Câștigătorii

581 36 124
                                    

          După mult timp de analizat, citit, listat și notat, am reușit să alegem cele mai bune cărți – cele mai bune cărți din punctul nostru de vedere, bineînțeles.
          Vrem să îi felicităm pe toți pentru munca depusă în lucrările voastre, pentru încrederea pe care ne-ați acordat-o când v-ați înscris în concurs și pentru răbdarea pe care ați avut-o, deși timpul nu a fost deloc scurt.
         

          Vom începe cu Premiul pentru Cea Mai Bună Carte. Acest premiu îi revine lui Exypeta pentru lucrarea Cameleonii. Felicitări!

          Mai jos vor fi clasamentele pentru fiecare categorie, apoi câteva premii speciale pentru cărțile care, deși ne-au impresionat în măcar o privință, nu au fost destul de bune la general pentru un loc în clasament. Pentru cărțile de pe același loc/premiu, ordinea așezării este aleatorie.

          Proză scurtă

Locul I
Moartea-n Palme Are Infinitul, de @soul_and_universe
Puțin Mai Mult, de because-maths

Locul II
Iubirea se termină în octombrie, de AstridLovelace

Locul III
Fata cu părul albastru, de Simplityy

          Fantezie

Locul I
Cameleonii, de Exypeta
Iris: Între Două Lumi, de WinterOfFrozenDreams

Locul II
Emisarul Lui Yogoslav, de Dany1908
Tribul de cenușă, de AndraVoicu

Locul III
O zi în plus, de SweetChalou
Cercuri Întunecate: Pierdută timp de 7 vieți, de DelilahSmoke

          Mister/Thriller

Locul I
Iadul Îngerilor, de MihaiMariusN

Locul II
Oglinzi Sparte, de Luminita1979B

          Poezie

Locul I
Inima-i Liberă Să Scrie, de vortex-sentimental

Locul II
Baliverne, de Laura-Ioana

Locul III
Condeiul Sufletelor, de Amy_Marghret

          Dragoste

Locul I
Seria Domnișoara Wilde, primele 2 volume, de roxannewilde3121001

Locul II
Sânziene, de anisorani
Pentru totdeauna, de AlinaElena600

Locul III
Vino, hrănește ploaia!, de hanachiucsimona

          Adolescenți

Locul I
Nu te îndrăgosti de mine, de delia_dreamer

Locul II
Petale - foc și vânt, de TaitaH

Locul III
Trandafirul și Sabia, de Kitty_005

           Ficțiune Generală

Locul I
Chemarea, de Anca890
Reabilitare, de RODICA2791128

Locul II
Iubind pe ritmuri africane, @ChyntiaOrszag
Birocrația Washingtoniană, de daniela_rusu

Locul III
Teoria inocenței, de Florentina_Ioana

          În unele categorii nu am avut cărți participante, iar în 6 categorii au fost sub 4 concurenți, deci nu am putut alege o carte care să fie cea mai bună, odată ce nu avea concurență. Totuși, deși singure în categoriile lor, cărțile de mai jos s-au făcut remarcate:

Horror: Voala Păianjenului, de Dany1908

Chicklit: Formarea unui întreg, de Daldya

Premiile voastre, spre deosebire de celelalte, vor fi „A Good Horror/Chicklit Book“.

Acum, premiile speciale:

• Premiul pentru viziunea realistă asupra vieții: Reabilitare, de RODICA2791128

• Premiul pentru viziunea asupra justiției și birocrației: Birocrația Washingtoniană, de daniela_rusu

• Premiul pentru originalitate: Azgad, de AndraEDragomir și Ploaia din Kiar, de AstropheaTamesis

• Premiul pentru viziunea asupra realității dure: Puțin mai mult, de because-maths

Felicitări tuturor! Cărțile câștigătoare vor fi adăugate în câteva liste de lecturi ce vor apărea, în curând, pe acest profil – liste de lecturi menite promovării cărților bune.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: May 04, 2018 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

The Best Writers AwardsUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum