Jocul pasiunii - I. Spune-mi că mă vrei!

Capitolul 8 / Vrei să intri în iadul meu?

- Ce ascunzi tu, Max Hell? În ce afacere necurată te-ai băgat? Şi să nu îndrăzneşti să-mi spui că faci totul ca la carte. Un om curat nu poartă bodyguarzi şi o armă cu el în permanenţă. Să nu crezi că mă păcăleşti. Spune-mi... de ce taci?

Mă menţineam pe poziţie, deşi mă speria gândul că mă poate descoperii. Mereu m-am întrebat oare ce mi-ar face dacă ar afla că l-am trădat, dacă ar afla într-o zi că sunt un agent sub acoperire. Ar avea oare puterea să mă ucidă?

- Ai grijă, Bell, cu ce afirmi. Te pui în pericol singură.

Starea lui nu mai transmitea acum nici o emoţie. Stătea în picioare, la 2 metri de mine, privindu-mă aproape fără să clipească.

Am făcut doi paşi în faţă, apropiindu-mă de el poate prea mult şi l-am privit direct în ochii.

- De ce? Eşti tu un pericol pentru mine?

I-am şoptit la ureche, lăsându-mi respiraţia să-i mângâie pielea, apoi i-am afişat un zâmbet drăcesc.

- Vrei să vezi în ce te bagi? Eşti pregătită să descoperi cine sunt eu cu adevărat? Vrei să-ţi arăt ce înseamnă pericolul? Bine! Schimbare de plan. La 2 cobori de pe scenă, mergi în spate, te schimbi şi vii cu mine.

- Tu ai impresia că nu ştiu cine eşti?

- Dacă ştii, de ce mai eşti aici? De ce te-ai întors şi nu ai rămas ascunsă? Dacă mă cunoşti atât de bine precum spui, ştii deja că nu sunt cel mai bun om din lume pentru tine.

- Tu nu o să fi niciodată pentru mine. Dar tot ce e legat de Max Hell, înseamnă pericol. Şi amândoi ştim cât îmi place pericolul.

- Tu eşti pentru mine. Crezi că eşti suficient de puternică să înfrunţi lumea mea?

- Încearcă-mă. Nu sunt aşa slabă precum mă crezi.

- Eşti slabă, Bell. Faci mereu pe dura, absolut inabordabilă, nu laşi pe nimeni să-ţi citească în suflet, să-ţi cunoască slăbiciunile. Şi ştii de ce? Pentru că ai multe. Singurul tău noroc e că le ascunzi perfect, dar eşti speriată. De ce nu mă laşi să-ţi intru în vene?

Am înghiţit în sec zgomotos, între mine şi el erau 2 centimetri, îi puteam simţii respiraţia şi simţeam că picioarele nu mă ajută şi că în următorul moment o să mă prăbuşesc la picioarele lui.

Ultima lui frază era mult mai mult decât putea suporta sufletul meu. Parfumul lui mă ameţea oricum şi nici vocea pe care o iubeam nu mă ajuta. Inima îmi vibra.

Nu trebuie să las nimic să se vadă, în continuare. Nu sunt slabă, nu sunt cum crede el. Se înşeală. Am fost slabă, am fost în trecut poate prea slabă. Dar acum nimic nu mă mai poate mişca. M-am încruntat involuntar. Mă blocasem. Nu ştiam ce să-i spun sau cum să reacţionez ca să-l fac să-şi schimbe părerea, să nu o mai lungest. Vroiam doar să-i închid uşa în faţă, dar asta nu îmbunătăţea situaţia. M-ar fi făcut să par o laşă.

- Nu mă cunoşti. Nu ştii de ce sunt capabilă. Dar mai bine mi-ai spune tu.. care e slăbiciunea ta?

Deşi credeam că o să-mi tremure vocea, am păstrat-o fermă, calmă şi puternică.

- Eu nu am nimic. Nu am pe nimeni. Nu am ce să pierd în viaţa asta. Nimeni nu-mi poate face rău emoţional.. de asta nu există slăbiciuni. Înţelegi? Mie nu are nimeni ce să-mi ia şi să mă rănească.

Ştiam cât e de singur şi ştiam că nu a avut cea mai uşoară copilărie. Părinţii lui erau nişte oameni bogaţi, însă au fost asasinaţi când el avea o vârstă fragedă, iar Max a ajuns la orfelinat, de unde a fugit şi a crescut pe străzi. Era singur, nu avea pe nimeni. În afară de puţinii lui prieteni, care şi ei, au crescut lângă el, pe străzi. În rest, nu putea fi atins cu nimic.

Începea să-mi pară rău că l-am adus în situaţia să-şi amintească de trecut şi de faptul că nu avea pe nimeni.

- Şi eu? Eu ce-ţi sunt? Pentru că am auzit că ai fost puţin distrus când am dispărut. M-ai căutat disperat. De ce? Să fiu eu oare prima ta slăbiciune?

- Nu întinde coarda.

- Nu mi-ai răspuns la întrebare. De ce, Max? De ce m-ai vrut înapoi aşa de tare?

- Bell, eşti o pasiune. Nu o slăbiciune. Nu te gândii nici o secundă că ai câştigat pariul!

Am început să râd amuzată de modul în care întoarce situaţia. Era prins între ciocan şi nicovală, pentru că ce spunea el, nu coincide cu acţiunile sale.

- Cine e laş acum? Nu eşti în stare nici să-ţi recunoşti slăbiciunile.

- Pentru că nu există!

- Neagă cât vrei. Fiecare diavol are pe cineva pentru care şi-ar pune sufletul pe tavă.

- Uiţi un amănunt. Diavolii nu au suflet!

Mi-a zâmbit cuceritor şi a plecat. A câştigat lupta asta, însă nu războiul.

Am încuiat uşa în urma sa şi m-am aruncat în pat.

Omul ăsta putea să-mi sucească minţile în doar câteva secunde. Se juca cu mine ca şi cum ar fi un păpuşar, iar eu una dintre multele păpuşi ale sale.

L-am sunat pe Conrad să-i dau raportul, însă nu a fost prea fericit că Max mă va lua la noapte cu el, deşi asta era meseria mea. Să mă infiltrez cât mai adânc şi să-i aflu cele mai murdare afaceri. Uneori se purta prea protectiv cu mine, de parcă nu aş fi un agent, ci fiica lui. Poate din cauză că mă ştia de când eram mică şi îmi cunoscuse foarte bine familia. De ani de zile m-a luat sub aripa lui.

- Ascultă, Elouisse. Nu mi se pare o idee bună. Am un presentiment ciudat. Mai bine refuzi şi-i spui că te-ai răzgândit.

- S-ar putea să nu mai am altă şansă. Afacerea asta e una foarte mare pentru el, după cât de agitat e, iar Ken şi Jake nu vor putea afla multe. Eu, în schimb, o să fiu în permanenţă lângă el. O să ascult tot şi voi avea noi informaţii. Sunt bine pregătită, nu are ce să meargă prost.

- Dacă Hell îşi face griji, e clar că ceva nu merge bine. De ce nu mă asculţi niciodată? Sunt şeful tău, la dracu!

- Nu te mai enerva, o să faci riduri!

I-am închis înainte să spună ceva şi am început să râd. Nu ştiu de ce, dar îmi plăcea să-l văd pe Conrad agitându-se. Era aşa amuzant. Îl tachinam mereu şi avea dreptate, nu-l ascultam de fel. Dar aveam propriile mele metode de lucru, iar el o să fie nevoit să înţeleagă, de bună voie... sau forţat.

După câteva ore bine-meritate de somn, m-am îmbrăcat şi am plecat la club.

Păreri / voturi?  Cu cât mai multe, cu atât mai repede vine continuarea!

Xoxo, Tassya Rhea.