În camera plină de studenți predomină o stare de agitație. Toți aveau privirile îndreptate spre fata ce stătea în tocul ușii, surprinsa să-și vadă colegii studiind-o. Insă cea ce îi privea ușor confuză nu mai semăna cu Ekanta de acum ceva timp.
A trecut doar o lună de la ziua ce i-a marcat viitorul , dar se simțeau ani.
Lee se holba la ea neștiind la cine se uită. Părul ei șaten, lung si ondulat nu mai avea vitalitatea de alta data , iar albastrul ochilor ei este acum şters.
Cearcănele proeminente si cele câteva kilograme in minus se observau însă cel mai tare. Dar în ciuda tuturor, băiatul nu-și putu opri gândul că prietena lui este , chiar si aşa, de o frumusețe orbitoare.
-- Bună...rosti fata,apoi urmă o linişte de câteva secunde.
Deşi încercase să-și păstreze vocea rece si nepăsătoare, eșuase , iar salutul ieșise mai mult ca o soapta tremurândă ce trăda durerea din sufletul ei. Toate privirile, cu exceptia uneia, exprimau acum doar milă, iar când Ekanta văzu, se înfurie groaznic.
În toată perioada asta grea din viața ei nu a dat decât de persoane pe care nu le intereseaza deloc cum se simte, dar totusi nu au ezitat sa arunce cu priviri incarcate cu mila in stanga si in dreapta si sa rosteasca ,,Condoleante'' sau ,,A fost un om bun'' cand nici macar nu o cunoșteau...Mama ei merita mai mult de atât, merita aprecieri adevărate de la persoane ce au fost alături de ea în viată.
Așa că , neputându-se stăpâni, se răsti la ei:
-- Dacă nu ați venit decât să vă uitați așa la mine mai bine vă cărați cu toții. Nu am nevoie de mila voastră.
Toți se uitau uimiți la ea, se pare ca trauma trăită a afectat-o mai mult decat credeau ei la nivel de comportament. Ekanta era orice, dar nu vulcanică. Avea un caracter destul de interesant, era mereu calmă si cu replici bine gândite în cazul în care cineva o provoca la un duel verbal. Nu folosea cuvinte vulgare, dar remărcile pline de ironie usturau mult mai tare decât orice.
--Plecați, vă rog, spuse mai calm si parcă implorându-i să o lase în pace.
Rând pe rând, toți s-au ridicat si au ieșit pe ușă , nu înainte de a saluta politicos.
Unii considerau că incă e afectată, iar altii îi întelegeau nevoia de liniște.
Pe canapeaua din sufragerie nu mai rămăsese decât Lee.
--Uite, eu nu am vrut să ... dar nu avu timp sa continue ca fata îi sări în brațe plângând. Uitase cât de bine e în brațele prietenului ei cel mai bun.
Luna aceasta se izolase de toată lumea, inclusiv de el. Îl privi o clipă încercând să găsească ceva schimbat, dar era același. Un băiat înalt, cu părul blond, ușor cârlionțat, ochi verzi si bine făcut.
Același Lee care a ajutat-o sa treacă peste prima despărțire, cu tone de înghețata și seriale, cu insulte la adresa fostului iubit ce mai că te făceau sa cazi pe jos de râs, cu bătăi cu vopsea sau cu apa și mai ales cu dans, căci dansul era pasiunea pe care au împărțit-o încă de mici.
Lee a sacrificat atât de multe ore din timpul lui ajutand-o să se simtă bine, ca nici nu le mai putea ține socoteala. Erau prieteni de când se ştiu, la bine și la greu, la necaz și bucurie si nu vroia sa schimbe asta pentru nimic.
Au stat câteva ore îmbrățişați fără să spună nimic, iar când în sfârșit Ekantra își găsise cuvintele, a aruncat bomba :
-- Săptămâna viitoare ne mutăm la Londra.
Si atunci lumea lui Lee s-a prăbușit.
CITEȘTI
Suflet ars
Teen Fiction--Ce cauți aici? Ți-am zis sa nu mai vii, spuse el plictisit și totuși enervat. --Mi se făcuse dor de tine...ii spun zâmbind ironic. Detectând sarcasmul meu usturător, expresia i se încruntă ,urmând că în colțul gurii sa i se contureze un z...
