Următoarea zi, m-am trezit înainte de răsăritul soarelui, din cauza unui coșmar. M-am trezit doar ca să dau față în față cu un alt coșmar, care era viața mea din momentul acela. Am oftat și m-am ridicat din pat, apoi am început să mă pregătesc înainte de venirea lui Emily pentru a pleca spre servici. În sinea mea, mă bucuram că părăsesc casa și mă pot integra încet în societate, dar în același timp, eram și speriată.
În timp ce-mi pregăteam geanta, cineva ciocăni la ușă. Încremenisem. Am pășit încet spre ușă și m-am uitat pe vizor, dar deja nu mai era nimeni. Am răsuflat și am deschis încet ușa, deși în mintea mea îmi spuneam întruna că e o prostie și nu ar trebui să fac asta.
Pe prag se afla un bilet.
L-am ridicat și am citit ce scria, uimită de faptul că așa ceva chiar se întâmplase. Cine vine până la ușă pentru a-ți lăsa un bilet? Oare nu l-a văzut nici un vecin sau o persoană care trecea prin întâmplare?
„Noul tău servici pare a fi o evadare. Nimeni nu scapă."
Câteva minute mai târziu, apăru și Emily. Se arătă mai șocată decât mine când citi biletul.
- Cred că glumești. Trebuie să spui cuiva, Serena. Tipul ăsta devine agresiv și te amenință.
- Nu am cui să spun. Hai să mergem, te rog. Vreau să uit de asta măcar câteva ore.
Se uită puțin ciudat la mine dar nu spuse nimic, în timp ce mergeam spre cafenea. O dată ce am început să lucrez, nu m-am mai simțit așa tensionată. Măcar un lucru era pozitiv dintre toate.
Clopoțelul de la intrare sună, iar pe ușă intră singura persoană peste care nu doream să dau în acea zi.
Derek se îndreptă spre bar, iar eu am rămas ca o fraieră, stană de piatră, privindu-l, până când, femeia căreia trebuia să-i iau comanda aproape mă trase de mânecă.
- Îmi notezi și mie comanda, te rog?
- Sigur că da. Mă scuzați. Cu ce vă servesc? Am zis repede, revenindu-mi.
Tipul acela trebuia să-și găsească o altă cafenea prin care să-și piardă vremea.
Am notat rapid comanda clientei și m-am întors la bar, pornită să-i spun ceva, dar el tocmai își lua cafeaua și plecă. Nu se uită spre mine, deși puteam să jur că avea o umbră de zâmbet pe buze.
Ziua trecu fără alte incidente. Diego era mulțumit de mine și mă bucuram de asta. O dată întoarsă acasă, am mâncat ceva și m-am întins pe canapea, încercând să nu-mi las gândurile să mă acapareze. Îmi găsisem vechiul laptop și mă uitam la un serial, deși aprope adormeam, când cineva sună din nou la ușă.
Nu m-am ridicat. Nici nu-mi doream să fac. Orice era, putea aștepta până dimineață, mai ales un alt bilet. Oricum nu aveam curajul să mă ridic, fiind și singură, mergeam pe riscul meu. Așa că am rămas întinsă, cu laptopul aprins toată noaptea și încercând în zadar să adorm.
Probabil că adormisem la un moment dat, pentru că atunci când m-am trezit, soarele lumina deja încăperea, laptopul meu era stins și eu eram înțepenită. M-am dezmeticit și am aruncat o privire pe verandă. Nu era nimeni. Mi-am luat inima în dinți și am deschis ușa de la intrare. Două bilete erau așezate pe prag. Unul dintre ele era de aseară și cred că era cel cu: „Crezi că nu știu ce aștepți?". Iar al doilea, probabil clasicul de dimineață, spunea așa: „Nu ai idee ce te așteaptă."
Îmi luă cam mult să-mi dau seama că asta era un fel de distrugere la nivel psihologic. Voia să vadă cât rezist până cedez psihic. Nu eram departe, dar nici nu-mi doream să-i dau satisfacție.
Atunci când veni Emily pentru a pleca spre servici, nu i-am menționat nimic de bilete. Știam că va face caz din cauza asta, iar eu nu-mi doream să îmi aduc aminte. Era mai bine să mă descurc singură.
Derek apăru ca de obicei, aproape la aceeași oră pentru a-și lua cafeaua. Mi-am făcut curaj și am pornit spre el, înaintea altor colegi de-ai mei. Vorbea la telefon, dar am încercat să ignor asta.
- Cu ce te servesc? L-am întrebat și am și zâmbit.
- O cafea cu lapte, spuse el, zâmbind și uitându-se scurt la mine.
- Imediat.
La scurt timp, m-am întors cu ceea ce comandase, dar se ridică de la masă, spunând un simplu „Mulțumesc" și plecând rapid. Iar eu care eram pornită să vorbesc cu el, să-i explic câteva lucruri, m-am abținut să nu-mi dau câteva palme. Poate mâine. Poate niciodată. Accept și trec peste.
Trei tipi îmi făceau semn cu mâna, de la o masă din colțul încăperii și m-am grăbit să merg să le iau comanda.
- Cu ce vă servesc? Am întrebat încercând să nu mă încrunt la ei, deoarece mă priveau ciudat și râdeau între ei.
- Cum te cheamă, dulceață? Zise unul din ei, prizându-mă de mână.
- Lasă-mă în pace!
Mi-am tras mâna și am făcut un pas în spate. Ei au început să râdă, iar tipul care mă prinse de mână se ridică de la masă, cu intenția de a mă prinde din nou de mână, dar altcineva mă trase din calea lui.
- Ți-a zis să o lași în pace, spuse Derek, împingându-mă înspatele lui.
Asta nu va ieși prea bine.
CITEȘTI
The criminal
Mystery / Thriller*Povestea continuă cu partea a 2-a* Ce se întâmplă atunci când părinții tăi mor și nimeni nu știe cum și de ce, iar tu ești trimisă la orfelinat? Dar când te îndrăgostești de persoana nepotrivită și totul începe să fie un haos? Răzbunare, e tot ceea...
