Cronicile Unei SHIRAY ( Finalizată)

Capitolul 11

Îmi alung din cap gândul ăsta si mă concentrez la ceea ce mi-a spus, așa că privesc în ochi, fără teamă, fără a ezita și rostesc șoptit.

— Sunt prietenii mei și în caz că nu știi, prietenii au grijă unii de alții. Mârâi și eu la rândul meu printre dinți și încerc să-mi trag brațul din strânsoarea lui, însă fără noroc, așa că îl privesc furioasă.

— Raelynn, intri într-un război fără a avea habar de ce și pentru cine.

— Asta nu e treaba ta, Tyler, stați departe de mine și de prietenii mei sau o să aveți de-a face cu mine, rostesc hotărâtă și încerc din nou să plec, însă, se pare că brunetul nu a terminat de vorbim.

— Asta știu, uite... Jason deja știe de prezența ta și de puterile tale și în curând va găsi o cale să te scoată din schemă, într-un fel sau altul, ceea ce știu sigur că nu-ți dorești. Crede-mă, încerc să te ajut. Rostește el cu o mină tristă și mă privește adânc în ochi, probabil sperând că așa mă convinge să stau deoparte.

— Și de ce încerci să mă ajuți? Credeam că ucide-ți fără să vă pese.

— O facem. Mi-o întoarce eliberandu-mi brațul, după care continuă. Dar tu ești... Specială și nu vreau să mori degeaba, să fii ucisă din cauza lor, a unor necunoscuți.

Îl privesc câteva secunde fără a respira măcar, după care profit de libertatea oferită și mă fac nevăzută pe hol sperând să dau de Logan, ceea ce se întâmplă la doar câțiva pași.

— Ai vorbit cu el, nu-i așa? Mă întreabă șatenul privindu-mă îngrijorat, o privire de care m-am cam săturat, văzând-o de prea multe ori în ultimul timp.

— Nu e ca și cum aveam altă soluție, răspund nervoasă și mă fâțâi de pe un picior pe altul.

— Nemernicu' ăla te-a atins? Îl omor. Mârâie Logan printre dinți și știu că nervii săi sunt întinși la maximum.
Îmi așez cu viteză palma pe pieptul său pentru a-l opri și simt toată încordarea sub atingerea mea.

— Logan, asculta-mă! Nu mi-a făcut nimic, Ok? Doar am vorbit. Haide mai bine să ieșim la aer, ne calmăm și ne pregătim de următorul curs, ok? O scoatem noi cumva la capăt.

Oftez epuizată după ce termin și, observându-mă cât de obosită sunt, oftează și el resemnat.

— Rae, nu o să-i permit să se mai atingă de tine! Îți jur, îl omor cu mana mea... Eu...

— Hei... Îl întrerup, Îi iau fața în palme și îl privesc în ochi înainte să continui, lasă-l de data asta, data viitoare mă ocup chiar eu de el!

— Rae... Îmi șoptește numele și oftez din nou, de data asta din alte motive.

— Te rog, ai încredere în mine, e tot ce îți cer.

— Bine. Haide să plecăm de aici.

Prima zi de școală ne-o petrecem cu toții chiulind, ceea ce mie îmi va aduce mari probleme, însă asta e ultima mea grija.

Câteva ore mai târziu când el parchează în fața casei mele, zâmbesc fericită.

— Ce-i cu zâmbetul ăsta larg? ma întreabă arogant și se face comod în scaun, lăsându-se pe spate.

— E doar... Adică tu. Felul în care ai vrut să mă protejezi azi și felul în care te-ai calmat atunci când ți-am cerut, îmi dă fiori pe șira spinării și mă face să zâmbesc. Ii relatez cu sinceritate și știu ca zâmbetul meu s-a lărgit, ca și al lui. Sentimentul e reciproc, Logan. Vreau să ai încredere că voi fi mereu acolo pentru tine și-ți voi păzi spatele. Adaug atunci când văd că vrea și el să spună ceva.