Aras războinicul

Marele preot

,,Copiii lupului vînează în haite, copiii lupului ucid în haită"(din învăţăturile Marelui Preot)

A doua zi la patru ceasuri după răsăritul soarelui mîncau cu toţii în tăcere şi asta era ceva cu totul şi cu totul deosebit, deoarece fraţilor lui le plăcea să bea, iar vinul nu lipsea niciodată de pe masa lor. Femeile simţind tensiunea din aer se mişcau asemeni unor umbre. Mirosea delicios a pîine coapta şi a friptură de căprioară.

-Numele meu este Goia din neamul Anartilor, rosti bărbatul cu voce gravă şi privirea lui întunecată ca noapte se aţinti asupra tînărului Aras. Îl privea curios pe tânărul din faţa lui şi i se păru că parcă îi aducea aminte de cineva, da, ceva din tînărul acesta i se păru extrem de familiar. I se păru ciudat că toţi ceilaţi aveau pielea şi părul mult mai închise , nu semănau deloc cu tînărul din faţa lui. Dar preferă să îşi păstreze întrebările pentru el. Va cerceta mai tîrziu treaba asta. Acum avea treburi mult mai importante de făcut.

- Ce te aduce aici, atât de departe de casa ta? Arzo îl privi suspicios pe bărbatul din faţa lui.

-Regele meu , mare Arzo, are nevoie de ajutorul tău. Tocmai de aceea m-a trimis pe mine cu daruri pentru tine şi pentru ai tăi. Nu departe de aici, am lăsat 20 de cai din cei iuţi, săbii din cele mai rezistente , piele din cea mai fină pentru haine şi din cea bună pentru încălţări plus vreo doi cai încărcaţi cu nimicuri pentru femei.

- Şi ce vrea în schimb regele tău? Se grăbi să întrebe Tiras fiul cel mare al lui Arzo.

- Vrea să ne ajuţi să trecem dincolo de ţinutul tău, în ţara Harpilor.

Varas, hohoti privindu-şi ironic fraţii.

Doar Arzo nu clipi la auzul cerinţei. Il scruta cercetător pe cel din faţa lui, lăsîndu-şi băieţii să-l chestioneze.

-De ce crezi că noi ştim ceva despre ţara Harpilor? Dar mai întîi de toate ce căutaţi acolo?

- Nobile Tiras, glăsui străinul cu ironie rău ascunsă, noi ştim că din timpuri străvechi, voi săpaţi în munţii lor după metalul acela atât de preţios şi mai ştim că în schimb le daţi podoabe şi încă ceva, despre care nu voi vorbi aici. Aceea este taina voastră şi nu ne interesează. La ce-a de-a doua întrebare îţi voi răspunde abia după ce voi şti dacă eşti de acord să ne duci acolo.

- Cine eşti tu, de ştii atâtea lucruri despre noi, tu nu eşti om de rând.

Privind în ochii aceia bătrînul Goia simţi teamă.

,, Îşi ridică pleoapele și privi în jur îşi dădu seama că se afla într-o încăpere destul de mare, albă. Apoi recunoscu încăperea lui din Munţii Sacri. O fereastră cu obloane de lemn dădea spre cerul albastru. Se aflau undeva la înălțime. În zare se vedeau munții acoperiți de păduri dese necălcate de picior de om. Cît vedeai cu ochii se întindeau pădurile sacre ale Kogaionului.,,

-Sunt Goia, mare preot al Anartilor. ,, Ce-a fost asta? Cum putea omul acela să îi facă una ca asta? Cum putea tînărul acela să treacă dincolo de barierele magice pe care le ridicase? ,,

-Mare preot, nu ştiu ce te mână atât de departe de casa şi familia ta, dar cred că este un lucru important pentru tine şi pentru ai tăi. Tu şi oamenii tăi sunteţi oaspeţii noştri. Mîine am să-ţi dau un răspuns. Acum să mîncăm.

Goia nu protestă ştia că ar fi fost în zadar. Cunoştea bine genul acesta de bărbaţi extrem de încăpăţînaţi, pînă mîine nu va afla nimic altceva aşa că socoti să onoreze bucatele gazdei sale spre bucuria stomacului său.