Medicina Legala -Disectii si Placere

Istoric

În decursul timpului evoluţia medicinei legale a fost condiţionată de evoluţia sistemului de

justiţie pe de-o parte şi de evoluţia medicinei pe de altă parte. Dispoziţii cu caracter medico-legal

există în legislaţia lui Hamurabi cu 2000 de ani î. H., când texte exprese obligau la efectuarea

unor constatări în caz de moarte violentă sau vătămări corporale. În Grecia antică contribuţii la

dezvoltarea elementelor medicinei legale au avut-o Hipocrates (al Il-lea) referitor la avort,

graviditate, gravitatea leziunilor corporale, Herophil, care efectua autopsii în public şi

Erasistrate, considerat părintele anatomiei patologice. Din această perioadă datează şi noţiunea

de mitridatism referitoare la rezistenţa la otrăviri.

Romanii rezolvau, în legi speciale, inclusiv probleme medico-legale. Amintim: Lex

Aquilia privind responsabilitatea medicului, Lex Pompeea privind intoxicaţiile, Lex Scantinia

privind perversiunile sexuale. Nu poare fi uitata activitatea deosebită a medicului Antistus care a

autopsiat corpul lui lulius Cezar, afirmând că din cele 22 de plăgi doar una era letală. Galenus

studiază elementele simulării şi diferenţele între plămânul respirat şi nerespirat al nou-născuţilor,

iar în Codul lui Justinian se reglementează rolul medicilor în procesul de judecată.

Prima lucrare medico-legală apare la chinezi în anul 1247, scrisa de Sun-Tzi si intitulata

"Cum se spală nedreptatea", in care sunt descrise autopsia, diferenţierea traumatismelor mortale

de cele nemortale, asfixiile, moartea subită, moartea survenită în tratamentele cu acupunctură.

Dezvoltarea specialităţii medico-legale are loc insa în Europa, prin Ambroise Pare în sec.al

XVI-lea, care publică primele tratate despre plăgi mortale, asfixii, intoxicaţii şi Paulo Zacchia, în

sec.al XVII-lea ("Despre rapoartele medico-legale" respectiv "Chestiuni medico-legale").

Inca din 1532, "Constitutio Criminalis Carolinae" preciza obligaţia judecătorului de a

solicita medicul pentru demonstrarea otrăvirilor, leziunilor corporale, a problemelor referitoare la

avort, infanticide, statuind si reguli privind redactarea rapoartelor medico-legale. Din anul 1544

datează certificatul care confirmă identificarea cadavrului lui Francisco Pizzaro.
În România, primele dispoziţii cu caracter medico-legal apar în 1500 în " Pravila de la

Ieud" respectiv Psaltirea Scheiană, unde este stipulat aportul medicului în procesul de judecată.

Urmeaza apoi pravilele lui Matei Basarab şi Vasile Lupu, unde sunt descrise aprecierea

leziunilor în răniri şi otrăviri, deflorarea şi violul, aberaţiile sexuale, alienaţia mintală, divorţul

pentru impotenţă, perversiune sau nebunie, pruncuciderea în cazul naşterii de malformaţi

monstruoşi, medicii otrăvitori. În 1777 este înregistrat primul post de vraci orăşenesc (de poliţie)

la Iaşi, remunerat din veniturile mănăstirii. La 22 iunie 1811 divanul Moldovei hotărăşte ca pe

viitor persoanele otrăvite sau cele decedate prin morţi violente să fie autopsiate de medic. Primul

Certificat Medico-Legal, semnat de medicii Filiti, Darvari şi Caracas, dateaza din anul 1812.

Gh. Atanasovici a fost primul profesor de medicină legală numit în 1861 la Şcoala

Naţională de Medicină şi Farmacie. Un an mai tîrziu a fost numit medic legist al capitalei şi

membru în consiliul superior. A funcţionat ca profesor până în anul 1867, când a demisionat şi a

fost numit din nou în 1869 până în 1877. Dintre lucrările sale menţionăm "Expertizele medico-

legale".

În perioada 1867-1868 medicina legală a fost predată de dr. Neculae Negură iar toxicologia

de dr. Dimitrie Sergiu.

În 1879 a fost numit profesor de psihiatrie şi medicină legală Alexandru Şuţu care a cerut

Ministerului de Justiţie să oblige pe medicul legist şef al capitalei să permită studenţilor la

medicină să asiste la necropsii. Dintre lucrările sale amintim "Studii medico-legale", "Lecţie de

deschidere la cursul de medicină legală" şi "Mania morală în raport cu responsabilitatea legală".

În 1890 dr. Mina Minovici ocupă postul de medic şef al capitalei devenind în acelaşi timp

şi asistent al prof. Şuţu la catedra de psihiatrie şi medicină legală. În 1897 este numit profesor

suplinitor la disciplina de medicină legală care devine de sine stătătoare iar în 1899 este

confirmat ca profesor titular.

Prof. Mina Minovici a organizat medicina legală în România pe baze ştiinţifice. În 1892

înfiinţează Morga Oraşului în Bucureşti care se transformă în 1899 în "Institutul medico-legal"

pe care îl conduce până în 1932. Dintre lucrările sale menţionăm "Tratatul de medicină legală"

care a fost premiat de Academia Română.

Fratele acestuia, Nicolae Minovici a fost conferenţiar de medicină legală la Facultatea de

Medicină din Bucureşti din 1915 iar în perioada 1919-1932 a fost profesor de medicină legală la

Universitatea din Cluj unde a organizat şi creeat o adevărată şcoală de medicină legală. Dintre

lucrările acestuia se remarca: "Studiu asupra spânzurării", Manualul tehnic de medicină legală",

"Autopsia medico-legală".

Catedra de medicină legală din Cluj a fost condusa de Mihail Kernbach care a funcţionat

ca profesor până în 1951.

Blah blah blah........