ORFANII Vol. 1 Blestemul Renașterii

2. Mesagerul Întunericului

- Cred că mi-ar plăcea să le văd. A fost o perioadă în care muzica a fost singură ce m-a ţinut în viaţă.

Imediat după ce am spus asta, am vrut să dispar. Pur şi simplu să mă ridic şi să dispar. Ei nu au adus vorba de boala mea până acum, a trebuit să o fac eu! În următoarele secunde, am aşteptat să se declanşeze potopul de întrebări, aproape că mi-am ţinut respiraţia, dar tot ce am primit a fost un zâmbet scurt de la Alice şi Lucas şi unul parcă înţelegător de la Dwayne.

- Ştiu sentimentul ăsta. Aproape că şopti el, şi l-am văzut pe Lucas dându-i un cot lui Alice, dar momentan sunt prea ameţită de înfăţişarea lui. Ochii, părul, şi hainele negre, în contrast cu căştile alea ce sunt parcă făcute să se muleze în jurul gâtului său, crează o imagine de băiat rău pe care nu am văzut-o până acum. E ceva diferit la Dwayne, tentant. Nu e fotbalist şi sigur nu e popular prin şcoală, dar ceva îmi spune că asta e alegerea lui. Dacă îmi scormonesc bine prin minte, mi-l amintesc pe holuri. E cu un an mai mare decât mine, aşa că nu avem cursuri împreună. Mereu cu căştile pe urechi sau atârnând de gât, mereu cu un hanorac negru şi cu glugă.

- Iisuse, fratele tău vitreg e catastrofal de sexy. Te-aş ucide ca să pot locui în casă cu el. Lucas îşi puse coatele pe masă şi îşi sprijini bărbia în pumni, privind undeva în dreapta mea. Am întors capul şi l-am văzut pe Dax la masă cu toţi colegii lui din echipa de rugby, alături de majorete. Fratele meu se încadrează în tipul clişeic de elev popular, dar astăzi ceva îl ţine serios la masă şi încruntat la telefon. Nu îi bagă în seamă pe colegii lui gălăgioşi. Simţindu-se privit, îşi ridică capul spre noi, Lucas se retrase imediat şi se prefăcu atent la salată, chicotind ca o fată, dar eu i-am menţinut privirea lui Dax. Mi-am dat repede seama ce lipseşte: Danica.

Cuta adâncă de pe fruntea lui se netezi uşor şi un zâmbet i se întinse pe buze. Îi privi pe rând pe noii mei prieteni, apoi din nou pe mine, iar în zâmbetul lui citesc parcă uşurare şi fericire. Se bucură că încep în sfârşit să mă integrez. El şi Danica au încercat de câteva ori să mă introducă în grupul lor, doar ca să nu mai stau singură la masă, dar masa din centrul cantinei e prea mult pentru mine.

- Dacă mai zâmbeşte mult aşa, o să mi se ude lenjeria. Am auzit-o pe Alice şoptind, iar capul meu s-a întors atât de brusc spre ea, că mi-a trosnit gâtu. Se uită la Dax, cu colţul ochiului, iar eu nu m-am putut abţine să nu izbucnesc în râs, mai ales când Lucas îi dădu dreptate, mai mult văitându-se.

Deşi e prea departe să audă, Dax păru să înţeleagă toată situaţia perfect, pentru că zâmbetul lui deveni drăcesc, apoi îmi făcu cu ochiul. Lucas aproape leşină, iar eu am continuat să râd, până când am auzit ceva bâzâind silenţios în dreapta mea. Când mi-am întors capul spre Dwayne, îşi pusese căştile pe urechi, şi se concentrează la cartea de engleză, ronţăind neatent un cartof pai. E clar că pe el nu îl interesează zâmbetul lui Dax, iar eu am devenit foarte curioasă ce ascultă, dar nu pot să aud nimic. Simt mai mult vibraţia din căştile lui, dar pare un bass puternic.

După prânz, am rămas din nou singură. Ei au curs, iar eu am hoinărit pe holuri până când toţi au intrat în clasă, apoi m-am aşezat pe jos, lângă dulapul meu şi am început să îmi rezolv tema la spaniolă. Afară a început să bată vântul, şi chiar dacă pare totuşi cald, nu am chef să alerg după foi prin curtea liceului.

Majoritatea oamenilor găsesc sinistru un liceu gol, cel puţin holurile, dar pentru mine e unul dintre cele mai liniştitoare lucruri. Din clase încă se aude gălăgie, aşa că mi-am băgat căştile în urechi şi am dat volumul la minim, astfel încât să mă pot concentra şi la temă şi să nu mă pierd în versurile lui Charlotte Cardin.