Lasă -mă să te iubesc! #Finalizată

Capitolul 68

Ryan

Durere ?
Noi , oamenii obișnuim să folosim prea des acel cuvânt pentru lucruri care nu merită.
Nu poți spune că ai simțit durerea adevărată până când nu ai pierdut o persoană pe care o iubești.
Credeam că știu ce e durerea, dar nu am știut. Acum însă am aflat. Am învățat ce înseamnă durerea adevărat atunci când am pierdut -o pe ea .

***
Privesc sticla goală din mâna mea și îmi plimb degetele pe eticheta ei . Mă joc absent cu eticheta în timp ce mintea mea e ocupată cu ea , cu imaginea ei . Îi văd ochii albaștrii și pătrunzători, zâmbetul larg, încruntarea care îi apărea când se enerva. Aproape că îi simt buzele peste ale mele și îi văd mâna impreunată cu a mea . Ea. Ea . O văd peste tot . Ea e peste tot . Apoi mă uit la sticlă și imi văd reflexia . Mă văd pe mine , singur , fără ea .
Azvârlesc sticla în perete și scot un strigăt mai mult animalic decât uman. Mă întorc și răstorn masa din sufragerie. Apuc o vază, apoi un pahar și le arunc pe toate pe jos . Podeaua e plină de cioburi .
Două brațe mă imobilizează. Mă zbat să mă eliberez :
-Hei ! Hei ! Ryan , calmează -Te!
Cu fiecare secundă care trece nu mă mai zbat atât de puternic și mă las să cad pe podea , în genunchi și încep să plâng. Brațele din jurul meu își slăbesc strânsoarea .
Plâng.
- S-a dus! Ea s-a dus ! E moartă!
Tata mă privește o clipă apoi mă trage intr-o imbrățișare puternică și mă lasă să plâng pe umărul său în timp ce îmi șoptește:
-Imi pare rău, fiule ! Imi pare atât de rău!