Astăzi mă simt bătrână. Nu bătrână, matură și înțeleaptă, ci pur și simplu bătrână și liniștită, fără altă ocupație în afară de a reflecta la trecut. Astăzi simt că vreau sa depănăm amintiri. Mi te alături?

   Mă întreb cum nu am realizat mai devreme anumite lucruri care erau evidente. Cum am îndrăznit să cred că nu aveai inima mea la tine cu mult înainte ca să deții și buzele mele?

   Îți aparțineam cu mult înainte ca vreunul dintre noi să știe asta.

   Corpurile noastre erau doi magneți de mai multă vreme. Doar așa îmi pot explica cum am devenit atât de repede dependentă de atingerea ta și aș fi dat atât de ușor totul doar ca să nu mă lași de mână. Asta e singura explicație logică pentru nevoia mea exagerată de a-ți simți buzele peste ale mele și de a-ți simți pieptul sub cap.

   A început ca un mesaj banal. Un răspuns întârziat. Multe zâmbete ascunse. De atunci, tot ce a mai trebuit au fost câteva luni și o porecla pe care nu o suporta niciunul înainte să îmi devii totul.

  Ești totul meu.

  Ești cel care pune stelele pe cer, și, paradoxal, ești luna și stelele și cerul.

   Ești ceea ce îmi curge prin vene și mi-ești oceanul în care ma înec cu plăcere și de bunăvoie (pentru că nu pot avea altă reacție când e vorba de ochii tai).

   Ești aerul meu, trăiesc din tine și cu tine și îmi ești pământ, pentru că tu mă susții.

    Ești sursa esenței mele, de aceea îți arunc, uneori, priviri în care citești dragoste puternică.

     Îmi ești soarele ce mă încălzește și, simultan, ești lumea mea.

     Ești viața mea de după moarte.

     Ești drogul meu, chiar dacă nu obișnuiam să devin dependentă .

     Ești infinit.

    Și cel mai important, ești minunea mea. Iubirea mea. Ai fost tu și acela a fost cel mai important lucru.

      Mi-ai fost atâtea într-un singur an, iubire. Imaginează-ți doar câte lucruri o sa îmi mai fii până la sfârșit*. Pentru  că nu plănuiesc să plec prea devreme din inima ta.

    Pentru că te iubesc. Pentru că am zeci de voci în cap care îmi țipă diverse, dar aud clar vocea aia care îmi spune și eu te iubesc, te iubesc tot mai mult, de fiecare dată când te văd, te aud, te simt.

    Hai să ciocnim un pahar de vin, sau o doză de energizant, mai bine, în cinstea noastră și în cinstea eternității (de ce îmi doresc atât de mult sa fie semnul egal între cele doua?)!

   De data asta eu ma uit la tine cerându-ți și oferindu-ți iubire.
  

 

   

*vieții

 

       

Midnight ThoughtsWhere stories live. Discover now