Rejected by Marinette Dupain-Cheng

Capitolul 9

       Mă opresc sub umbrela unui magazin închis sperand ca mă voi putea incalzi puțin. Cine ar fi crezut ca ploaia asta esre așa puternica? Am jumatate ora de când merg intruna si parca ploua din ce in ce mai tare. Nu mai spun ca sunt privită de ceilalți oameni ca și cum as fi o persoana nebuna.

     Oftez si pornesc din nou la drum sperand ca voi ajunge întreagă acasă. Ma voi alege cu o răceală foarte frumoasa mulțumită surorii și prietenei mele dragi. As fi sunat-o pe mama insa este la munca și nu cred ca poate veni după mine.

       Continui sa merg scotand ocazional telefonul gandindu-ma ca poate Anne a sunat și nu am auzit din cauza gălăgiei pe care o fac stropii de ploaie la ciocnirea cu asfaltul, insa nimic. Multe mașini care treceau mă claxonau în semn de batjocora insa raman calma și încerc sa nu arunc cu pietre după ele.

         Când aud un alt claxon mai ca arunc geanta înspre automobil insa ma opresc când văd masina neagra oprita langa mine. Privesc mijind ochii spre șofer insa nu văd nimic din  cauza stropilor care se scurg pe geam. Acesta da fereastra jos și când ii văd șuvițele blonde iesind la iveala nici nu mai aștept sa i se arate fata ca pornesc din nou la drum. Mai bine mor de raceala decât sa urca în masina lui.

        Oftez epuizata când îl observ urmarindu-ma la viteza minima cu masina insa continui sa îl ignor sperand ca mă va lasa în pace.

-Oh haide! Vei raci dacă vei continua sa ma ignori.spune el amuzat insa continui sa merg. Marinette! Încearcă sa uiți ce s-a intamplat și urca!spune de data asta serios și îmi rotesc ochii.

-Ce iti pasa ție? Nu ramai tu înțepenit în pat o saptamana. În plus vreau sa fiu racita ca sa scap de facultate.

-Sa chiulești din prima săptămână crezi ca e o idee buna? Si totuși, dacă ramai la pat racita, cine va mai salva Parisul?intreaba cu subanteles și inghet pentru o secunda.

      Deci știe. Si cu siguranta si-a dat seama ca știu și eu așa ca de ce sa ne mai ascundem.

-Te-ai descurcat un an. Nu mori la inca un akuma.

-De ce sa ma descurc singur când ești și tu aici? Devine mai ușor așa.spune incet și oftez.

-Degeaba încerci Adrien. Nu mă convingi.spun sperand ca va pleca insa continua sa mențină viteza.

-Și tu încerci degeaba sa ma convingi sa plec. Ma cunoști, nu mă dau bătut asa de ușor. Așa ca ori urci ori te iau cu forța.zice serios și rămân pe gânduri.

         Sunt uda leoarcă și nici nu cred ca am parcurs jumatate de drum. Trebuie sa trec peste trecut ca sa ajung vie acasă.

-Bine.soptesc oftand și îi văd zambetul.

-Urca.spune deschizand portiera din interior și inconjor masina pana la  locul din stanga.

       Intru in masina si suspin satisfăcută când simt caldura masinii intrand in pielea mea. Ma fac comoda pe scaun și închid portiera. Expir peste palmele mele incercand sa le încălzesc în timp ce Adrien porneste masina, care nu are o viteza foarte mare și am o vaga impresie ca face asta doar ca sa mă tina mai mult timp inchisa în ea.

-Dacă am intrat în masina sa nu iti faci nici o impresie ca te-am iertat.spun când îi observ zambetul slab.

-Nici nu ma gândeam la așa ceva. Uite!spune dandu-si geaca de piele jos.  Nu pari foarte încălzită.zice oferindu-mi articolul vestimentar și îl accept fără comentarii. Te gândeai sa mergi pe jos pana acasă?intreaba pe un ton intr-un fel îngrijorat iar eu afirm clatinand capul, urmand sa îl sprijin de geamul rece.