Ajută-mă să trăiesc!

Capitolul 33

      -Pâi...eu...oarecum... Am oftat și mi-am lăsat capul în pământ.

      Mi-a prins rapid bãrbia între degete și mi-a ridicat fragil capul, lăsându-l pe spate. Mi-am închis ochii când apa dădu să-mi intre în ochi. Am dat să-i deschid din nou speriată de ce-ar putea face Kevin însă n-am reușit. Nenorocită de apă!

       -Ai mai întrebat odată asta... Și eu ți-am răspuns. Îi simțeam respirația mult prea aproape de chipul meu.

       -Iar eu...eu te mai întreb o dată. M-am dat o jumătate de pas înnapoi și mi-am îndreptat capul privindu-l. Un rânjet viclean îi apăru pe buze iar eu m-am înroșit inconștientă.

         - Și îți răspund. De ce n-aș face-o? Îmi prinse mâna rânjind și mă trase ușor înnapoi lângă el. Am oftat încercând să eliberez presiunea de pe piept când și-a împleticit degetele cu ale mele. Făcea chestia asta cam des...

          - Nu vreau să-mi răspunzi cu...vocea mi-a pierit când și-a aplecat capul mai aproape provindu-mi buzele. L-am auzit cum a înghițit în sec și m-am încruntat încercând să-i atrag atenția spre ochii mei, iar după câteva clipe și-a ridicat privirea.

         -Cu?

        -Cu...privirea îi alunecă din nou în jos și am scăpat un oftat ce aducea a suspin. Cu...cu altă întrebare...

        -Altă întrebare? A repetat atât de concentrat încât nu m-aș fi mirat să-i iasă raze x din ochi și să-mi ardă buzele.
Pâi...ce ai vrea să-ți răspund? Și-a ridicat privirea spre ochii mei

       - De ce-ai făcut.o!

        - Am...c-am vrut? Se încruntă.

     Eram sigură! Își bătea joc de mine! Chear nu-i păsa deloc? Ce tot spun? De ce i-ar păsa lui de una ca mine? Sunt cea mai mare proasta! O proastă! Ce tot fac? Ce? De ce sunt eu aici? Ce fac aici? Mă las lovită de cuvintele și faptele lui. Asta fac.

     M-am zmucit și am ieșit din duș aproape plângând. Nu mai vreau. Nu vreau, indiferent cât mi-ar place cum sărută, ce mă face să simt...doar își bate joc, așa fac băieții ca el! De ce să stau? De ce să-mi fac rău singură? Mereu am să rămân așa, invizibilă pentru toți, ignorată, batjocorită de toți... De ce ar fi el altfel? De ce ar trece el de limită? Știu. Să se distreze! Să-și bată joc de mine, de inocența, neputința și slăbiciunea mea ca după să se poată lăuda tuturor cu faptele sale iar pentru asta fiind foarte apreciat. Știu asta deja... Orcine ar putea s-o facă și mulți au încercat. Până și Jasmine a avut intenția de a se împrieteni cu mine, cică, ca după să afle lucruri despre mine și să poată avea cât mai multe motive de batjocoră, însă când și-a dat seama că n-are niciun rost să mai încerce degeaba să intre pe sub pielea mea și-a arătat adevărata față și și-a bătut joc de mine în cel mai josnic mod, i-a pus pe băieți să mă bată până i-am șters pantofii cu limba. Da...sună...sună dur. Așa a fost. A fost umilitor, josnic și chinuitor. Ajunsesem vânătă iar ei nu încetau să mă lovească, nici măcar după ce am făcut ce-mi ceruseră. Până am cedat căzând din picioare pur și simplu în fața lor plină de vânătăi și sânge. Doar au râs. Au râs! A durut...nu la exterior cât de îngrozitor a durut la interior. Ființe, ființe ca mine ce se cred superioare. Sunt oameni ce cred că sunt mai buni doar fiindcă au putere și te obligă să-i privești ca pe niște zei. Și am făcut-o. M-au obligat și m-au torturat până ce dintr-o privire plină de scârbă au reușit să îmi transforme privirea în teamă și supunere. De parcă aș fi o simplă sclavă în fața lor... Asta și eram...dacă Nick mi-ar fi spus să-i aduc ceva sau să fac ceva n-aș avea curaj în fața lui să nu fac ceea ce mi-a spus. Poate în fața roșcatei aș fi avut tupeu dar în fața lui...ei bine, nu. Așa sunt eu...slabă, neajutorată, supusă în fața dominatorilor mei.