Her Cigarettes

A saisprezecea tigara

Tot pe scari era. Jul nu mai tinea contul zilelor in care iesea din casa, cu toata fiinta constransa si ii vedea conturul spatelui. Si ii simtea mirosul.

Ii numara trasaturile in gand si zambea. Trecusera zile, saptamani, el era tot acolo.

Intr-o zii de marti, satena se tranti direct langa el. Cu parul ciufulit si buzele mari si rosii, cu ochii indecisi si tonul ezitant:

- Esti ca si cainele ala din filmul ala cu barbatul care e asteptat mereu de catre animalul lui loial in statie. Si chiar si cand el moare, cainele tot acolo sta. Asteptandu-l.

Se uita la ea.Avea parul prins in doua cozi inegale, o carare stramba si cateva suvite ii evadasera pe frunte si pometi. Buze, rama ochelarilor, nas, ochi. Din nou buze.

Privirea lui Aiden ar cam fii vrut sa le poata cuprinde pe toate. In schimb, tacu si astepta.

Ea pufni:

- Titlul filmului era numele cainelui. Ceva cu "H", la naiba, nu imi amintesc!

Nici macar nu zambea. Doar il privea si misca din buze, toti hormonii din el ii sopteau sa o sarute.

Se simtea ca Ariel in scena in care e in barca cu printul din Mica Sirena.

Scutura din umeri, replicand incordat:

- Nici eu. Si nu sunt ca un caine. Nu te voi astepta mereu, stii? La un moment dat imi voi pierde rabdarea.

Ochelarista stranse din buze, buzele ei rozalii si muscate de atatea ori incat se decojisera in mii de nuante de roz.

Incerca sa ranjeasca cum ranjea el, facea asta de multe ori in ultimul timp, reusi doar sa arate ca un balon de indignare.

Nu inceta sa il surprinda toate reactiile ei.

Fata isi relaxa umerii, bombanind:

- De ce ma astepti aici tot timpul, atunci? Astepti ca intr-o zi sa ma impiedic de unul dintre picioarele tale si sa imi rup gatul?

Aiden intra in joc, afisand un zambet larg:

- Poate. Sau sa faci astm sau ceva de la tigarile mele. Sau poate stau aici pentru ca sunt un stalker care doarme in toaleta ta si iti mananca caramelele.

Ochelarista rase. Rasul ei care nu era placut sau neplacut, dar ii umplea sufletul de un sentiment dureros de melancolie.

O mai auzise razand la glumele lui. Nu in amimtirile din viata asta, dar in altele...Ea se uita la el acuzator.

Baiatul cu parul alb isi indrepta spatele, cu liniile aliniate intr-o curbura de spirit:

- Ce?

Jul isi miji ochii, inganand:

- Stiu, Aid.

Stie, il apasa pe Aiden ca o mie de degete care iti intra in acelasi timp in trahee si te sufoca, ucigandu-te. Stie ca nu o astept. Stie, stie, stie.

Cuvantul il sugruma, i se urca peste vertebre, i se strecura printre vene si i se ametesca in sange.

Dar apoi satena ii stranse mana in a ei, intelegatoare si calda si dulce. Nu era ceva la ea care sa nu il minuneze de fiecare data.

- Nu astepti. Nu vrei sa pleci. Crezi ca daca stai aici suficient timp, o sa fie totul ca inainte. Dar nu vreau.

Degetele lui tresarira intre ale ei, se aplecase spre ochelarista si barbia lui ii atingea una dintre cozi, elasticul ii intra in piele.

- Nu il vreau pe acel Aiden. Nu vreau un baiat rece si distrus, un nebun care ranjeste si joaca jocuri. Te vreau pe tine, Aid. Iti vreau fatada centrala si le accept si pe toate celelalte.

Urmatoarea zii nu o mai astepta pe scari.