ORFANII Vol. 1 Blestemul Renașterii

6. D... Începutul Terorii

- De ce nu vrei să vii? Inima mea te cheamă, o să fim atât de fericiţi împreună, John.

M-am holbat la foaie şi m-am strâmbat. Ce replică stupidă mai e şi asta?

Citesc scenariul ăsta de jumătate de oră şi nu am reuşit să mă ataşez de niciunul dintre cele 7 personaje feminine. Toate sunt idioate, ori îndrăgostite până peste cap de un bărbat afemeiat şi nemernic, care trebuie să aleagă una din trei. Cel mai probabil o s-o joc pe mama lui, îmi place scena când îi articulează o lingură peste cap, pentru că e un afurisit fustangiu.

Profesorul nostru de teatru e un ciudat fără talent. M-am înscris la cursul ăsta cu gândul la Shakespeare şi Cervantes, nu la idioţeniile unui actor nereuşit, ce a sfârşit profesor de liceu.

Mi-am făcut toate temele, am scris chiar şi articolul şi l-am trimis, acum mi-a mai rămas să mă hotărăsc pentru ce rol dau audiţie în piesa de teatru, dar nu mă încântă nimic.

E adevărat, John nu e chiar un afurisit complet, în secret e îndrăgostit de Anne, dar ea e deja logodită cu un tip bogat şi nu e una dintre cele 3 pretendente.

Foarte original.

Am pufnit şi am aruncat scenariul pe pat când a început să îmi vibreze telefonul. M-am întins pe burtă după el, începând să fredonez uşor după un remix de-al lui Dwayne, care se numeşte "Find me" şi acum se aude încet la mine în cameră.

Numele lui Alice pâlpâie pe ecran.

- Eşti încă în viaţă, sau Dwayne ţi-a luat telefonul şi mă sună să confirme moartea ta? am glumit eu, deja o simt holbându-se la telefon.

- Cum? Ce dracu' îndrugi acolo? Zi-mi cum intru în parcul ăsta de curte pe care îl deţine familia ta. Sunt de 10 minute la poartă şi nimeni nu pare să mă bage în seamă şi să îmi deschidă.

Am început să râd şi m-am ridicat din pat.

- Mergi la panou şi formează numărul 3. O să îţi deschid eu.

- Asta înseamnă că trebuie să mă dau jos din maşină? Ugh, de asta urăsc eu oamenii bogaţi. Ştii ce uşor e să dau buzna în camera lui Lucas, sărind pe geam?

Am continuat să râd, mergând spre fereastră.

- Sunt sigură că o să poţi face asta şi la mine, trebuie doar să escaladezi o poartă de patru metri, să treci de paznici şi să te caţeri trei etaje din clădire.

Alice îmi bolborosi o înjurătură ce m-a făcut să râd şi mai tare.

- Aici sunt numere până la 9. De curiozitate, ce se întâmplă dacă apăs pe 4?

- Nimic deosebit, doar o să suni în camera lui Dax.

- Ce?

Am simţit-o agitându-se şi am auzit un bipăit continuu, ca şi cum a luat la rând toate butoanele de pe panou.

- Acum îmi spui, afurisito? Am apăsat pe 4! Cum dracu' opresc chestia asta?

Am fost nevoită să stau jos, astfel o să mă prăbuşesc din cauza râsului.

- Ţi-am spus să apeşi pe 3, de ce ai apăsat pe 4?

- Pentru că îmi place să mă joc la butoanele oamenilor bogaţi, de-aia! Zi-mi cum opre-

Da?!

Oh, la naiba, asta nu e vocea ei. Cred că Dax tocmai i-a răspuns la interfon.

- Nu spune nimic. Nu te poate vedea, o să creadă că cineva se joacă la panou şi o să închidă. I-am sugerat eu în telefon, se auzi ceva agitaţie ce pot să pun pariu că e ea dând din cap.