River (Alé)
Mă trezesc brusc... Inima îmi bubuie în piept amenințându-mă parcă că vrea să-mi iasă din piept... Îmi duc mâna la frunte și observ că este lipicioasă și un miros ciudat, precum ceapa proaspăt tăiată persistă în jurul meu. Am transpirat! Atât de real mi s-a părut visul?
Mă ridic și pășesc în varful degetelor până la baie. Pe micuțul hol ce unea cele două încăperi ale apartamentului meu trec prin fața unei oglinzi. Îmi privesc reflexia. Arăt... matur! Mult mai în vârstă decât sunt cu adevărat... Părul negru, dezordonat, picându-mi peste față în șuvițe de mărimi inegale, tăiate de nevoie și la nimereală, cearcăne si cel mai grav, parcă am un început de riduri... Ce draci? Am fucking 18 ani! Nu realizasem că mă încruntam la propria-mi persoană. Mă relaxez, muschii mei revenind la normal, la fel și ridurile. Doar mi s-a părut. Brusc mi s-a părut că sunt cu mult mai tânăr și mai inocent decât trebuie. Fără să realizez îi vedeam în mine pe frații mei. Oftez și mă limitez la faptul că mă îngrijorez prea mult pentru cai verzi pe pereți inexistenţi.
Îmi spăl fața și dau drumul la apa caldă, aceasta începând să curgă în duşul din colț. Chiar am nevoie să iau o pauză de la tot ce ține de spiritul patern pe care îl am față de frații mei. Mă dezbrac și mă strecor sub picăturile fierbinți de apă. Un geamăt involuntar îmi scapă printre buze. Mă sprijin în palme de peretele acoperit cu faianță și las apa să-și facă treaba, relaxându-mă și eliberându-mă de gândurile negre și coșmarul de aseară.
Ies din duș mult mai liniștit. Sunt... altfel. Zâmbesc... N-am mai zâmbit de mult timp.
Nu mă obosesc să-mi mai acopăr trupul. Ies cu pași lenți, de felină din baie aruncându-mi hainele de peste noapte într-un colț și oftez, deschizând dulapul. Arunc pe pat un hanorac alb și un tricou de aceeași culoare, o pereche de boxeri curați și niște blugi negri, tăiați în genunchi.
Mă îmbrac și ies din cameră. Decid să cobor la parter și să mă plimb prin curte. Cel puțin până începe întrunirea din dimineața aceasta...
Și iată-mă cu gluga trasă peste cap, hoinărind pe aleile pline de buruieni din spate.
Un roșcat trece în pas alergător pe lângă mine, cu mâinile în buzunare și căștile peste urechi. Își lovește umărul de al meu iar eu mă dezechilibrez, luat prin surprindere.
-Hei! Cine te crezi?
Mă avânt după el și îl prind de braț. Se oprește și mă privește tăcut, cu o mutră neutră, plictisită.
Își dă jos căștile și plescăie din gură, făcând un balon de gumă...
-Mă scuzi... ce spuneai?
Îl privesc din cap până în picioare și cinstat că-mi amintește de cineva. Mutra asta acră... expresia plictisită... diferă...ochii. El îi avea albaștri! Privesc fix în ochii lui căprui cu nuanțe roşiatice și exclam șoptit...
-Dastan...
Tânărul își mărește ochii surprins și își mi se adresează ceva mai interesat de persoana mea.
-Ce e cu fratele meu?
-Dastan..eh, e fratele tău? Dă din cap afirmativ.
-Iar tu ești?
-De ce te-ar interesa?
-Eu pun întrebările aici, puștiu'! Poate că sunt interesat! Îmi plac ochii și buzele tale...
Simt cum sângele îmi urcă în obraji și urechi și începe să fiarbă.
-Deci, cine ești?
Îmi ridic privirea din pământ și mă uit fix la maxilarul lui încleștat de nerăbdare.
-River...
-River? Ce nume neobișnuit? E o poreclă cumva?
Dau din cap afirmativ...
-Numele meu este Alejandro, dar prefer să mi se spună River.
-Alé... Îmi place... așa îți voi spune! Spune și își strecoară mâna pe obrazul meu , plimbându-și degetele lungi și subțiri pe suprafața lui fină. Tresar și îmi cobor iar ochii în pământ. Acesta chicoteşte...
-Alois...
-Poftim?
-Alois... așa mă numesc... poate te interesează. Îmi desface palma și strecoară ceva înăuntru, apoi mi-o închide și se îndepărtează.
Îmi deschid palma și desfac bilețelul... mi-a dat numărul lui de telefon cu mesajul... "Sună-mă, mi gato lindo!"
Mă cutremur, simțind cum inima mi se zbate în gât și mototolesc biletul, aruncându-l la întâmplare, pe jos.
-Nu-s motănelul tău, Alois...
Alois... Numele lui îmi răsună în minte rostită de aceeași voce groasă , masculină ce-mi face părul să mi se ridice pe brațe... Alois... Fără să-mi dau seama încep să zâmbesc...
~*~
Rod guma creionului pe care îl plimb pe suprafața buzelor de mai bine de o jumătate de oră. Nu-mi mai amintesc absolut nimic din ce ne spune organizatorul întrunirii. Sunt undeva departe cu mintea... dar la ce mă gândeam? La...la... Alois! Huh! De ce la el? Îmi scutur capul, încercând să scap de imaginea lui parcă căzută din rai.
Îmi închid ochii și încerc să ascult ce spune femeia aceea. Ceva legat de cursuri de călărie... călărie...? Îmi arcuiesc buzele într-un zâmbet... Ador să călăresc!
Ceva ca o biluţă de hârtie mă lovește în ceafă și cade pe agendă, în fața mea. Îl desfac...
"Călărie...Hmm... Ai vrea să te învăț câteva scheme? Diseară, pe balconul de la etajul unu, aripa de vest."
Mă înroşesc în obraji și mă întorc să văd de la cine este biletul. Ochii mi se măresc la vederea zâmbetului pervers al lui Alois care mă privea profund. Își înălță o sprânceană și își țuguie buzele, mimând un sărut, apoi îmi face cu ochiul. Uit să respir, apoi clipesc și mă întorc cu fața spre pupitru , coborându-mi privirea spre biletul din fața mea. Îmi sprijin capul de bancă și oftez... Alois...
Alois
Nu am de gând să renunț la el... Cu parfumul lui bărbătesc și pielea fină, ca a unei fete care mă înnebunesc... ochii lui albaștri ca două oceane adânci și buzele rozalii... Deja încep să am fantezii cu brunetul... Ce mi-a făcut de mi-a sucit mințile în halul ăsta...? Alé... Vei fi al meu! Ți-o promit!
Alejandro...
River la media!
