Living with One Direction

Capitolul 1 .

Stăteam pe canapea uitându-mă la "Prieteni cu Beneficii", împreună cu prietena mea cea mai bună,Amber, în timp ce mâncam cereale cu lapte..tipic nouă.

- Oh Doamne! E aşa amuzant! spuse Amber isteric.

- Îi vezi faţa? chicoteam eu.

Ea râse şi înghiţi o lingură mare de cereale Froot Loops.

Am intrat uşor în bucătărie şi mi-am mai pus un bol de cereale, preferatele mele, Kraves.

- Ce bunătate! am spus eu.

- Sfânt morcov! M-ai speriat, ce naiba! strigă Amber .

'' Sometingh's gotta give now, cause I'm dying just to make you see, that I need you here with me now, cause you've got that one thing - '' mi-am luat telefonul mobil de pe masă şi am răspuns:

- Da?

- Bună ziua. Domnişoara Chloe Davis? mă întrebă o doamnă la telefon.

- Da. am răspuns confuză.

- Sunt de la spitalul St. Lloyd's . spuse doamna foarte încet.

- De ce aţi sunat?

- E vorba despre Josh , Kim şi Robbie Davis.

- C-Ce? mă bâlbâiam , scăpând telefonul pe jos. Amber veni la mine speriată.

- Ce s-a intamplat? ma întrebă ea.

- P-p-p-părinţii m-mei sunt în s-s-s-spital.

- De ce naiba suntem încă aici? Miscă-ţi fundul în maşină! a ţipat ea, luându-şi cheile de pe masă grăbită.

Eram cu totul şi cu totul şocată. Stăteam în maşină, încremenită, cu o mână peste gură.

- Grăbeşte-te Amber! Grăbeşte-te! Nici măcar nu ştiu ce s-a întâmplat! Dacă a avut tata un atac de inimă?! Dacă au avut un accident?!

Amber călcă şi mai tare acceleraţia. Eram în sfârşit ajunse în faţa spitalului.

- Să mergem , Chloe! Amber mă trase foarte brutal după ea intrând pe uşa spitalului.

- Josh , Kim şi Robbie Davis ! spuse ea către o doamnă.

- Camera 127, la al treilea etaj. Amber fugi împreună cu mine pe toate coridoarele până am ajuns la al treilea etaj. Lacrimi începură să curgă pe obrajii mei.

- 127! ţipă Amber , trăgându-mă după ea în cameră. Cortina a fost elaborată în jurul paturilor. O asistentă cu părul negru, ondulat şi pielea bronzată ieşise din ea.

- Domnişoara Davis? întrebă ea.

- Ce s-a întâmplat cu familia mea?!

- Familia ta .. vocea ei se stinse.

- Ce s-a întâmplat?!

- Ei, uhm.. Au avut o coliziune la cap.

Inima mea se opri.

Nu.

Nu se putea întâmpla una ca asta.

Am început să strig la asistentă şi să devin isterică. Amber mă ţinea strâns în braţe, mângâindu-mă pe spate.

- Ei sunt bine, nu-i aşa? am întrebat cu speranţa că o să primesc un răspuns afirmativ în timp ce îmi ştergeam lacrimile cu dosul palmei. Asistenta nu zicea nimic.

Am întrebat din nou şi din nou fără a primi vreun răspuns.. până când :

- Ei au murit pe loc. Însă au fost aduşi aici pentru a vedea dacă mai putem face ceva. Băiatul avea încă puls , însă .. nu s-a mai putut face nimic.

Asta a fost tot ceea ce am auzit înainte de a mă cuprinde un val de întuneric.

***************************