Directorul

Optsprezece

Strâng cana de cafea cu toată forța mea, fierbând de nervi. Ok, nu mă suporți pe mine, dar de ce i-ai face așa ceva unui copil inocent, de i-ai face asta proprii tale fiice?

—Am angajat un detectiv, dar mi-a spus că din cauza lipsei de informații s-ar putea să dureze un an, poate chiar doi să o găsească. Am simțit că mor. Emoțional, m-am prăbușit. Mi-am făcut bagajele, și fără să îi spun vreun cuvânt vrăjitoarei ăleia, am plecat. O prietenă m-a găzduit și a încercat să mă înveselească, dar fără succes. I-am ratat aniversarea de doi ani, și atunci m-am gândit la tine.

Ochii îi sunt plini de lacrimi. Retrăind acele momente, o doare. E atât de evident că este sfâșiată de durerea ce a simțit-o atunci.

—Două săptămâni după ziua ei de naștere, m-a sunat detectivul și mi-a spus că a găsit-o și că a fost un miracol că a durat doar trei săptămâni să o găsească, deși s-au simțit ca trei ani. Nici nu pot să îți explic cum m-am simțit când am aflat că fetița mea vine acasă. Când am avut-o din nou în brațele mele, am simțit că pot respira din nou. În aceeași zi am sunat-o pe mama ta și i-am spus că e bunică. Bineînțeles, a vrut să o cunoască pe Jane, iar ziua următoare, cu ajutorul ei, am ajuns aici. Mama ta mi-a dat adresa și cheia de la apartamentul tău.

Oftez nervos când aflu că mama a știut de existența lui Jane și a ținut totul un secret.

—Mi-a povestit și de ghinionul Eleonorei. Îmi pare rău că a trebuit să o vezi pe sora ta într-un moment ca ăla. Mi-aș dori să fi fost acolo. I-aș fi tăbăcit fundul lui Jim ăla.

Și eu aș fi făcut-o.

—Eram pe punctul de al bate măr, dar Daniela m-a oprit, amintindu-mi că Eleonora e mai importantă, spun mai mult pentru mine.

—Ah da, mama ta mi-a spus și de această Daniela. Mi-a spus și că o iubești. E adevărat? mă întreabă, întinzând mâna după cana mea de cafea.

—Da, răspund fără să ezit. O iubesc pe femeia aia și nu știu cum e posibil. Cred că am iubit-o din momentul în care am văzut-o, dar ca un prost ce sunt, nu mi-am dat seama.

—Ea te iubește?

—Uite, Christine, dacă ai venit ca să...

—Nu am venit să ne împăcăm, Bruce. Recunosc, nu m-ar deranja dacă Jane ar știi că tatăl ei este căsătorit cu mama ei, dar nici eu nu vreau să o luăm de la capăt. Te iubesc, Bruce, dar nu în felul în care ar trebui.

—Sper că nu mă iubești ca pe un frate, glumesc, privind spre camera unde micul îngeraș doarme aub atenta privore a Apollei.

—Ew, nu. Ar fi ciudat, mai ales că avem o fiică. Mai degrabă, ca pe un prieten foarte apropiat.

Zâmbesc și o privesc pe brunetă. E mai strălucitoare ca înainte, dar asta cred că i se datorează lui Jane.

—Ea te iubește? repetă Christine întrebarea.

—Nu mi-a spus-o, dar știu că o face. Ce-i drept, nu știu câtă importanță mai au cuvintele alea pentru ea. A fost logodită cu un dobitoc, îi explic brunetei când mă privește confuză.

—În felul ei, cred că ți-a spus-o deja.

—Și în felul meu de cretin, nu mi-am dat seama, spun și mă așez pe scaunul din fața brunetei.

—Nu ești cretin, Bruce. Greu de cap, da, dar nu cretin, glumește mama fiicei mele.

Mă strâmb la ea ceea ce o face să chicotească și cad pe gânduri. Oare Daniela chiar mi-a spus că iubește? Poate că da, poate că nu. Oricum nu am nevoie de cuvinte. Faptul că îi simt pielea cum se infioară când o ating, și simt cum îi bate inima ca la un iepuraș când sunt lipit de ea, îmi e de ajuns.

—Mami? o voce subțire ne atrage atenția amândurora.

O privesc pe Jane care fuge în brațele mamei ei și își ascunde capul în scobitura gâtului ei.

—De ce nu dormi, iubita?

—Am avut un coșmar, mormăie obosită micuța șatenă. Nu vorbește perfect, dar este încă mică. Are timp să învețe.

—Nu vrei să mergi la tati? o întreabă Christine, legănând-o pe ea și privindu-mă pe mine. Inima începe să-mi bată cu putere. Dacă ar spune nu, știu că aș fi dezamăgit, dar dacă ar spune da, nu aș știi ce să fac.

—Tati?

Christine arată cu degetul spre mine, iar Jane mă privește neîncrezătoare. Îi zâmbesc, și ca la comandă, se dă jos din brațele brunetei ce i-a dat viață și vine repede la mine. O iau în brațe și simt cum încearcă să mă strângă cât de tare poate, dar mie mi-e frică să o strâng cât de tare pot. La cât e de mică, nu m-ar mira să se spargă.

—Să nu pleci, îmi șoptește la ureche și sunt șocat când o aud. Nu mă așteptam să o aud spunând asta. Închid ochii și îi sărut tâmpla.

—Promit.