Simt. Astazi simt melancolia ce ma apasa ca un cutit in stern. Dar ce melancolie, o melancolie ce-mi mangaie chipul cu razele calde ale soarelui, ce-mi joaca parul cu a sa adiere placuta de vant. Simt mirosul ei ce va sa vie, este primavara. Asa de frumos. Ma plimb pe drum balanganandu-mi corpul greu, respir apasat, ma simt slaba, obosita, da, chiar vine primavara. Inca un anotimp ce-mi vesteste acel sfarsit pe care il intampin de fiecare data. Ma sufoca fiecare chip ce trece pe langa mine, ma sufoca priviriile celor din jur, ma sufoca existenta umana, ma sufoca gandul ca numai esti. Si trec zambetele false pe langa mine, oameni tristi si obositi. Poate m-a luat paranoia din nou, dar singuratatea m-a imbratisat atat de strans incat o prefer doar pe ea. A fost frumos cat a durat, cea care m-ai zbuciumat, inca zambesc la gandul care se mai afla inca in mintea mea. Poate intr-o zi ca asta, ne vom intalni la o cafea, vom depana tot felul de ganduri, iar apoi vom pleca. Inchid ochii si simt cum parca, acel porumbel alb din cusca, a fost insfarsit eliberat.
