Pentru că sunt o leneșă sadea, iar întreținerea unui blog presupune muncă, m-am gândit să împart din multa înțelepciune pe care o posed (tocmai am zis o minciună, împușcați-mă) pe acest magnific site. Deci, spor la citit aberații.
Încep prin a vă spune că există și excepții de la ce urmează să vă spun (le moi este primul exemplu, pe când eram pișcot), deci aveți grijă cum vă manifestați.
Și răspunsul la întrebarea voastră este da, am dormit pe un cactus și sunt mai înțepată azi.
Unul dintre cele mai enervante statusuri pe care le întâlnesc tot mai des pe la puștoaicele de unșpe', doișpe' ani sună în felul următor: „Am școala veți deja miam luat licența sunt la master acuma studiez indiferența!!!!" sau „Degiaba ai carte dacă nai școala vieți!!!!!".
Reacția mea:
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Trist, dar îngrozitor de adevărat.
Nu o să încep cu chestii de genu' „aa, da' eu mă jucam cu păpuși la vârsta lor". Nu. Nu are rost să ne plângem că vremurile de azi sunt nu știu cum, că vai, uite cum au ajuns copiii... pentru că un singur lucru e cert. Nu e vina lor că sunt așa, nu în totalitate.
În primul rând, dintotdeauna au fost astfel de copii, însă, cum prietenul cel mai bun (și singurul, de altfel) al prostimii, domnul Facebook, e prezent printre noi de ceva ani, el nu face decât să ne arate aceste specimene. Lumea nu e mai rea azi decât acum 50 de ani sau 200 de ani, ci doar mult mai ușor de reperat, de descoperit, de văzut. Globalizarea și tot ce aduce cu ea, mass-media, rețele de socializare, toate sunt responsabile într-o oarecare măsură la scoaterea în evidență a acestor fenomene de copii.
În al doilea rând, nu vă gândiți că ei fac parte din familii bune, prin bune referindu-mă la familii cu părinți uniți, care-și îndeamnă fiii să învețe, care-i sfătuiesc și ghidează pe un drum benefic dezvoltării lor... nu. Acești copii vin din familii dezorganizate sau nepăsătoare și nu au îndrumători adecvați; nu au modele adevărate care să-i inspire și care să le fie exemple.
De câteva săptămâni, profitând de apropierea vacanței, m-am mutat la țară, într-un sat care e tiparul perfect pentru multe altele din România și, seara, când mai trec pe la magazin, am ocazia să văd cum multe cupluri stau la bar, la o dușcă de rachiu. Copiii lor cei mici se joacă pe lângă, în țărână, în timp ce fetele mai măricele se plimbă pe uliță bârfind, îmbrăcate ca centuristele din filme; n-au mai mult de treisprezece ani. Pe la ora unsprezece, când se lasă rece și e întuneric bine, se pot auzi foarte clar țipete de la mai multe case și sirene ale mașinilor de poliție.
Școala vieții, nu?
Nu încerc să salvez pe nimeni sau să pornesc vreo campanie, nu încerc să găsesc vinovați sau să dezvinovățesc pe unii; nu arăt cu degetul, nu generalizez.
Nu pot vorbi din punctul de vedere al unei mame, fiindcă n-am copii, nici din cel al unui copil care a trecut prin așa ceva, întrucât am niște părinți geniali.
Vă vorbesc din perspectiva unui viitor pedagog, ceea ce sper să ajung.
Nu avem cum să ajutăm toți copiii, nu avem cum să le arătăm că înainte de „școala veți" trebuie să fie cartea, dar, cândva, poate vom avea noi copii. Și ce vom face?
Nu știu, nu știm, însă asta depinde de cum gândim, de cum vedem lucrurile.
Cum poate un copil să se maturizeze în condițiile în care un părinte îi pune în brațe un smartphone încă din clasa întâi? Copilul întră și își face cont pe vreo rețea de socializare, nu are importanță care, și e atras în vortexul creat de tot ce e rău. Cei mai mulți adulți se pierd în avalanșele de postări, like-uri, de statusuri care nu au nici măcar o mică legătură cu realitatea. Atunci cum ne așteptăm ca un pui, fraged la minte, să poată ocoli atracțiile unei astfel de activități?
Mulți zic că vorbesc despre Facebook de parcă ar fi un viciu, un drog; pentru un copil chiar este.
Și așa ajungem la postări cu școala vieții, la chestii de genul că „patul a fost martor a ceea ce s-a întâmpla aseară"(și nu, nu a făcut pe ea).
Concluzia a tot ce am trăncănit eu aici, pe lângă faptul că va trebui să avem mare grijă cu ai noștri copii, este că toate acele puștoaice de care ne tot plângem c-au invadat Wattpad-ul nu trebuie criticate atât de aspru. Noi conștientizăm că ele nu-s ok pentru că vedem totul dintr-o altă perspectivă, însă ele nu văd, nu știu cum e bine și asta din cauza unei lipse acute de educație și a unui exces de anturaj ce le-au influențat negativ.
Lăsați-o mai moale cu critica. Unele lucruri sunt prea târziu de reparat.
