Gândurile vin.
Gândurile pleacă.
Așa trebuie să fie.
Aceste cuvinte se repetau la nesfârșit in gândurile lui Sarah când ținea arma în mână și apăsa pe trăgaci luând viața unui om. A învățat ce înseamnă să lupți, ce înseamnă să fii singur, cat...
Oups ! Cette image n'est pas conforme à nos directives de contenu. Afin de continuer la publication, veuillez la retirer ou télécharger une autre image.
16. Lupta împotriva inimii
Sarah
Aerul îmi pătrunde brusc în torace. Mă ridic rapid în șezut, iar apoi îmi deschid gura pentru a lăsa oxigenul să-mi invadeze plămânii lipsiți de el. Simt cum nu pot să respir, cum fiecare unghi al corpului îmi este blocat, fiecare simț. Încerc din răsputeri să-mi deschid ochii, dar totul ajunge la o eșuare totală. Încă mă chinui din răsputeri să-mi reglez respirația. Simțeam cum sângele îmi umblă vijelios prin vene, fiind fiert, însă corpul îl puteam resimți rece ca gheața.
Pleoapele refuză să se ridice, iar simțurile olfactive îmi sunt blocate și ele. Cu toate simțurile blocate, o durere cruntă se îmbină cu acesetea. Durerea era execrabilă, una macabră ce nu se poate compara cu nimic în lume. Odată ce realizez că sunt blocată în simțuri și gândiri, teama mi se impregneaza în corp, iar inima începe să bată nebunește.
Nu știu dacă gândul că practic îmi simt moartea umblând voioasă în mine, este de bucurie că pot scăpa de durerea acută ce îmi mănâncă întreg corpul, sau să mă sperii că decedarea mea în acest moment ar fi un moment de maximă tensiune, unul în care voi regreta că nu am făcut tot ceea ce mi-am dorit.
Emoția palpabilă încă zburda fericită prin mine, iar asta mă îngrozea nebunește. Încep să mă rog, deși ochii încă îmi sunt închiși. Să mă rog la acel Dumnezeu al cărui nume nu l-am folosit niciodată în scopul de a mă ajuta. Acum ar fi un moment bun. Nu vreau sa mor.
În acest moment depind de acel Dumnezeu care iartă pe toată lumea și îl readuce cu picioarele pe pamant, sper să reușească să mă aducă și pe mine.
Mă simt atât de goală. Pe interior, pe exterior, dar mai ales în sufletul ce plutește și bate fără sens.
Simt cum o stare neutră de leșin îmi pulsează în cap. Ochii încă îmi persistă ca înainte, iar nervozitatea se îmbină cu durerea de cap ce s-a imbinat într-un mod prost cu celelalte pe care le simțeam.
Deodată nu mai devin conștientă nici de propriile-mi gânduri, și, deși tot negru vedeam în fața ochilor, acum este un altfel. Simt cum plutesc într-un abis negru, unul intens ce mă îmbrățișează doritor.
¤
Simt cum mă învelesc într-o căldură înăbușitoare. Aerul pătrunde într-un mod ritmic, iar, într-un final, pleoapele decid să se dezlipeasca. Finalmente, am crezut că am ramas fără vedere, dar odată ce lumina difuză se afla în încăpere, am realizat cât de bucuroasă pot fi când văd o mică lampă ce luminează un colț al încăperii în care mă aflu.
Odată ce simțurile îmi sunt revenite la modul normal unui om, mă proptesc mai bine pe salteaua mică pe care mă aflam. Nu realizam nici măcar pentru o secundă în ce loc mă aflam, cum am ajuns aici și ce s-a întâmplat ultima dată înainte de a leșina.
