4

165 4 0
                                    


De ce alegem să ne chinuim singuri câteodată? De ce alegem să sperăm, să avem încredere, să ne pese? De ce nu învățăm niciodată din greșeli și continuăm să facem aceeași greșeală în repetate rânduri? Pentru că suntem BUNI și luați de proști.

Chiar dacă suntem atât de obișnuiți cu durerea, cu dezamăgirea, cu tristețea, atunci când ne rănește cineva se simte de parcă am fi răniți pentru prima oară. Poate că merităm, poate am fost prea buni, poate nu am avut suficientă grijă de noi. Merităm pentru că ne oferim sufletul rănit de mii de ori înainte fără a ne învăța lecția. Împărțim momente triste, momente fericite, secrete cu persoane care mai apoi ajung să devină motivul pentru care toată lumea te întreabă de ce ești abătut.

Ce bine ar fi să învăț din greșeli, ce bine ar fi să nu mai iert și să mă răzbun, dar nu îmi stă în fire. De ce? Pentru că așa am fost învățată, sau mai bine zis așa m-am autoeducat. Tocmai de asta tind să fiu bătaia de joc a unora, chiar dacă am avut de oferit numai bine. Oare când o să mă învăț minte? Oare chiar e nevoie să fiu rănită de atâtea ori până n-o să mai simt nimic? Aș prefera asta.

Mereu am fost genul de persoană care pune suflet imediat, care se atașează repede de oameni și vede binele din ei. Nici măcar când mi se dovedește contrariul nu vreau să cred altceva. Și nu pot să înțeleg, nu pot să înțeleg de ce anumiți oameni te mint în față, de ce anumiți oameni te chinuie ținându-te lângă ei degeaba.

Ce mă chinui să-nțeleg cel mai mult e de ce unui om i-ar plăcea să se joace cu sentimentele tale? De ce te-ar face fericit ca mai apoi să te facă să verși șiroaie de lacrimi? De ce te-ar minți că le pasă când nu dau doi bani pe tine? De ce ar spune că o să-ți fie alături când nu e așa? Și tu, ca un om vulnerabil, îl crezi, și te atașezi poate prea repede, poate prea mult ca mai apoi să fii dezamăgit pentru a 100a oară. De ce sunt oamenii așa? De ce se concentrează pe propriile sentimente și uită că și alții posedă un suflet, o inimă? De ce mint, de ce rănesc, de ce își bat joc? Cred că și tu te-ai întrebat de multe ori asta...

Pentru că sunt oameni, de fapt, SUNTEM oameni și toți greșim într-un fel sau altul, poate pentru că rănim alte persoane sau pentru că deși știm că vem fi răniți alegem să primim în viața noastră alte persoane. Oricum, nu contează, suntem toți o apă și un pământ și e normal, e normal să mințim, să urâm, să ne atașăm, să suferim.

Cât de mult te-a rănit o persoană și cât de mult și-ar fi bătut joc adu-ți aminte că oamenii sunt ființe vulnerabile, influențabile și nu trebuie să te răzbuni, ci să încerci să înțelegi și să ierți. Fiecare om e bun în felul lui, pentru că posedă un suflet, să nu uiți niciodată asta.

Gânduri.Where stories live. Discover now