Alice pe planeta Indocti
Dacă în Alice în Țara Minunilor aventurile lui Alice după ce-a căzut în adâncurile Pământului au fost un vis, de această dată, ele vor fi reale.
Suntem în anul 2889. Experimentul 613 de pe planeta Terra e pregătit pentru a fi schimbat cu un robot unic de pe planeta Indocti. Experimentul 613 este un om al trecutului, al secolului 21, care a fost pus într-un tub cu apă timp de aproape 900 ani, corpul ei fiind supus a mai multor cercetări încă din momentul în care ea făcuse 16 ani.
Odată ce experimentul a sosit pe planeta Indocti sigur și nevătămat, regele planetei, Voophlon, a dat ordine ca această ființă să fie eliberată din tub. Deîndată ce un robot a spart tubul, experimentul căzu umezit. Tuși. Se străduia să se ridice, dar nu reușise. Totul era neclar în jurul său. În ochii săi, totul era gri. Lipsit de culoare. Își luă mâna, și se uita la ea. Avea culoare. Își dădu seama că locul în care era nu avea pigmenți de culoare. Totul era monoton.
De-odată, experimentul auzi o voce în capul său:”Omule, ridică-te.” Se uită la rege, și deveni surprins: ființa din fața sa nu avea ochi. ”Atunci de unde știe că sunt aici?”, gândi experimentul. ”E ușor. Noi, indoctinii, vedem totul folosindu-ne creierul. Avem imaginile gata stabilite în minte. Dar nu asta e important. Spune-mi, experimentule, știi de ce ești aici?”. Experimentul își aminti cum îl chema: Alice. ”Indoctrini? Stai așa. De ce se numesc așa? Indocti înseamnă o ființă fără carte.”, gândi Alice și așteptă un răspuns. ”Carte? Ah, vrei să spui acele bucăți de carton lipite între ele, umplute cu fircăleli? Am auzit de ele. Sunt de pe planeta ta. Sau, mă rog, erau. Acum au dispărut. Nu mai există. Vezi tu, Terra e plină cu roboți și oameni de știință, crezi că ar mai avea nevoie de acele chestii, din moment ce omul se naște deja cu un scop anume? Tuturor le este implantat în creier, încă de la naștere, care va fi viitorul lor. Dacă îl vor schimba, se vor autodistruge. Ușor, nu? Probabil asta ți se va întâmpla și ție dacă nu îți vei îndeplini cauza, care reiese din discuția pe care tocmai am avut-o, adică, tu vei introduce cartea pe planeta noastră.” Alice era șocată. Pentru un moment, simți că bătăile inimii i se opriseră pentru o secundă. Să introducă noțiunea de carte într-o planetă a căror ființe nici măcar nu au ochi cu care să citească? Care să nu știe nici măcar cum arată o literă? Ar trebui să înceapă totul de la coadă, exact cum au făcut-o oamenii de pe Terra? Sau să inventeze o nouă definiție a cărții? Dar cum o va face? Toate aceste întrebări o năpădeau pe Alice. ”Mă gândeam că îți va fi greu. Tocmai de aceea te vom ajuta. Vei avea la dispoziție mai multe materiale de pe Terra care au fost trimise împreună cu tine. Sper că îți vor fi de folos. Roboții mei te vor duce în camera de lucru. În două zile maxim să termini cartea. Ah, apropo, o zi pe planeta noastră are 16 ore, deci ar fi bine să începi lucrul intelectual de pe acum ca mâine să începi lucrul practic. Ce zici? Și să faci cartea cât mai atractivă posibil, după cum îți dai seama, nu avem prea mult timp pentru...ăăm...citit.”
După ce roboții au dus-o pe Alice în camera de lucru, aceasta se uită la materialele disponibile pentru creearea unei cărți: hârtii, creioane, un capsator. ”Ah, va fi o noapte lungă...”, gândi Alice.
Și chiar așa a și fost. Trecuseră 10 ore, iar lui Alice încă nu îi veniseră idei. ”Mai am 22 de ore...ce mă fac?”, gândi panicată Alice. ”A venit mâncarea!”, auzi Alice în gând. Intră robotul în cameră și îi așeză mâncarea pe măsuță. Alice îi mulțumi dând din cap, iar robotu ieși din cameră. Alice începu să mănânce și se uită în gol. ”Ce-o să mă fac? Dacă nu termin cartea? Ce-o să mă fac?!”, gândi, iar la un moment dat, scăpă o bucățică din mâncare pe foaie. ”Oh, grozav! De parcă nu eram destul de nervoasă...”. Alice făcu ochii mari. Se uită la foaie și luă bucățica de mâncare de pe ea. Hârtia avea o pată de culoare gri în forma unui nor. Alice începu să zâmbească, gândind ”Ah...deci câteodată e bine să mănânci în camera ta!”.
Au trecut 8 ore de la incidentul cu mâncarea scăpată pe hârtie, iar Alice încă era ocupată făcând o nouă carte. Mai avea 14 ore. Se uită în gol la pereți, așteptând să-i vină idei. Începuse să vadă totul aburit. Își închisese ochii, ațipise.
Alice se trezi de-odată, și se uită la ceas. Mai avea 3 ore. O apucaseră durerile de cap, dar continuă să-și facă treaba.
” A sosit timpul, experimentule!”, auzi Alice în gând.
Alice își duse cartea cu ea în camera în care ea fusese eliberată din tub. ”Uitați, aceasta este cartea mea.”, îi transmise Alice regelui, dându-i cartea. Regele se uită pe coperta pe care era desenată un chip de fată care semănă pe Alice. Alice îi șopti ”Cartea se numește Aventurile mele pe planeta voastră. Puteți începe să răsfoiți cartea.” Regele deschise cartea pe cealaltă pagină și rămăsese surprins: pe foaie era desenată o fată băgată într-un tub cu apă înconjurată de medici . Alice începuse să spună fiecare parte a poveștii bazată pe desenele din carte. Regele rămăsese surprins, și începuse să zâmbească din ce în ce mai mult ce răsfoia paginile. Când termină cartea, regele se îndreptă spre Alice, transmițându-i : ”Mai stai câteva zile și învață-i pe indoctini cum să facă o carte. Te voi trimite înapoi pe planeta ta de îndată ce vom avea cel puțin 10 cărți pe planeta asta!” Alice începu să zâmbească și îi mulțumi regelui. ”Dar cum ți-a venit idea?”, întrebă regele. Alice îi explică incidentul cu bucățica de mâncare scăpată pe foaie, iar regele începu să râdă. După două zile de nelămuriri, Alice însfârșit își dăduse seama de ce regele nu vorbise pe gură: indoctrinii sunt niște ființe cu mirosuri puternice și nu în sensul bun al cuvântului!
