Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
de Camil Petrescu
- roman modern subiectiv/ interbelic/ roman de analiză psihologică/ roman al experienţei –
'Reprezentant de seamă al perioadei interbelice, Camil Petrescu teoretizează în literatura noastră romanul modern de tip proustian și respinge romanul de tip tradițional, considerând că prin relatarea naratorului omniscient se confundă ,,o propunere de realitate” cu realitatea însăși. Pentru a evita confuzia, Camil Petrescu formulează estetica autenticității în conferința din 1935, ,,Noua structură și opera lui Marcel Proust”: ,,Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu... (...) Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi.”
Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu (1930) a marcat un moment novator în contextul prozei româneşti prin sincronizare cu literatura universală, preluând formula proustiană, a căutării timpului pierdut. Este un roman modern de tip subiectiv, de analiză psihologică, fiind, totodată, şi un roman al autenticităţii şi al experienţei, deoarece deplasează interesul spre estetica autenticităţii, naraţiunea concentrându-se asupra evenimentelor vieţii interioare, autenticitatea fiind redată prin exprimarea “exactă”, cu sinceritate, a trăirii unor experienţe de viaţă “adevărate”. Este un roman ce valorifică trăirea cât mai intensă, în plan interior, de către personaje, a unor experienţe definitorii. Unicitatea perspectivei narative, timpul prezent și subiectiv, raportul dintre timpul cronologic și timpul psihologic, memoria afectivă (involuntară), fluxul conștiinței, narațiunea la persoana I, luciditatea (auto)analizei, anticalofilismul, dar și autenticitatea trăirii devin caracteristici ale acestei opere literare moderne.
În „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Camil Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, însetat de absolutul sentimentului de iubire, „povestea studentului în filozofie Ştefan Gheorghidiu, care odată cu războiul trăieşte agonia şi moartea iubirii lui” (Tudor Vianu).
Tema romanului o constituie dragostea şi războiul, ca experienţe fundamentale de cunoaştere trăite de protagonist. Titlul romanului sugerează două experiente extreme, alternative ale vieţii. Simetria titlului corespunde celor două părţi ale romanului. Persistenţa cuvântului „noapte” în ambele părţi ale titlului este o sugestie a tenebrelor interioare ce marchează cele două experienţe în care se consumă frământările personajului: iubirea si razboiul. Conflictele romanului sunt interioare şi au in vedere raporturile lui Gheorghidiu cu sine (în relaţia de cuplu cu Ela) şi cu lumea însăşi (în razboi).
Caracterul subiectiv al romanului este redat de (prin) naraţiunea la persoana I, sub forma unei confesiuni a naratorului – personaj, cu focalizare exclusiv internă, subiectivă, naratorul utilizând pentru analiza psihologică atât dialogul, monologul interior cât şi flashback-ul (memoria involuntară).
Romanul este structurat în două părţi, precizate în titlu, care indică temele romanului: cele două experienţe fundamentale de cunoaştere trăite de protagonist. Prima parte, „Ultima noapte de dragoste”, este în totalitate o ficţiune, ,,istoria unei gelozii” (George Călinescu) şi exprimă aspiraţia către sentimentul de iubire absolută. Partea a doua, „Întâia noapte de război”, este inspirată dintr-o experienţă reală a autorului, ,,un jurnal de campanie” (George Călinescu), valorificând jurnalul de pe front al acestuia precum şi articole şi documente din perioada Primului Război Mondial, ceea ce conferă autenticitate romanului.
Incipitul romanului îl prezintă, printr-un artificiu de compozitie, pe Ştefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de front al acestuia, ca proaspăt sublocotenent rezervist în primavara anului 1916, în timpul unei concentrări pe Valea Prahovei. Eroul asistă la popota ofiţerilor la o discuţie despre dragoste şi fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presă: un bărbat care şi-a ucis soţia infidelă a fost achitat la tribunal. Această discuţie îi declanşează lui Gheorghidiu, prin retrospectivă, amintiri legate de cei doi ani şi jumătate de căsnicie cu Ela. Astfel, fluxul conștiinței lasă loc rememorării derularea unor momente semnificative din relația personajului-narator cu soția sa.
