Cartea, trupul unui cotor împachetat cu straturi dese, mâzgălite cu cuvinte. Cuvinte, sentimente şi gânduri. Sentimente, epitete, metafore, hiperbole. Universe de puncte, virgule şi supans. Cartea, iubire născută în adolescenţă sub apăsarea aerului fierbinte de august.
O carte este o iubită. Te strânge în braţe cu mâini însemnate cu figuri de stil şi sentimente, te alintă cu glasu-i lin ca de copilă, te iubeşte de cinci sute de ori cu virgule si semne de exclamare. De carte nu poţi fugi nicăieri, vine cu tine în lume, iubită nedezlipită, dornică de amor la lumina lunii, dornică să o sorbi din scoarţă în scoarţă, din capitol în capitol. Cărţile sunt game. Game de stiluri şi gânduri. Cărţile te poartă din cotor în cotor prin crime din mansarde, aventuri periculoase, iubiri distrugătoare şi lumi fantastice, necunoscute de mulţi. În fiecare săptămână schimbi gama, rozi nesătul cotoare de carte ca pe mere, mângâi foile ca pelicula fină ce protejează Universul. Dar câteodată rupi pelicula şi cartea te soarbe ea pe tine, te trage înlăuntrul ei şi te devorează pe deplin, oase, articulaţii, ligamente.
Când ajungi în burta cărţii şi te uiţi în jur, îi vezi povestea pictată prin intestine întortocheate şi orbecăi năuc prin labirintul gândurilor. Omul cărţii râde; autorul e fiinţa a cărui carte e stomacul. Când te cufunzi în autor îi devi marionetă, joci prin labirinte după cum vrea el şi nu scapi până nu te dizolvă sucul gastric al realităţii.
Cel care nu a avut niciodată o carte ca iubită nu poate fi numit Univers. Căci da, noi toţi suntem autori şi fiecare e câte un Univers. Universe slabe, puternice, îndrăgostite, morbide, sarcastice, amuzate, ludice. Cartea şi Universul merg mână în mână, valsează printre valuri de voal albastru cu frişcă, agită marea în paşi de dans.
Cartea e micul dejun, prânzul şi cina sufletelor infinite, uneori chiar şi gustarea. Cartea se mănâncă cu orice, de la suc de portocale la cafea sau şampanie fină cu ace mici de gheaţă ce îţi înţeapă limba cu piersici.
Dar cartea nu este numai metaforă şi hiperbolă, cartea este un suflet pus pe tavă în faţa ta, cititorule. Sufletul unui om simplu, ca şi tine, deschis în faţa a sute, poate mii de alte Universe. O carte este trăirea supremă, aruncându-ţi ochiul în trupul cuiva, citindu-i toate tainele, periind cotloanele ambigue. O carte este destăinuirea unui om simplu cu un dar, un Univers ce le cuprinde pe toate celelalte. Autorul are încredere în carte, căci ea nu îl va trăda niciodată.
Cărţile sunt nemuritoare, zboară dintr-un Univers în altul, devorând generaţii şi lăsându-se sorbite de fiecare om ce va trece printre pagini. Trei sute de pagini ne pot schimba gama, pe când noi nu putem schimba cotorul cărţii. Spre deosebire de oameni, o carte rămâne neschimbată, cerneala îmbrăţişează coala pentru totdeauna şi se transforma în unduiri tandre, ce apar la fel sub fiecare pupilă. Omul se poate regăsi în carte; în cartea sa sau cartea adolescenţei sale, urmărind unduirile, amintindu-şi de momente, locuri şi persoane care îl înconjurau ultima oară şi de fiecare dată când parcurgea cu însetare unduirile suave ale cărţii.
Dar până şi cărţile îmbătrânesc, aşteptând să agaţe un nou Univers, dar cotorul tremurând şi filele prinzându-se firav acum de gânduri, cartea aşteaptă un anumit Univers, Univers care să îi înţeleagă bătrâneţea şi fragilitatea. Iar cărţile bătrâne sunt cele mai de preţ, cotorul devorând atât de mulţi oameni, ştiind cum să te atragă înlauntru mai repede şi mai uşor, ştiind să te ţină cât mai mult, cât mai departe de sucul gastric al realităţii. Cărţile vechi stau mărturie Universelor apuse deja, ţinând loc de măruntaie, lăsând răposaţii să îşi aducă aminte de anii trecuţi prin rânduri scrise cu dor şi cerneală albastră.
Noi, oamenii, ar trebui să ne lăsăm toţi devoraţi de cărţi, căci ele formează caractere şi Universe noi, tinere. Tinerii ar trebui să mănânce cotoare de cărţi în loc de mere, căci sănătos este cel ce are creierul alimentat de cărţi dulci şi zemoase, trecute chiar prin negura timpurilor, asemeni unui vin vechi. Dar de ce unii oamenii fug de cărţi precum soarele de nori? Acei oameni nu au descoperit încă gustul fin al piersicii din şampanie, nu au mâncat mere zemoase şi nu au degustat niciodată un vin vechi, dulce. Cei care fug de cărţi, fug de ei înşişi, fug de Universul lor. Poate le e frică de metafore, poate îşi vor inima închisă, le e frică de profunzime şi de tunelele din intestinele cărţii. Oamenii fug de cărţi pentru a fugi de ei înşişi, de sentimente şi delicii.
Şi totuşi, cartea se deschide în faţa oricui o doreşte, se vinde pe bani puţini fiecărui copil ce renunţă la acadele pentru o aventură a unui Univers ludic. Cartea nu fuge de nimeni, ci ea vânează suflete moi şi profunde pentru a le înghiţi şi a-şi umple paginile, căci cel ce se vinde unei cărţi rămâne dezgolit de secrete pentru veşnicie, dansând cu virgulele şi semnele de întrebare.
Cel ce se vinde cărţii devine carte.
