Her Cigarettes

A treia amintire

          Jul tot nu înțelesese prea bine situatia de fata. Satena era confuză, o puteti învinui?
De câteva zile, Aiden o vizita la aceeași oră și făceau același lucru.

        Mai întâi el ii zâmbea, un zâmbet dulce care o îngrijora. O îmbrățișa ca si cum nu o văzuse o eternitate si ii dădea o țigară. Mereu cu același cuvant pe ea, scris ascuțit și grăbit, "secret".

     Insista ca ea să îi aprindă țigară în timp ce el o tine între buze, apoi sufla fumul pe fereastra si vorbeau. Stand pe scaune, canapea, rezemati de blatul din bucătărie, ore în șir. Vorbeau pana cand Aiden se satura, până când considera că e de ajuns.

      Mereu își amintea ceva.

      Lucruri mărunte. Ca numele pisicii lui din copilărie, nume de melodii sau persoane. Rude, prieteni, detalii vagi. Lucrurile de care nu ne pasa de obicei.

       Dar il făcea fericit. Fiecare amintire în parte ii aducea un rânjet sau o expresie luminoasă pe chip.

        Azi, ei bine, se intampla ceva ciudat.

       Aiden își stinse țigara, cu mâinile lui cu degete lungi si palide. Degete care sigur erau de pianist. Avea bărbia sprijinită in palma dreaptă și ochii abisali fixați pe ochelarista. Era unele dintre momentele in care arata enervant de bine. Ca acum.

       Doar unghiuri si linii frante si rasfrante unele peste altele. Parul alb, golit parca de viata si clavicula iesita din tricoul lui.

        Tricou iarna. Tipic Aiden.

        Ii zâmbi, deși nu arata ca un zâmbet si spuse simplu:
 
       - Sunt iubitul tău. Iubitul tău artist.

        Cuvintele o lovira. Fata se strâmbă și ii replica pe un ton ciufut:

      - Ce vrei sa spui cu asta, Aid?

      Rânjea, la fel ca prima data cand ii ranjise. Cu colturile gurii incretite in grimase.

     Ii prinse degetele in ale lui si murmura:

     - Mi-ai spus odată ca am mâini de pianist și eu am ras, îți amintești? Dar chiar acum, în timp ce ma uitam la tine si ma gândeam cum ma vezi, mi-am amintit. Candva am cântat la pian. Eram mic, aveam vreo 5 ani si mama era acolo. Imi amintesc cum arata, ochelaristo. Încep să cred că tu ești memoria mea.

     Satena a ras, strangandu-i degetele in ale ei. Simtind cum pielea ii arde acolo unde îl atinge, realizând că avea stomacul strâns. Murmură abia după ce rasul i se stinse:

     - Daca as fi memoria ta, ti-as stii amintirile.

     El rănji, aplecandu-se peste masa:
 
     - Poate le stii si nu vrei sa mi le spui.

      Era speriată de cât de mult se îndrăgostise de Aiden.

       De câte multă putere ii ofera acestuia ca sa o distrugă.

       Cand sa o sărute, un țipăt ii întrerupse.