Cᴇɪ ᴀʟᴇșɪ

Pregătiți

   Tina tresări la auzul ultimei fraze. Elysa continuă: "... ești ca o soră pentru mine!", iar Tina oftă și se întoarse cu fața la ea. Cele două prietene bune, se îmbrățișară strâns, cu lacrimi în ochi.

   — Mi-a fost teamă că nu mă vei ierta! îi spuse Ely, suspinând.

   — Te-am iertat încă de când m-ai pleznit, dar am vrut să te simți vinovată, rânji Tina.

   — Specific ție! comentă Ely, zâmbind.

***

   Kirra alergă, încercând să-l prindă din urmă pe Michael care mergea cu pași repezi pentru a o evita.

   — Michael! Te rog..., spuse Kirra și-i apucase brusc brațul, întorcându-l spre ea.

   — Ce doriți, domnișoară Life? îi răspunse el în batjocură, încercând s-o privească cu ură. Dar tot ce putea simți el era durere și iubire, în nici un caz ură sau indiferență.

   — Oprește-te din asta! Michael, încetează... Mă rănești! zise Kirra cu lacrimi în ochi, dar Michael interveni furios.

   — Eu te rănesc, Kirra? Eu? Ce te ții după mine? Ce-s cu lacrimile și vorbele astea false? Cică ea e victima aici..., pufni Michael enervat, repezindu-se la ea.

   — Stop! Nu putem continua așa! spuse ea, nesuportând ironia lui.

   — Eu să încetez? Tu de ce naiba ai venit după mine? Îmi pare rău, dar cred că sunt diferențe clare între mine și Eric!! se uită el cu dispreț la ea.

   — Nici măcar nu mă asculți! Știi să fii sarcastic în ciuda situației! Vrei să-mi arăți că nu-ți pasă de mine și că nu ți-a păsat nici înainte! Dar eu știu ce am trăit împreună, nu mă poți minți! îi răspunse ea furioasă și revoltată.

   Michael se uita la ea cu un aer superior. Dădu din cap în stânga și-n dreapta și îi întoarse spatele. Își juca rolul perfect, ca într-un film. În loc să arate cât de slab era în fața ei, Michael încerca să-i demonstreze că ea nu mai înseamnă nimic pentru el. Și îi ieșea foarte bine.

   Kirra privi rănită cum Michael îi întoarse spatele, fără să-i pese. Ea oftă, își adună toate forțele, și-și șterse lacrimile de pe față, venind după Michael. Nu avea să renunțe așa ușor.

   Michael, însă, fu mai rapid decât ea și îi închise ușa fix în nas. Kirra își crispă gura și dădu din cap, spunându-și în gând: " Bine, așa să fie! ". Aceasta începu să bată în ușă în continuu, sperând că el o va deschide. Michael nu cedă.

   — Bine, să fie cum vrei tu! O să-ți fac fărâmele ușa! îl amenință ea.

   Kirra oftă, văzând că Michael nu dădu nici un semn de interes. Se dădu puțin mai în spate, își duse mâinile strânse-n pumni în față, iar un picior îl ridică, pregătindu-se de atac. Aceasta se năpusti asupra ușii, gata să o doboare.

   În același timp, Michael deschise ușa, iar impactul fu destul de dureros. Astfel, Michael se trânti cu spatele de podea, iar Kirra căzu peste el, lovindu-l cu cotul în coaste.

   Se așternu o liniște profundă. Kirra se dădu jos de pe Michael, la câțiva milimetri de el, iar el se abținu să nu o privească în ochii ei ademenitori. Kirra izbucni în râs din pricina situației, iar Michael se chinuie s-o privească cu seriozitate, dar zâmbetul ei fusese de ajuns ca să-l facă să cedeze. Începură să râdă amândoi de ei înșiși.

   Michael fu primul care-și pierduse zâmbetul. Făcuse greșeala de-ai privi buzele și ochii. Dintr-o dată, corpul său nu-i mai asculta comenzile creierului. Se apropie destul de mult de fața Kirrei. Kirra se opri și ea din zâmbit, privindu-l profund în ochi. Nici ea nu știa ce aștepta. Aștepta să o sărute? Sau să se ridice?

   El de abia se stăpâni. Acesta se ridică în picioare, luându-și privirea de la ea. Kirra se ridică.

   — Michael..., începu ea, neștiind ce să-i zică.

   — Ar fi bine să ieși din camera mea, îi răspunse el tăios.

   — Serios, Michael, serios? Credem că am râs împreună, nu doar eu..., zise Kirra indignată.

   — Oh, la naiba, Kirra! La naiba! Aș vrea atât de mult să te rănesc, dar nu am nici cea mai mică putere s-o fac. Mâinile mele le caută pe ale tale, inima-mi bate numai pentru tine, iar buzele le caută cu disperare pe ale tale. Iar eu nu-mi pot potoli nici o dorință! Nu vezi? Sunt slab în fața ta!!! Ce mai vrei? se repezi el la ea, reproșându-i și făcând-o să se dea cu un pas mai în spate, până ce ea se lipi de perete. Iar el se află doar la câțiva centimetrii.

   Kirra respiră sacadat din pricina distanței minuscule dintre ei. Fiori o cuprinseră pe șira spinării, când mâna lui Michael îi mângâie obrazul cu dor. El se mai apropie puțin, fiind gata să o sărute, dar acesta se încruntă și se îndepărtă de ea.

   — Nu știu dacă voi muri, sau tu, Doamne ferește, vei păți ceva. Și nu vreau să regret că nu am mai făcut asta pentru o ultimă oară, îi spuse el, întorcându-se brusc spre ea.

   Kirra nici nu apucă să clipească, fiindcă Michael o cuprinse într-un ultim sărut, cam brusc și neașteptat, dar de neuitat.

    Kirra îl sărută și ea, surprinsă de ea însuși. Ai fi zis că avea două jumătăți de inimi diferite: una îl iubea pe Eric, alta pe Michael.

***

   Timpul trecu într-un foc. Toți se adunară cu inima împăcată, cu emoții, dar pregătiți de luptă. Dacă aveau să moara, aveau să moară cu demnitate, luptând pentru viitorul omenirii.

   — Bun, văd că sunteți toți..., observă Eric. Mai puțin Chanel. Unde-i Chanel? întrebă Eric serios.

   Cei șase aleși îl priviră confuzi și încruntați. Ce treabă avea Eric cu Chanel, fix când trebuiau să plece?

   — De ce? Să nu zici că vine și ea cu noi..., pufni Ely, glumind.

   — Ba da, vine. Mă rog... Veți vedea voi de ce. Va fi o surpriză. Acum, să vă dau astea, spuse el și se întoarse spre masa de la bucătărie. Luă niște pietre prețioase.

   Kirrei îi dădu o piatră aproape dreptunghiulară, distorsionată, fară o formă exactă, de un bleu ce devenea din ce în ce mai alb și transparent.

   Carlei îi dădu o piatră conică, cam de aceeași formă a unui diamant. Partea rotundă și plată era portocalie-roșiatică și sclipitoare, iar restul pietrei era de culoare neagră.

   Lui Michael, Eric îi întinse cu dispreț și ură, o piatră lungă, subțire și roșie cu vârfuri ca ale rombului și umbre negre, portocalii, galbene, ca ale focului.

   Tina primi o piatră subțire, cu un capăt pătrat, iar celălalt ascuțit, dar lat. Aceasta era străvezie, de culoare mov pal.

   Piatra lui Oliver fu cea mai ciudată. Forma sa crestată avu o combinație de mai multe nuanțe de verde.

   Cea mai specială piatră fu cea a Elysei. Acesta avea forma unei lacrimi, cu linii neuniforme negre și toate culorile curcubeului.

   Imediat cum Eric le dădu pietrele, la contactul cu palmele aleșilor, își schimbară formele. Toate erau identice, cubice, doar culorile le deosebeau.

   — Ne vor ajuta la intrarea în locul magic de luptă. Ely, ia-o pe Chanel și hai să mergem, le spuse Eric.

   Toți își luară rucsacurile și încercară să-și potolească emoțiile. Ely veni cu pisica și Eric se uită spre Kirra profund, de parcă ar fi fost hipnotizat, obsedat de ea.

   — Traseul către locul de luptă este chiar prin această pădure. Pregătiți? Trebuie să fiți! Către luptă! spuse Eric, încercând să le transmită o emoție, dar era prea sesizabilă răceala lui. Eric nu mai zăbovi, ci deschise ușa, făcându-le semn să-l urmeze.

   Ritmul inimii roșcatei acceleră. Își ținu respirația preț de o secundă și păși pragul casei, ultima din aleși. Acum știa: Nu mai exista cale de întoarcere.

_____________

Neața'! Mă grăbesc foarte tare, hai pa! :)))