CLONE | MLB FANFICTION |

Capitolul 2 - Si peretii sunt vii

  

"Ceea ce a uimit-o in acele cateva secunde de examinare a camerei au fost peretii. Desi mucegaiti, aveau sute de desene ce parca ii sopteau ca printr-o fantasma povestile tragice a aceluiasi numar de persoane. Era incontestabil. Si peretii sunt vii."

    Marinette doar a dat afirmativ din cap, a lasat florile ce le tinea de o gramada de timp in maini si l-a urmat tacuta. Doar nu putea da timpul inapoi si sa schimbe destinul, desi recunoaste: i-ar fi placut ideea.

   Vremea odata ploioasa fusese inlocuita parca in cateva secunde de o pulbere de lumina aducatoare de caldura. Si natura are sentimentele sale. Plange, se bucura, rade, dar si fulgera.

  Barbatul din fata ei nu scotea niciun sunet. Nici fata nu era prea comunicativa. Cel din fata mergea cu pasi lenesi, din afara parand ca este obisnuit cu astfel de situatii aproape zilnic. Unii sunt de parere ca aparentele insala. Si Mari crede in asta, insa uneori adevarul iti este aruncat in fata fara sa iti lase timp sa cauti un sens figurat. Alteori, poti fugi dupa dreptate si-n capatul pamantului ca tot nu o gasesti. Gandurile lui Mari nu incetau sa o lase in pace, ba mai mult, era dezgustata de faptul ca trebuia sa lase "justitia" sa analizeze cazul. Pe naiba, nimeni nu il va mai putea readuce printre noi pe decedat, doar daca descopera vreun truc magic. Acesti "magnifici" puteau sa faca ceva inainte. Fata tot nu va avea inima impacata.

   — A durat ceva, rupe tacerea inaltul, pana sa va gasim.

   — Astazi vor fi gata procedurile? formuleaza fata, de abia lasandu-l pe barbat sa termine, parca admirand pamantul de sub picioare.

   — Saptamana viitoare cel mai devreme...

   Bluenetta ramasese complet fara vlaga, nu ii pasa prea tare de aceasta conversatie. Voia sa  termine cat mai repede treburile legale si sa fie lasata in lumea ei.

   — Am inteles. Raspunde scurt, printr-un oftat, inclestandu-si dintii, pentru a nu se manifesta diferit.

    In scurt timp, Marinette a fost nevoita sa paseasca in cladirea destul de murdara la prima vedere, ce transmitea un aer rece si sec. Niciun sentiment favorabil. Toti pereti non-culori si mucegaiti ii luau mintile, iar asteptarea asta o macina tot mai tare. Dupa tristete, furia este cea ce parea ca incepe sa ii hraneasca trupul. Avea impresia ca oamenii acestia incepeau sa isi bata joc de ultimii nervi pe care ii mai avea. Au invitat-o sa ia loc pe unul dintre cele cateva scaune de un maroniu lucios si sa astepte inca cateva minute. Sau zeci de minute. De fapt stia, toti oamenii de fata erau obiectivi. Nimanui nu ii pasa cu adevarat, nu s-ar fi cauzat o calamitate daca oamenii ar fi lasat la o parte toata mandria lor si s-ar gandi si la altii. Mentalitatea trebuie schimbata, intr-adevar, insa un singur om nu poate faci minuni daca nu este inconjurat de cei puternici si dornici de asa ceva. Se considera unul dintre miile de exceptii care nu se conformeaza standardelor realitatii. Era diferita, iar singura persoana care ii impartasea sentimentele avea sa adoarma inaintea ei.

    — Haideti!

    Rasuna in toata incaperea vocea unei persoane destul de masive, imbracat cu uniforma specifica si avand parul de o culoare inchisa, insa care nu se putea distinge intre saten inchis si negru, probabil din cauza luminii proaste ce atarna de tavan, miscandu-se odata cu vantul, singura care palpaia in zona.

    Marinette s-a ridicat destul de incet de pe scaunul ce parea destul de vechi si incomfortabil, avand in continuare o privire cam confuza. Cu siguranta era doar uimirea fata de rapiditatea cu care se desfasurau evenimentele din ultima vreme.
Fata avea sa fie dusa pe un coridor destul de intunecat pentru gusturile sale, fara nicio lumina care sa spulbere misterul. Urmau sa se arate doar pasi facuti in gol, "zarva" facuta de ei incepand sa fie deranjanta. Totul avea sa se termine in fata unei usi cam de aceeasi culoare asemenea scaunului pe care a sezut mai bine de o jumatate de ora. Masivul care se afla in spatele bluenettei incepe sa paseasca putin mai alert, iar cu o aruncatura puternica de brat deschide usa in mai putin de o secunda si i se face semn din maini sa patrunda in incaperea, totodata, rece. Rece ca orice loc din acea zona. Fata nu are de ales decat sa se conformeze si intra cu pasi precauti in cea mai intunecata camera pe care o vazuse.