Ținută în ace

Capitolul 2

Mă trezesc în mașină, melodia lui Elliot Moss răsunandu-mi în urechi, iar peisajul albicios înconjurându-ma . Mă simt rau, parcă o presiune îmi apăsa stomacul facandu-ma sa mă simt țintită în scaun, goala pe dinăuntru.
-Cat mai avem până ajungem? Deși nu mă prea interesează de interviu, tot întreb , știind ca șoferul o sa îmi spună altceva și o sa mă simt mai bine.
-Puțin. Și mai puțin pana la vegana .
Îmi răsare un zâmbet pe buze imediat cum aud spusele lui, parcă vrând sa mă duc în locul din fata și sa îl îmbrățișez.
-Știi ca te iubesc?
Alex e cel mai bun prieten al meu de când toată treaba asta cu "celebritatea". Ceilalți "prieteni" abea ca îmi mai dau un mesaj doua, atunci când își amintesc ca sunt "faimoasa".
Deschide geamul șoferului și văd cum parul roșu îi falfaie în toate părțile .
-Normal. Și eu te iubesc Eve. Ia treci și dormi pana la vegana. Ai nevoie de energie iar o Eve ca tine e mult prea agitata mai ales când vine vorba de vegana.
Zâmbesc și nu mai zic nimic, cu toate ca mi-ar plăcea sa vorbesc și sa rad împreună cu el, sa ne tachinam și sa imitam personaje din anime. Dar are dreptate, trebuie sa dorm dacă nu vreau sa devin morocănoasa și sa fac toată treaba ăsta praf, rastindu-ma la niște reporteri mai bine plătiți decât munca pe care o fac.
Dar când ascult eu de cineva?
-Nup. Se uita în oglinda retrovizoare și mă ratoiesc la el .
-A, nu? Spune și se uita cu fata lui pistruiata la mine.
-Nu , zic și zâmbesc ca un copilaș.
-Eve , la somn. Acum.
-Nu am cinci ani! :))
-Atunci nu mai vorbesc cu tine.
-Nu ai cum sa nu mai vorbești cu Eve. Zic și încerc sa rețin râsetele isterice pe ce sa iasă.
- Na bine. Zice , zâmbește și își muta ochi spre înainte .
Mă uit la el în continuare pentru minute bune, pentru ca oricum nu am altceva de făcut . Mă bufnește rasul în continuare , așa cum se întâmplă mereu când ne "certam". Se uita pentru doua secunde la mine și atât i-a trebuit, acum rad în hohote și rade și el, radem împreună ca de fiecare data , iar pentru un moment uit de stres și de orice alte nemulțumiri și mă bucur alături de cel mai bun prieten ale meu.
-Pune muzica , îi spun iar acesta face întocmai, pornind muzica din nou . Melodia lui Elliot Moss a fost înlocuită de More than you know, in lucru nu foarte bun , pentru ca o sa îl surzesc din nou pe Ginger. Roșcat deci Ginger și așa a rămas de când îl știu. Începem sa cântăm cât de tare putem, radem și ne simțim bine .
Chiar dacă e mai mare ca mine cu 3 ani , mă simt ca și cum nu ar exista vârstă și îl consider ca și fratele meu pe acest băiat cu par roșu. Mi-a făcut viața mai ușoară și mai frumoasa atunci când eram la pământ, intr-o seara din cauza unui interviu, începând sa plâng în mașină. Atunci ne-am împrietenit și ne petrecem timpul nonstop împreună chiar și când nu trebuie sa ne întâlnim, stand la 30 de kilometri depărtare unul de celălalt.
- ...You should know that baby your the best yeah, more than you know, more than you know! Melodia s-a terminat iar acum începe o melodie la pian, așa ca putem vorbi din nou.
-Ai mai vorbit cu Jake?
-...Nu. Nu mai vreau sa îi aud vocea... minciunile..
-Bine, mă bucur Eve. Spune , iar vocea lui moale mă învăluite ca și o pătură pufoasa dandu-mi o stare de bine. Multă lume mă întreabă de ce nu îl plac pe acest băiat cu par roșu, dar nu, nu îl voi mai plăcea niciodată. Îl iubesc prea mult ca sa las o relație sa strice ăsta, iar acum mă simt perfect cu el așa, ca un frate mai mare pentru mine, ceea ce contează cel mai mult pentru mine după familie.
Cel mai bun prieten al meu de când aveam 12 ani îmi e și acum alături, și nu pot sa îi mulțumesc îndeajuns.

Ajungem la vegana și mergem sa comandam ceva de mâncare. Îmi iau o salata de fructe cu toate ca Ginger mă va mustra din nou.
-Vezi ca piele și os ajungi. Ia și altceva.
Ignor ceea ce îmi spune și mă pun la o masa dintr-o colt de doua persoane. Când Ginger ajunge la masa , îmi pune în fata niște supa de legume .
-Ce-i ăsta? Întreb uimita de comportamentul lui. Niciodată nu acționează așa ... niciodată nu mă obliga sa mananc...
-Mâncare . Ia și mănâncă , altfel te spargi exact ca și ouăle.
El zâmbește dar nu înțelege cât de tare mă doare gestul lui. Știe ca mereu am fost obligata sa mananc acasă, din cauza ca eram foarte slaba. Acum mă face sa trăiesc exact aceleași lucruri din nou. E prima data când o face , dar doare , deoarece credeam ca în 6 ani și-a dat seama ca mă simt oribil când sunt obligata sa mananc.
-Sper ca Îți dai seama ca nu am de gând sa mananc ăsta, da? Spun indignata , sperând ca va înțelege ca mă doare ce tocmai a făcut.
-Ba da o sa mănânci. Uita-te la tine Eve. Mereu ești foarte palida la fata, dormi mai mereu, mereu pari obosita și mereu ți-e rau. Mănânci cât un pui de pisica .
Încep sa mă gândesc la ăsta. Nu pot. Nu pot sa proceseze faptul ca și el crede ăsta. Nu, nu sunt anorexica, pur și simplu nu am nevoie de atâta mâncare. Plâng instant, și nu mă pot opri. Nu plâng isteric, la fel ca și copii aceia mici care nu au primit jucăria vrut de craciun , pur și simplu îmi curg lacrimi pe fata. Mă ridic din scaun, mă îndrept spre ieșire și urc în mașină. Ginger se așează lângă mine pe bancheta din spate.
- Uite, stiu ca nu e ușor dar..
-Taci! Plâng și mai tare acum, simtindu-ma ca un copil cu nevoi speciale .
-Nu vreau sa te oblig sa mănânci dar , nu vreau sa te văd descompunandu-te în fiecare zi. Eve ești mica și slăbuța, nu poți rezista . Îmi pare rău dar trebuie sa mănânci mai mult .
Nu mai zic nimic. Acesta e tipul de certa rea. În care plâng și tip pentru ore. Nu se întâmplă des, dar atunci când mă cert cu Ginger, plâng ore în șir. Pentru ca țin prea mult la el și mă rănește de o mie de ori mai tare ceva făcut de el decât aceeași chestie făcută de alta persoana.
Trece în scaunul din fata și pornim la drum, pregatindu-ne emoțional pentru o noapte grea.