Ajută-mă să trăiesc!

Capitolul 43

       -N-ai plecat? M-am răstit așezându-mă în poziție turcească.

       -Nu. Știi bine că n-am s-o fac. A răspuns ridicându-se, și uite cum toată stăpânirea si puterea mea fusese dominată de a sa, mult mai mare, mai puternică și măiestuasă. 

      -Ei nu zău! Cine știe, poate Jasmine are treabă cu tine. Nu mai bine... N-am apucat să termin că mă întrerupse râzând.

       -Ah, Doamne, cât de geloasă poți fi! A scuturat din cap așezându-și genunchiul pe marginea patului.
   
      Mi-am încrucișat brațele la piept și l-am privit răutăcios.

       -Eu? Geloasă! Nici gând! Am scuturat convingător din cap.

      - A, nu? A ridicat o sprânceană. Atunci de ce când ai văzut că ne sărutam te-ai repezit și i-ai tras un pumn de aproape i-ai scos un dinte.

      -  Nu i-am scos niciunul? Oh, ce păcat chiar aș fi vrut să...

      -Taara...nu mai schimba subiectul. De ce ai lovit-o? A repetat întrebarea.

      -Dar ea? Ea de ce m-a lovit, Kevin? Am sărit cu gura ridicându-mă în genunchi pe pat, în fața lui.

       -Pentru că tu ai lovit-o! Am deschis gura dând să protestez fiindcă îi lua din nou apărarea dar a continuat mai tare. Și nu, nu îi iau apărarea! Nu trebuia să o lovești în halul ăla! Dacă aveai ceva contra faptului că o sărutam puteai să vi să vorbești cu mine sau cu...

      -Ha, ce prost ești. Chiar crezi că aș fi făcut asta? Am râns badjocorător.

      - Nu...aici ai dreptate, ești prea orgolioasă să faci asta. Dar totuși, să o lovești așa? Nu e bine Tara, nu-i normal. Oftă el.

      -Poate că eu nu sunt normală. Am ridicat din umeri.

      -Nu. Termină cu asta. Ești imatură Tara! În loc să-ți asumi greșeala dai vina pe faptul că așa ești tu. Nu, nu ești așa. Sau asta îți dorești, să fi așa? Să distrugi totul în calea ta? Să rănești persoane? Asta vrei dragă Tara? Nu te jundec, niciodată n-am s-o fac, promit, doar că îți pierzi controlul, te pierzi pe tine, iar eu nu vreau asta, te vreau pe tine, cea adevărată, Tara așa cum o știu eu, nu această Tara mereu nervoasă, ce nu își poate controla sentimentele decât prin răbufniri.

       - Și cum Kevin? Cum naiba să fac asta dacă nu pot. Am bufnit în lacrimi. Cum să fiu eu, învață-mă tu, fiindcă la dracu dacă știu unde naiba s-o mai apuc. Toți mă judecă, mă fac nebună, poate că sunt, la naiba, poate că înnebunesc. Poate au dreptate, o știu deja, sunt o ciudată, așa sunt eu. Chiar nu dau vina pe o minciună, e adevărul, asta sunt eu, nu pot fi alta, nu mai încerca să mă schimbi, așa sunt eu, cu răbufniri, cu tăieturi, cu durerea mea. Nu pot altfel, ok? Nu pot. Poți spune ce vrei, poți face orice, eu nu mă pot schimba, nu am cum. Nimic nu o poate face.

    Mi-am șters nervoasă lacrimile și m-am ridicat din pat pornind spre ușă.

          - Ba da, te poți schimba, știu asta! M-a urmărit îndeaproape. M-am oprit în fața oglinizii de lângă ieșire și mi-am zmuls nervoasă bandajul de pe ceafă privind urma tocului cu care Jasmine mă lovi. Nenorocita.

          -Mai lasămă cu prostiile tale.

          -Asta spui mereu când auzi ceva ce nu-ți convine? Că sunt prostii?
 
        -Poate. M-am învârtit prin cabinet până mi-am zărit ghiozdanul lângă pat, în locul în care stătuse Kevin. Când l-am apucat tot ce aveam în el căzu pe jos din cauza fermoarului deschis. Mi-am bulbucat ochii când am văzut pe lângă caiete și pixul de la Kevin ce îl aveam încă, cutia neagră deschisă și toate lucrurile din ea împrăștiate pe jos.