Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (Camil Petrescu) 1930

Comincia dall'inizio
                                    

  Iniţial, căsnicia sa cu Ela este liniştită, cei doi duc un trai modest, dar par fericiţi. Ulterior, moştenirea primită în urma decesului unchiului Tache schimbă radical viaţa tânărului cuplu. Noul statut social şi material o transformă pe Ela, îi dezvăluie adevăratul caracter, ceea ce duce la destrămarea iubirii dintre cei doi tineri..

  Sub influența unei verișoare a lui Stefan, Ela este atrasa intr-o lume mondena, lipsita de griji. În casa acestei verişoare cei doi îl cunosc pe domnul G, iar Ştefan observă că Ela pare foarte fericită în preajma acestuia. Stefan începe să fie din ce în ce mai suspicios că Ela l-ar putea înşela.

Odată cu această situaţie, începe calvarul protagonistului: gelozia. Gheorghidiu, narator-personaj, se autoanalizază în toate etapele acestui sentiment. Nevoia de certitudini îl determină să pună la cale o întragă activitate detectivistică, demarând o adevărată anchetă pe cont propriu. Din toată această situaţie rezultă o tensiune dramatică, frămantări sufleteşti şi de conştiinţă.

  După o scurtă despărţire, Ela şi Ştefan se împacă şi îi aranjează Elei petrecerea verii la Câmpulung. Când îl zăreşte în oraş pe domnul G., are certitudinea că acesta este în oraş pentru a se vedea cu Ela şi prin urmare îi este, cu siguranţă, amant. Plănuieşte să-i omoare pe amândoi, dar planul îi este zădărnicit fiind obligat să meargă la regiment.

  În partea a doua, autorul transcrie experienţa realităţii atroce, devastatoare a războiului, imaginea acestuia fiind demitizată. Experienţele dramatice de pe front modifică atitudinea personajului – narator faţă de celelalte aspecte ale existenţei sale. Pe front, Ştefan Gheorghidiu este rănit şi spitalizat. Fiind în convalescenţă, el se întoarce în Bucureşti. Finalul îl surprinde lucid. Pentru prima dată o percepe pe Ela ca o străină şi îşi dă seama, cu luciditate, că oricând ar fi putut „găsi alta la fel”. Se hotărăşte să o părăsească lăsându-i totul: „absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi ..., de la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul”, rămânând singur.

  Construcţia personajelor este realizată într-o manieră modernă. Naraţiunea se concentrează asupra evenimentelor vieţii interioare, fiind utilizate mijloace moderne de analiză psihologică (introspecţia, monologul interior), demitizari (iubirea, războiul, statul).

Personajul principal..............

  Sunt prezente toate modurile de expunere. Naraţiunea este principalul mod de expunere, prin descriere sunt conturate personajele, atât în mod direct cât şi indirect, prin fapte, gânduri, gesturi, sentimente iar dialogul susţine veridicitatea.

  Limbajul. În romanul modern, de analiză psihologică, relatarea şi povestirea sunt înlocuite cu analiza şi interpretarea. Stilul anticalofil, folosit de autor, susţine autenticitatea limbajului, care se caracterizează prin claritate, sobrietate, fraza scurtă şi nervoasă, fiind analitic şi intelectualizat.

În opinia mea, prin formula narativă abordată în roman, Camil Petrescu schimbă viziunea asupra unor teme, precum iubirea și războiul, din literatura tradițională.  Asemenea scriitorilor inovatori de la începutul secolului al XX-lea, Camil Petrescu, ca și Liviu Rebreanu, polemizează cu romanul tradițional de război, demitizează imaginea eroică, idilizată a frontului și înfățișează, din perspectiva combatantului, situațiile absurde produse de o strategie incompetentă, sentimentul de frică exacerbat, ororile și efectele războiului.

  În concluzie, opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este un roman modern de analiză psihologică, fiind, totodată, şi un roman al autenticităţii şi al experienţei prin temele abordate (iubirea şi războiul), prin complexitatea personajelor, prin concentrarea naraţiunii asupra evenimentelor vieţii interioare, prin deplasarea interesului spre estetica autenticităţi şi prin valorificarea trăirii cât mai intense, în plan interior, de către personaje, a unor experienţe definitorii, înscriindu-se, prin valoarea sa, în seria capodoperelor literaturii române.










Personajul literar în romanul subiectiv

Ştefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului fiind în acelaşi timp şi personajul – narator care oferă o perspectivă narativă subiectivă asupra întâmplărilor, fiind un alter-ego al autorului. El trăieşte în două realităţi temporale: cea a timpului cronologic (obiectiv), în care povesteşte întâmplările de pe front şi cea a timpului psihologic (subiectiv), în care analizează drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate în jurnalul de front, în care Gheorghidiu investighează cu luciditate atât experienţa subiectivă a iubirii, cât şi pe cea obiectivă a razboiului.

  Conflictul interior al personajului-narator este de natură filozofică: el caută cu încăpăţânare adevarul, fiind un pasionat al certitudinii absolute. Caracterizarea directă este realizată prin autocaracterizare, autoanaliză lucidă şi introspecţie: „mă chinuiam lăuntric ca să par vesel şi eu mă simţeam imbecil şi ridicol şi naiv”. Caracterizarea indirectă se constituie treptat, din faptele, gesturile şi cuvintele lui cât şi din relaţia protagonistului cu celelalte personaje protagonistului.

  Ştefan Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care trăieşte drama îndrăgostitului de absolut. Prima experienţă a cunoaşterii, iubirea, este trăită sub semnul incertitudinii. Fire pasională, puternic reflexivă şi hipersensibilă, Ştefan Gheorghidiu adună progresiv semne ale neliniştii, ale îndoielilor sale chinuitoare, pe care le analizează minuţios, cu luciditate. Personalitatea sa se defineşte în funcţie de acest ideal – dragostea, Ştefan sperând să găsească în Ela idealul său de iubire şi feminitate către care aspira cu toată fiinţa.

  Iniţial, el a crezut că trăieşte marea iubire: „Simţeam că femeia aceasta era a mea în exemplar unic”, iubirea lui fiind născută din admiraţie şi duioşie: „Iubeşti întâi din milă, din admiraţie, din duioşie”, dar mai ales din orgoliu. Tot din orgoliu, Gheorghidiu încearcă să o modeleze pe Ela după propriul tipar de idealitate, ceea ce favorizează eşecul. Primirea moştenirii generează criza matrimonială. Ela cedează tentaţiilor mondene spre deosebire de Ştefan, care refuză să adopte comportamentul superficial al celorlalţi.

  Gelozia, îndoiala personajului înregistrează şi alte etape ale destrămării cuplului: ruptura, împăcarea temporară, până la izbucnirea războiului.

  A doua experienţă a cunoaşterii, războiul, este o experienţă trăită direct şi care lasă definitiv în umbră experienţa iubirii. Demistificat - războiul e tragic şi absurd, înseamnă noroi, arşiţă, frig, foame, păduchi, murdărie şi mai ales frică – descris într-o viziune realistă, în numele autenticităţii şi al adevărului.

  Confruntat cu situaţii-limită, protagonistul se autoanalizează lucid: „Ştiu că voi muri, dar mă întreb dacă voi putea îndura fizic rana care îmi va sfâşia trupul”. Drama colectivă a războiului anulează drama personală, a iubirii. Experienţele dramatice de pe front modifică atitudinea personajului – narator faţă de celelalte aspecte ale existenţei sale.

  În concepţia lui George Călinescu, Ştefan Gheorghidiu este „un om cu un suflet clocotitor de idei şi pasiuni, un om inteligent”.

Eseuri BAC Dove le storie prendono vita. Scoprilo ora