Troubled

unu

Am dormit prea mult, iar acum trebuie sa ma grabesc sa-mi termin treburile si sa ma pregatesc de scoala. Scuip in chiuveta inainte de a iesi afara in graba. Usa se tranteste zgomotos in urma mea si imi indes palaria pe cap si insfac galetile pline cu mancare.

Incerc sa ignor greutatile mari din ambele parti ale corpului meu si sa ma concentrez pe culorile deschise care sunt pictate de-a lungul cerului datorita soarelui care rasare. Astazi, culorile sunt calme: nuante de roz, de portocaliu, si galben se impletesc impreuna pentru a crea cea mai impecabila imagine. Am lasat galetile jos cu un acces de furie si mi-am frecat cu putere mainile ranite de blugi odata ce am ajuns la destinatie. Imi misc limba astfel incat sa fac 'clic' ca sa atrag atentia vacilor si cele care erau cel mai aproape de mine isi ridica lenes capul in directia zgomotului. Animalele din partea din spate a terenului isi fac incet calea catre mine, din moment ce au vazut galetile cu mancare.

Gandurile mele se intorc la adolescentii aceia in timp ce mergeam prin jur si hraneam caii. Vor trece printr-o verificare uriasa a realitatii odata ce ajung aici, e aproape demn de mila. De vreme ce sunt singura la parinti, trebuie sa fac totul singura, asa ca va fi dragut sa am parte de putin ajutor prin casa. Cu siguranta va fi amuzant daca ii sfideaza pe parintii mei. Mai ales pe tatal meu.

Odata, cand aveam 13 ani si treceam printr-o faza de rebeliune, am crezut ca va fi distrctiv sa ma furisez afara din casa si sa merg la film cu niste prieteni.

Am cazut de la fereastra in timpul asta si mi-am scrantit glezna.

Pielea mea a fost atat de aspra incat nu am mai putut sta confortabil timp de o saptamana, si m-am temut de el de atunci pana azi. Mi-au incuiat usa si mi-au luat telefonul, calculatorul si de-abia nu mi-au luat viata sociala. Am dobandit o pedeapsa de 8 saptamani si aproape ca mi-am pierdut toi prietenii cu exceptia lui Abbey, care acum este cea mai buna si singura mea prietena. Treburile mele s-au dublat si am fost fortata sa ma trezesc mai devreme si practic, sa muncesc pentru amuzamentul tatalui meu.

Albastrul cer monoton ia locul culorilor candva vibrante; o iau ca pe o invitatie pentru a merge acasa si sa-mi incep ziua.

Uniforma mea nu este lucrul meu favorit din lume, dar ma salveaza de stresul de a iesi afara si de a-mi cumpara propriile mele haine pentru scoala publica. Aruncandu-mi ghiozdanul pe umar, iau doua felii de paine prajita si le strig la revedere parintilor mei. Musc dintr-o felie si deschid portiera vagonetei mele vechi si uzate. A fost a bunicului meu mare parte a timpului. Se lauda tuturor cum ca era din anii '70.

A fost comoara lui cea mai indragita, iar acum e cel mai urat cosmar al meu.

Sperand la ce e mai bine, bag cheia in contact si ma rog ca Phyllis sa porneasca.
Vezi tu, obisnuiam sa avem o femeie care traia de partea cealalta a strazii pe care o chema Phyllis. A fost ingrozitoare si avea mult prea multe pisici. Fara niciun motiv, striga la mine in fiecare dimineata cand ieseam afara spunand ca provocam "prea multa zarva". Phyllis era batrana si grasa si asta a fost primul nume care mi-a venit in cap cand mi-au fost inmanate cheile. Din pacate, Phyllis a dat coltul acum cateva luni din cauza unui atac de cord ciudat. Acum avem 10 pui de pisici.

"Haide Phyllis, nu pot sa intarzii." intorc cheia inca o data si respir usurata cand bolborositul se opreste si motorul prinde viata. Am avut noroc azi, cateodata nu porneste la timp si sunt nevoita sa iau autobuzul pana la scoala. Si in acele zile pot sa jur ca o aud paraind tare din cauza ghinionului meu. Ajung intr-o clipa si inainte de a ma pierde prea tare in propriile mele ganduri, imi caut un loc de parcare. Ma intorc de mai multe ori pana cand in sfarsit gasesc un loc, nu foarte departe de unde ma aflu.

"Multumesc lui Dumnezeu," murmur catre mine. Cand eram pe cale sa parchez, intrevad o lumina argintie venind spre mine din coltul ochiului. Inima mi se opreste in gat, si imi izbesc picioarele in franele mele in timp ce un Mercedes-Benz imi taie calea si imi ia locul chiar inaintea mea. Apuc mai strans de volan in timp ce prind o licarire de par blond, si o tentatie de a calca peste ea in timp ce iese din masina.

Bineinteles.

Rasul enervant al lui Carson se amesteca cu muzica mea, si imi scutur capul a neincredere in timp ce ma retrag si dau cu spatele. Carson Wells poate la fel de bine sa fie cea mai respingatoare si mai increzuta fata pe care o cunosc. Daca ar fi de doua ori mai desteapta decat este acum, tot ar fi proasta. Nu inteleg de ce este atat de populara decat din cauza faptului ca s-a intamplat sa faca mai multi bani decat facea acum cativa ani. E rautacioasa si convingatoare, si singurul lucru despre care vorbeste zilele astea este cum ca tatal ei este singurul chiroplastician din tot orasul Summerdale.

Ii aplaud ignoranta, serios. Trebuie sa fie calumea sa ai un maseur terapeut plin de 'glam' ca tata intr-un oras enorm cu o populatie de 947 de oameni.

Dupa alte cinci minute de cautat un loc de parcare, am gasit un loc aproape de margine. Usa chitaie in timp ce se inchide trantit, si pentru o secunda sunt convinsa ca o sa sara din balamale.

"Melanie!" ma striga Abbey, iar eu ii fac cu mana fara tragere de inima. "Ii voi smulge extensiile alea false din cap si i le voi indesa in fund, jur," maraie ea cand se apropie de mine. Abbey arunca pumnale in spatele lui Carson in mintea ei cand trecem de grupul ei mic.

"Whoa, calmeaza-te Satana. O fi ea malefica, dar sa i le indesi in fund? Asta chiar e dur. Nu cred ca ii incape si capul si parul acolo," adaug eu. "Oh, ghici ce-am aflat ieri."

"Ca esti o curva ordinara," incearca ea.

"Deja am stabilit asta, Abbey. Ai uitat?" zambesc catre ea, iar ea imi intoarce gestul.

"Ok, adevarat. Deci, ce-ai aflat de fapt?" Isi pune telefonul pe silentios in timp ce trecem prin usile mari, duble. Avem cam 5 minute inainte sa inceapa orele, asa ca ne indreptam spre sulapurile noastre si ne asezam pe podea.

"Deci, stii oamenii aceia care stau cu noi?" oftez in timp ce imi asez fusta si imi pun ghiozdanul in poala.

Ea da din cap. "Da. Ce-i cu ei?"

Ma intorc spre ea si suspin. "Vor sta la noi timp de sase luni."

Lui Abbey ii cade fata si stiu ca e prea frumos sa fie adevarat cand prind o anumita emotie sclipind in ochii ei. Mila, poate?

"Sase luni? Dar asta e jumatate de an," repeta ea cu vocea grea de uimire. Dau din cap aproband si ichid ochii, inclinandu-mi capul in spate pana cand intalneste metalul rece. "Macar le stii numele? Sau cati sunt? Daca sunt baieti?"

"Nu, nu stiu nimic. Vrei sa-ti zic partea cea mai buna?"

"Ce?"

Capul meu se roteste intr-o parte pentru a-i putea intalni privirea. Ochii ei imi scaneaza fata in timp ce ea asteapta dornica de un raspuns.

"Vin in doua zile."

"Nu."

Imi rotesc ochii si imi privesc telefonul; clopotelul va suna in orice clipa.

"Ei bine, oricine ar fi, sper ca vor fi cel putin pe jumatate decenti cu tine," spune i timp ce se ridica si isi sterge praful de pe fusta.

"Si eu sper la fel," raspund usor in timp ce sunetul clopotelului umple holul.

2027 de cuvinte. Oh wow.