Nume de cod: Lichidator

SRI şi FBI îşi bagă coada

Sunetul infernal al cuptorului cu microunde îi răsună în urechi lui Eric, care încerca să doarmă pe canapeaua din sufragerie. Se întoarse pe burtă şi îşi înfipse fața în materialul textil al canapelei şi îşi puse perna peste cap, sperând că hărmălaia va înceta repede. Un zâmbet îi apăru pe buze când, pentru câteva minute, liniştea reveni peste garsonieră. Fu atât de fericit, încât toate fibrele musculare i se relaxaseră, somnul cuprinzând-ul din nou. Când mai avea puțin să adoarmă, sunetul unor vase aruncate în chiuvetă îl treziră la realitate. Mârâi câteva înjurături, astfel încât să nu îl audă nimeni, şi se ridică de pe canapea, aruncând cât colo cu perna. Îşi luă telefonul de pe masă şi verifică ceasul: 06:13. Se năpusti în camera alăturată, unde îl găsi pe Ethan stând la masă, încercând să repare ceva ce semăna a nişte săgeți.

-Rise and shine! spuse Ethan bine dispus.

-Ce crezi că faci? întrebă Eric plin de nervi. E şase dimineața!

-Tu eşti cel care a închiriat o garsonieră, îi răspunse Ethan, neluându-şi ochii de la piesele pe care încerca să le asambleze. Credeam ca SRI-ul are fonduri mult mai mari.

Eric oftă şi se aşeză la masă. Americanii ăştia, nu le convine niciodată nimic, se gândi el. Îşi trecuse mâna prin păr, încercând să şi-l aranjeze. Era îmbrăcat într-o pereche de pantaloni de trening si un maio negru, în timp ce Ethan era îmbrăcat deja pentru acțiune: o pereche de pantaloni negri militari, un tricou negru şi o geacă de latex violet.

-La ce lucrezi acolo?, întrebă Eric, curios.

-Îmi pregătesc muniția, răspunse simplu Ethan.

-Muniția?

Ethan îl privi pe Eric, care părea foarte încurcat. Ce-i drept, Ethan nu folosea muniție obişnuită, iar acesta era unul din lucrurile pentru care era cunoscut în toată lumea. Încă un lucru ar fi acela că, indiferent de situație, rare erau cazurile când rata vreo țintă. Luă în mâna dreaptă o bucată de metal de pe masă şi, cu o mişcare bruscă a brațului, se transformă într-un arc.

-Ăsta este un arc extensibil, începu să îi explice lui Eric. Este tehnologie de ultimă oră. Foloseşte acelaşi sistem ca oricare altă puşcă cu lunetă, spuse arătând cu degetul către o lunetă aşezată cu grijă la îndemână. Apăsă pe un buton şi un punct roşu de lumină apăru pe peretele din fața lor. Până acum doi ani foloseam un arc mult mai simplu, însă la fel de eficient. Sincer să fiu, aceste adăugiri nu-şi au rostul.

Împachetă la loc arcul şi îl aşeză cu grijă pe masă, apoi luă în mână două cozi de săgeți şi două dintre vârfurile acestora.

-Aceste săgeți sunt unice, spuse, captându-i atenția lui Eric. Prin apăsarea unui singur buton, pot să îmi montez pe loc o săgeată de care am nevoie. Acesta, spuse arătându-i unul dintre vârfurile de săgeată, se poate transforma într-o grenadă, iar acesta, spuse, arătându-i celălalt vârf de săgeată, este încărcat electric cu 50w.

-De ce arc şi săgeți? întrebă într-un final Eric.

-Arcul e mult mai silențios, răspunse Ethan simplu.

-Dar pistolul este mult mai precis.

-Tipule, eu nu-mi ratez niciodată ținta. Nu uita, nu degeaba numele meu de cod este Ochi de Şoim.

Natalia tocmai ce ajunse la muncă şi observă o atmosferă mult mai diferită de cea obişnuită. Agitația plutea în aer, nimeni nu părea să stea locului. Toată lumea muncea de zor. Pe coridor, Natalia se întâlni cu omul său de legătură, Maria, pe care o trase de o parte, pentru a îi pune câteva întrebări.