Ajută-mă să trăiesc!

Capitolul 49

       -Un, ce sexy ești. A chicotit ridicându-se în picioare. Mergem? A întrebat neputând să se abțină să nu zâmbească. Am confirat cu o mișcare a capului jenată și mi-am lăsat mâna prinsă într-a lui. Și-a luat geaca din cuier apoi a apucat o altă geacă groasă. Tot a lui, probabil.

        -Ia asta până în mașină, ok? Nu vreau să răcești...din nou. Mi-am rotit ochii trăgând geaca ce era îmbibată în aroma lui. Doamne, Dumnezeule, toate lucrurile ce îi aparțin trebuie să aibă mirosul lui în ele? Și cum de mă amețește în felul ăsta? 

           Mi-am molfăit limba inflamată simțind nevoie de ceva tare. Sau măcar o țigară. În ultima lună continuasem să fumez și să mă droghez aproape zilnic, nu sunt mândră doar că...nu le pot rezista...e ciudat, dar nu pot. Am crezut mereu că odată ce nu mai vreau, am să mă las de ele, chiar am vrut, doar că...nu am putut. Am încercat, la naiba, dar nu am putut. E frustant când nu sunt în lumea mea, ca acum, mă simt vinovată. Și încerc să mă abțin, să-mi ocup mintea cu orice, dar cu cât trece mai mult timp în care nu le iau, cu atât mă simt mai agitată, mai chinuită și irascibilă. Sper că ieșirea asta să-mi ocupe timpul și să uit de praful alb.

           Am urcat în Jeep-ul lui Kevin. Al tatăului lui mai bine zis. A trecut prin fața mașinii și a urcat la volan pornind motorul apoi căldura.

        -Ți-e frig? Mă întrebã.

         -Nu. Sunt bine. O stare groaznică de plictiseală puse stăpânire pe mine. M-am lăsat moale în scaun și mi-am închis ochii bătând energic din picior oftând.

           M-am repezit si am pornind radioul sub privirea fugitivă a lui Kevin mutând de pe un post pe altul până am găsit o melodie ritmatã.

      -Tara? Am oftat lăsându-mă pe scaun si privind întunericul de afară unde ningea ușor însă bătea vântul rece. Orașul era luminat de luminițe colorate de sărbători și decorațiuni. Mi-am mutat brusc privirea în jos când am simțit mâna lui Kevin pe caopsa mea. Și uite cum totul devenea puțin mai interesant. Am închis ochii concentrându-mă asupra fiorilor ce-mi traversau coapsa până în acea zonă unde se simțea...mmm...

         -Ce-i cu tine? Mi-a strâns ușor coapsa, iar fără ca măcar să realizez ce fac am suspinat. Doamne, ce idioată pot fi uneori sper să nu fi auzit sau să nu fi băgat de seamă. Dar a observat. M-a mângâiat cu degetul mare și și-a luat mâna de pe coapsa mea. Am oftat și mi-am mutat privirea spre geam. Ești supărată pe mine? M-a întrebat însă nu l-am băgat în seamă.

      -Tara! A ridicat tonul, mi-am întors capul și am ridicat o sprânceană.

        -Hm?

       -Vorbește cu mine, te rog.

        -Mâhm... Am plescăit.

        -Serios, ce naiba e cu tine? Mă înebunești.

        -Nu. Mi-am rotit ochii. Ce te înebunește pe tine e liniștea, iar mie îmi place. Am mințit. Nu, nu îmi place. Doar că acum nu nu vreau să vorbesc.

        -Tara...nu îmi place când ești așa...parcă nici nu-ți pasă.  Mă privi o clipă apoi se întoarse spre drum.

        -Poate că nu-mi pasă. De ce crezi tu că nu mi-ar păsa? Am început să fâțâi din nou din picior.

        - Pentru că îți pasă chiar dacă tot zici tu că nu-ți pasă. Doar că ai unele momente de genul. Ce-i cu tine?

      -Nimic Kevin. Nu am nimic. Mâna lui se așeză din nou pe coapsa mea, de data asta mai sus decât prima dată. Mi-am închis ochii și m-am relaxat lăsându-mi capul sprijinit de geam.