Annorexia [F.F - H.S]

Capitolul 24

  —Nu iti pot explica exact, dar te asigur ca nu am sentimente amoroase pentru ea. E doar o atasare inofensiva. Am vazut locul ala, am vazut oamenii aia de acolo, am vazut-o pe ea, asa slaba si micuta si neajutorata si pur si simplu vreau sa o scot de acolo. Nu merita soarta asta, merita ceva mai bun. 

Kai amuti in urma vorbelor lui si ramase tacut in timp ce aproba din cap si incerca sa il creada. 

* 

Casa Styles era linistita. Au gasit-o pe Miranda in bucatarie, gatind. Kai se scuza si pleca sus pentru a o suna pe mama lui, lasandu-l singur pe Harry cu Miranda. Harry se aseza la masa si incepu o conversatie banala cu ea. Ii povesti despre ce se intamplase la institut, exceptand baiata cu gardienii si cearta cu directoarea. Miranda ramase putin uimita ca Harry accepta sa lucreze acolo in locul Mirei si ii multumi, sarutandu-l pe frunte. 

Harry simti cum telefonul ii vibreaza in buzunar si il scoase putin cam greu din buzunarul pantalonilor lui negri si stramti. Miranda vazu asta si chicoti, facandu-l pe Harry sa isi dea ochii peste cap si sa o gadile. Isi debloca telefonul si un numar necunoscut ii aparu pe ecran. Isi incrunta sprancenele si deschise mesajul. 

  „ Buna " 

Atat de simplu. Harry se intreba daca sa ii raspunda sau nu. Isi aduse aminte ca mai primise un mesaj de la un numar necunoscut dar care erau sansele sa fie aceeasi persoana? Sterse mesajul, injurand persoanele care aveau chef de glume si concentra atentia asupra mama lui, care gatea fredonand. Isi lua inima in dinti si intreba:

  —Cum se simte Mira? 

 —La fel. I-am dat niste pastile pentru raceala. O sa fie bine. Zambi ea.

Harry si-o imagina stramband din nas in timp ce isi ascundea pastilele sub limba si le arunca dupa ce Miranda pleca din camera. Inca nu ii spusese adevaratul motiv pentru care era in starea aia si nu intelegea de ce. Mereu ii povestea totul Mirandei, nu era nici un amanunt din viata ei pe care mama lor sa nu il stie, si totusi Mira ascundea acest aspect negru din viata ei. Proabil ca durerea era asa mare incat nu putea vorbi cu nimeni despre asta. Vinovatia se intoarse. Ar trebui sa ii spuna el? Dar ideea pleca la fel de repede precum venise. Nu, nu era treaba lui, era treaba Mirei, cand o sa se simta pregatita o sa vorbeasca. 

Urca scarile cate doua, dorind sa faca un dus. Il auzea inca de pe scari pe Kai cum vorbea cu mama lui, dar nu era singurul lucru auzit de el. Auzea suspine. Inghiti in sec si se apropie de usa Mirei, lipindu-si urechea de usa. Auzea doar suspine, nu altceva. Inima i se stranse. Era si vina lui. Poate ca daca ii spunea mai din timp ar fi putut totusi sa fie langa acum si sa o aline. Ochii lui se umplura si el de lacrimi. Exact asta voia sa previna. Cand Mira venise pe lume, isi jura lui insusi sa o protejeze cu viata lui, ca o sa aibe grija de ea si ca ea nu o sa planga niciodata din vina lui. Ca nu avea sa o supere cu nimic, si isi incalcase juramantul. Plangea si din cauza lui. 

Pleca indurerat din fata usii ei si intra in camera lui. Kai era intins pe salteaua lui, vorbind la telefon. Auzea glasul mamei lui pe partea cealalta a telefonului si striga un salut adresat ei. O auzi cum rade si cum ii raspunse. Ii spuse lui Kai ca pleaca la dus apoi iesi din camera cu hainele de schimb intr-o mana si un prosop aruncat peste umar. Dusul il ajuta sa scape de incordare si penru un moment uita de tot ce se intampla in viata lui. Statu un cabina de dus cu apa curgand pe tot corpul ei pana ramase fara apa calda. In momentul in care iesi din cabina, o multime de aburi acaparara toata baia. Se imbraca incet cu niste blugi negri si stramti si un tricou negru si se posta in fata oglinzii. O sterse usor cu mana, dezvaluindu-si chipul plin de remuscari si vinovatie. Se spala pe dinti si folosi putin gel pentru a-si da buclele pe spate. Avea sa iasa la o mica plimbare cu masina. Deschise geamul micut din baie pentru ca aburul sa iasa, isi lua hainele ramase si iesi din baie. Deschise usa si cu coltul ochiului vazu o silueta langa el. Mira tocmai iesea si ea din camera, si se bloca cu usa deschisa  cand il vazu. 

Harry inghiti in sec, privind-o. Era imbracata in haine de casa si isi avea parul strans intr-un coc dezordonat. Harry se apropie de ea, privind-o. Chipul ei era unul trist si ochii ei erau extrem de rosii. Harry nu spuse nimic, in schimb facu pasi mari spre ea si o trase in bratele lui calduroase, strangandu-i corpul cu dragoste, incercand sa ii transmita regretele sale. Si, spre surpinderea lui, Mira isi incolaci si ea bratele in jurul sau, relaxandu-se. 

 —Imi pare rau, Mira, trebuia sa iti spun, dar eu...

 —Shh, mie imi pare rau, Harry. Nu trebuia sa te resping, doar ca eram furioasa. E ok. 

Glasul ei era unul calm si Harry simti cum inima lui creste. Era bine. Totul era bine intre el si sora lui.

* 

Dupa ce Kai termina conversatia cu mama lui, cobori jos pentru a manca ceva. Miranda se bucura cand il vazu si ii puse o portie din mancarea pregatita de ea. Ii saruta si lui fruntea, urandu-i pofta buna si iesi din bucatarie. 

Se simtea obosita si tot ce voia acum era sa traga un pui de somn. Urca scarile tinandu-se de balustrada si trecu pe langa camerele copiilor, intrand in a ei. Prin geamul deschis intra o usoara briza de vant rece asa ca il inchise. Se intoarse cascand si in momentul acela se impiedica de covorul din camera ei. Aproape cazu dar se sprijini cu o mana de pat si cu o mana de noptiera, daramand-o din cauza vitezei si a fortei. Se ruga ca zgomotul sa nu ii alerteze pe copii si se ridica, sprijinindu-se de pat, razand, chiar daca se lovise in genunchi. Clatina din cap in timp ce se gandea la cat de prostuta este si ridica noptiera, punand apoi toate lucrurile la locul lor. 

Printre o rama de fotografie, o lampa, un ceas si doua cutii cu pastile, ridica si o cutiuta pentru bijuterii veche. Zambi si se aseza pe pat, tinand cutiuta in mainile ei. Era veche, primita de niste prieteni ca si cadou de nunta. Se potrivea atat de bine in camera ei si statuse atat de mult in camera ei incat deveni ceva natural din peisaj si uitase de ea. 

O deschise, vazand multitudinea de bijuterii din ea. Erau multe, stralucitoare, de diferite culori si marimi. Fiecare bijuterie avea o poveste si ii amintea de cineva. Rasturna cutia in pat si rasfira bijuteriile cu degetele, pe unele chiar le si proba, aducandu-si aminte de tinerete si de persoanele de la care primise bijuteriile. Prin multimea de pandantive, inele, bratari si perle, observa un lantisor de argint pe care nu il recunostea. Probabil ca il avea de atata vreme incat il uitase. Zambi la cat de uituca era si apuca lantisorul cu degetele. Era foare frumos, din argint si subtire si isi ridica sprancenele cand vazu ca avea si un pandantiv. Era un nume, tot din argint. Se incrunta. Nu cunoastea numele acesta, nu isi aducea aminte pe nimeni cu numele asta. Prinse pandantivul in maini, holbandu-se. Cum ajunsese acest lantisor in cutia ei cu bijuterii? Avea o memorie chiar atat de proasta? Nu, nu se putea, isi adusese aminte de toate bijuteriile din cutie. Apuca lantisorul si il ridica, agatat cu doua degete si privind din nou pandantivul care se legana dintr-o parte in alta si care forma numele : Wendy.