Aras războinicul

Vînătorul

       Ascuns după trunchiul gros al stejarului, bărbatul stătea trântit pe burtă cu simţurile treze şi arcul pregătit . Nu departe de el, bucurîndu-se de aerul răcoros al dimineţii, o ceată de căprioare păştea liniştită în luminiş. Nimic nu le dădea de bănuit că una din ele era ţinta săgeţii unui vânător.Atenţia îi fu distrasă pentru o clipă de cîteva furnici care se căţărau pe mîna lui. Nu le alungă ca să nu facă nici cel mai mic zgomot care să îi sperie vînatul.

Vînătorul este parte din Orsa. Vînătorul trebuie să una cu Orsa. Nimic din ceea ce se întîmplă în jurul lui nu trebuie să îi distrugă concentrarea.

      Arzo îi făcuse pe toţi să repete regulile astea de sute de ori.

       Pădurea se trezea la viaţă într-o frumoasă zi de mai, gîzele zumzăiau dezmeticite de razele soarelui. Contopit aproape cu vegetaţia din jur, vînătorul aştepta momentul prielnic. Bustul îi era acoperit de o fîșie de piele de căprioară peste care era petrecută tolba cu săgeți și arcul. Brațele puternice erau acoperite de tatuaje complicate, la fel și fruntea. Părul lung și blond era prins cu o fîşie de piele, într-un soi de coc așezat într-o parte a cefei . Ochii de un albastru intens, nu scăpau prada din ochi.

      Un zbîrnăit sfişcui prin aer şi ţipătul agonizant al căprioarei sparse liniştea din jur. Cu săgeata înfiptă adînc în corp căprioara se prăbuşi într-o baltă de sînge,celelalte animale dispărură într-o clipită printre tufişurile din jur.

          Se ridică din iarbă fără grabă, ştia că săgeata lui ucise căprioara pe loc. Nu îi plăcea să chinuie animalele inutil, nu-i plăcea să le lase să agonizeze. Vîna doar pentru a avea ce mânca, el şi familia lui. Fluieră ascuţit şi din pădure se ivi un cal de culoarea ceţii care se apropie ascultător de el. Coama şi coada le avea albe ca zăpada şi împletite îngrijit. Bărbatul ridică de jos vînatul şi îl aşeză cu grijă pe spinarea calului, apoi săltă şi el în spinarea lui şi porniră spre casă.

      Cocoţat pe culmea unui deal împădurit, satul lui Arzo din tribul agatârşilor era înconjurat de fortificaţii împletite din ramuri tinere de copaci, nuiele şi pietre aşezate în aşa fel încît să se îmbine perfect creeînd o structură solidă şi impenetrabilă.

Poarta masivă din lemn era deschisă, iar bărbaţii care stăteau de pază îl salutară înclinînd capul.

Aras era cel mai tînăr dintre fii conducătorului tribului, Arzo.

Departe cît priveai cu ochii se înalţau maiestuoase crestele golaşe ale munţilor. Pădurile coborau apoi pe culmile deluroase până departe în teritorii neumblate şi necunoscute de niciun războinic din tribul lui.

Casa în care locuia împreună cu părinţii şi fraţii lui era cea mai mare construcţie din sat, făcută din trunchiuri de copaci puse una peste alta, într-o îmbinare perfectă. Tencuită pe interior cu lut , ca să se păstreze căldura iarna şi să fie răcoare vara era construită pe o fundaţie înaltă de pietre iar acoperişul înalt era acoperit cu trestie şi paie bătute bine în aşa fel ca vântul şi ploaia să nu îl poată distruge.Două sclave din neamul sciţilor, luară căprioara din mîinile lui.O femeie înaltă trecută de prima tinereţe, se apropie de el zîmbind.

-Bine te-ai întors fiule după cum se vede, Meras ţi-a fost alături azi.

- Aş zice că mai degrabă arcul şi săgeţile au făcut toată treaba, nu l-am auzit pe Meras prin apropiere.

- Vino să mănînci , fraţii tăi trebuie să sosească şi ei. Du-te întâi să te speli, cine ştie prin ce locuri ai umblat.

    Grajdurile nu erau departe aşa că trecu întîi pe la Raxes să vadă dacă a fost adăpat. Îi mîngîie cu palma crupa mulţumit că totul era aşa cum trebuia. Auzi vocile şi întoarse capul să vadă cine era, una dintre ele îi era complet necunoscută.