Aras războinicul

Valea pietrelor sacre

Soarele nu răsărise încă şi cei zece călăreţi înaintau în şir prin iarba înaltă, nu departe se întrezărea liziera pădurii. Călăreau de două zile prin teritoriul agatârşilor şi pentru a se feri de priviri iscoditoare, ocoliră toate satele din drum. După ce chibzuise o noapte întreagă, Arzo se sfătui cu Ăi Bătrîni şi la sfatul acestora, îi dădu sarcină lui Aras să îi însoţească pe străini. Apoi ca să se asigure că fiul lui e în siguranţă îi trimise vorbă unui unchi de-al său din tribul ansamensilor să îl însoţească. Trebuiau să îl întâlnească în Valea Mărgăritarelor din Pădurea Întunecată. Primul în şir era Aras, apoi Marele Preot Goia, după care veneau şapte războinici bine echipaţi care îl însoţeau pe acesta, ultimul în şir era Orso un tînăr războinic , prieten bun cu Aras. Pădurea Întunecată nu era tocmai cel mai plăcut loc pentru o plimbare. Copacii erau înalţi, aproape uriaşi iar coroanele lor acopereau tot cerul, nicio rază de soare nu răzbea printre. Aras, intră primul în pădure şi ca întotdeauna avu senzaţia că intră într-o altă lume.

Păsările nu se mai auzeau, o liniște stranie învăluia pădurea. Umbre tăcute se mișcau printre copaci. Aras își pregăti arcul, pericolul era aproape.

- Ce sunt umbrele astea care ne urmăresc? auzi vocea şoptită a bătrînului.

-Sunt duhurile pădurii, paznicii Mumei. De aici pînă dincolo de pădure este teritoriul ei. Nu o să ne facă nimic deocamdată. Dar dincolo de culmea aceasta va trebui să ne descurcăm cum putem și nu vreau să te sperii dar primejdiile sunt multe. Vom poposi întîi în Valea pietrelor sacre, unde ne vom întîlni cu Zada, zburătorul.

Înaintau în liniște. Nu existau poteci. Se bazau doar pe instinct și pe harta din mintea lui. Plouase cu două zile înainte și pământul nu apucase să se zvânte așa că drumul era mai anevoios decît își imaginase. Caii alunecau în noroi şi muşchii îmbinaţi cu apă.

Deodată în față se deschise o priveliște care le tăie respirația. De pe stânca unde se aflau, valea de sub ei se întindea cât vedeai cu ochii. La câțiva zeci de metri de locul unde se găseau, o cascadă uriașă se revărsa furios în hăul de dedesubt. Zgomotul era înfricoșător și impresionant în același timp. De- alungul văii, stânci imense își azvârleau colții spre cer.

Soarele lumina în toată splendoarea lui toată valea.

-Am ajuns, răsuflă ușurat Arzo, asta este Valea Pietrelor Sacre. E bine că am găsit-o înainte să se întunece. Încă o noapte în Pădurea Mumei nu ar fi fost deloc sănătoasă pentru noi.

- Ai mai fost aici?

- O dată.După cum ai văzut nu este deloc ușor să ajungi și apoi locul acesta este sacru. Doar în anumite situații pot veni aici cei din neamul meu.

După două ore de coborît în tăcere, simţi că îl dor toţi muşchii de la atîta încordare. Un singur pas greşit putea însemna moartea . Odată ajunși în vale se lăsă să lunece din şa în iarbă cu un oftat.

- Așteptaţi aici, trebuie să văd dacă Zada a ajuns.

Toţi erau atît de obosiţi că nu se îndemnă niciunul să îl contrazică.

Ajuns lîngă cascadă, îşi băgă capul în apă ca să se răcorească.

- Nimic nu-i mai plăcut decît o baie rece atunci cînd eşti înfierbîntat.

Vocea se auzea de undeva de deasupra lui și războinicul zîmbi zărind mutra serioasă a lui Zada Zburătorul ițindu-se dintr-un norișor alb ce plutea la cîţiva metri deasupra cascadei.