-am lăsat păr lung, eu doar... eram prea deprimat ca să mă mai preocupe aspectul meu fizic și am lăsat natura să-și facă de cap.

După câteva clipe de privit gânditor pe fereastră, m-am întors și am mers să fac patul. Cred că după a doua sau a treia săptămână după dispariţia lui Misty, nu m-am mai dus la muncă, nu mă pot lăsa pe tânjeală și acasă. Chiar dacă Misty a părăsit cuibul, eu tot îl ţin curat, pentru că e al ei. În mintea mea conștientizez că e degeaba, dar tot încerc să fac ceva pe lângă casă, să demonstrez că sunt capabil. Aș minţi dacă aș spune că nu fac asta cu speranţa ca într-o bună zi, cuprinsă de nostalgie, Misty să treacă prin zonă și să vadă cât de bine mă descurc să am grijă de casă, să fie impresionată de eforturile pe care le depun și să se întoarcă la mine.

Sunetul telefonului fix care sună mă trezește din visare. Las să-mi scape un oftat, apoi merg la baie, lăsând să intre căsuţa vocală.

Aţi sunat la reședinţa Anderson, nu putem răspunde momentan, vă rog lăsaţi un mesaj și vă contactăm noi.

Se aude dulcele sunet al vocii lui Misty spunând. Deși trăim în timpurile astea moderne, suntem sau am fost genul ăla de famile care are și un telefon fix, cu căsuţă vocală, la care suntem apelaţi când nu răspundem la cele mobile. Nici nu mai știu unde e telefonul meu, probabil pe undeva prin casă cu bateria descărcată, de aia acum oricine vrea să dea de mine încearcă să o facă pe fix, dar eu nici la ăla nu răspund. Îmi place prea mult să aud cum intră căsuţa vocală, pentru că e vocea lui Misty.