Ajută-mă să trăiesc!

Capitolul 28

* * * * * * * *

Este deja ora 13:30 și în sfârșit am ajuns acasă! Am o febră îngrozitoare, tălpile îmi ard, gâtul mi-e uscat și mă usturã, sunt transpirată fleașcă, capul mă doare, ochii îmi ard și mă simt îngrozitor. Am mers pe jos în pas alergător ca o nebună mai bine de 10 km, prin frig, vânt și timp de o oră a mai și plouat. Sunt pe drumuri de la ora 7 și ceva cred când am plecat din pădure, am pierdut mai bine de trei ore pe acolo doar căutând ieșirea din nenorocita aia de pădure, apoi încă o oră pe durumul ăla de țară plin de băltoci, apoi alte trei ore fugind ca bezmetica prin orașul aglumerat, înfrigurată, înfometată, udă, plină de noroi din cap până-n picioare, noroc că a mai plouat și s-a mai dus din mizerie.

Am o stare de moleșeală și tot ce vreau este să intru în casă și să mă culc. Mi-e somn și mi-e și rău... Probabil lipsa drogurilor...plus mâncărimea a dracu mă arde pe tot corpul.

Mi-am molfăit limba și am intrat în casă sperând din suflet ca monstrul să nu fie acasă. Doar gândul asta îmi provoacă spasme. Păsesc obosită și pe jumătare adormită pe hol dorind să urc la etaj însă mă opresc în dreptul intrării în living și înghit îl sec când acea voce îmi răsună dureros în timpane.

- Ia stai fă, vino încoace! Spuse bărbatul ce mi-a dat viață și îl observ așezat pe un fotoliu, cu o privire violentă. Pe masa din fața lui se afla două pahare cu băutură golite pe jumătare. M-am încruntat comfuză și speriatã. De ce sunt două pahare! Doar nu s-a întors?! Pășesc plină de speranță în camera ce duhnea a tutun. Și din nou dezamăgirea mă lovii în moalele capului. De ce mereu mi se întâmplă asta? Ochii mei îl fixează pe bărbatul robust ce stătea așezat comod pe canapea analizându-mă minuțios. Îmi...îmi părea cumva cunoscut. L-am mai văzut undeva? De ce îmi pare atât de cunoscut? Este bine făcut, purta haine scumpe, între degete avea o țigară aprinsă, brunet, în jur de 30 și ceva de ani....nu, nu vă gândiți că îmi place de el sau ceva...niciodată n-am fost atrasă de bărbați, iar monstrul venea cu foarte mulți tipi pe aici, dubioși chiar. Tot ce avea dubios tipul ăsta era caracterul rece....foarte rece și dur. Când acesta își întoarse privirea spre mine am rămas holbându-mă ca o netoată în ochii lui. Ochii ăia verzi....de ce am impresia că i-am mai văzut? De ce trăsăturile sale îmi par cunoscute?

- Asta cine-i? Întrebă bărbatul cu atât de rece încât pielea mi s-a făcut de găină și am putut simții valul de gheață învăluindu-mă.

- Curva mea personală! Râse monstrul iar eu mi-am încordat maxilarul cu ochii încă pe bărbatul ăsta al cărui gât voiam să-l strâng între degete.

-Bil credeam că ai gusturi mai bune! Se strâmbă bărbatul anonim strâmbând din nas nepăsător.

-Face un oral....rânji Bil. O demonstrație? Ia treci aici fă! Se răsti la mine iar privirea-mi temătoare coborî în pământ.

- Omule! Eu nu am venit la tine să văd cum badjocorești tu o minoră! Eu vreau banii! Se rãsti dur bărbatul ridicându-se în picioare. Trupu-i impunător luă o poziție pe măsură iar acum îmi dădeam seama că poate monstrul nu era cel mai rău, îngrozitor și înfiorător om. El era mai mult de atât! Iar mie a început să-mi bată inima îngrozită. Având doi masculi puternici de care îmi era atât de frică îmi făceau stomacul se strângă dureros de teamă.

-Ții am dat, Fred! Țipă nervos Bil ridicându-se în picioare la fel de nervos iar eu mă dau un pas înnapoi intimidată de cei doi bărbați.

- Nu toți! Își încrucișă brațele la piept

- E doar 1000$, omule! Ce dracu!

-Nu-mi pasă! Am dat 20.000$, îi vreau pe toți înnapoi, fiecare monedă! Înțeles Bob? Nu mă interesează cum, vinzi un rinichi, mie îmi dai banii! Se răsti nervos și intimidându-l vizibil pe Bob. Când te chem la mine să-ți dau marfă apari în câtevâ minute dar când trebuie să plătești zici că dispari de pe fața pământului!