Febra Uraniului

Partea I. Marea Bijuterie Verde

Cum ar fii ca din dulcile dimineți de toamna sa te trezești intr-o lume unde umanitatea si simțul moral sunt doar fapte din povesti?!.
Este anul 2287.
Se împlinesc 210 ani de cand SUA si China au pornit un razboi urias, 210 de ani de la căderea primelor bombe nucleare care au distrus lumea.
Multi și-au găsit refugiul in buncăre subterane, dar si mai multi au murit din cauza fie a exploziilor , fie a radiațiilor.Primii oameni au ieșit din buncăre, 40 de ani mai târziu fie de nevoia de provizii, fie de curiozitate ce mai apoi le-a fost fatală.
Nu puțini au fost cei ce odată ieșiți din buncăre au rămas uimiți de cum nu era nicăieri verdeață si totul era mort.Animalele ce obișnuiau sa cutreiere au devenit niste monstruozități mutante, majoritatea fiind ostile , iar apa pură era un lux.
Nu la mult timp după , oamenii au format diferite găști bazate pe interese comune.Banii, în ziua de azi nu valorează nimic.Ceea mai utila întrebuințare ar fii "hârtia igienică".
Celebram 210 de ani de la căderea primei bombe (nimeni nu știa cu certitudine , care tabără a aruncat prima bombă) in micul meu oraș, restabilit, si care se afla intr-un pre-nuclear teren de baseball, pe care nouă ne place să-l numim " Orașul de diamant".De ce ?
Pentru ca este o adevărata comoara si este cel mai sigur oraș din zonă.
Crimele in interiorul orașului sun absolut zero, dar mâncarea robotului chef...
Aveam si propria noastră stație de radio, ascultată de mii de oameni din zona Bostonului post-nuclear, condusă de Travis, un tip timid care adesea o da in bara cand vorbește cu publicul, dar un baiat foarte de treabă cu gusturi bune in genuri muzicale , ce-i drept.
Propria noastră presă administrata de Piper si sora ei, care au ajuns in vizorul primarului după ce intr-un articol il acuzau pe primar ca nu este altceva "decât un șarlatan, si un robot sub acoperire trimis de catre Institut", ceea ce i-a adus lui Piper nimic altceva decât un exil , ea reintrând mai apoi cu ajutorul unui localnic,ce își căuta fiul dandu-se drept un vânzător ce era pe cale sa aprovizioneze toate magazinele din oraș.
Avem de asemenea o agenție de detectivi " Agenția Valentine" .
Detectivul?Era un android pe nume Nick Valentine.De ce il acceptam printre noi?
In 2180, un om care se recomanda ca "Domnul Cartel" a sosit in oraș iar cetățenii l-au întâmpinat cu brațele deschise.Intr-o seara se afla la bar , când după câteva pahare, a inceput sa atace cetățeni, si chiar a omorât 4 oameni după care la intervenția oamenilor de la securitatea orașului, l-au eliminat si după o autopsie au aflat ca era un android trimis de Institut.Noaptea aceea s-a numit "Incidentul Măștii Rupte" si de atunci orașul a trăit in frica la reintoarcerea unor alti androizi, care ar putea sa distrugă orașul din interior.
Deci, de ce il acceptam pe Nick?
Pai înainte sa intre in oraș, pe vremea cand era un simplu android scapat din Institut, a dat din intamplare peste o caravana care avea ostatică pe fica primarului de atunci.
A fost si el luat ostatic dar a reușit sa-i păcălească pe răpitori ca are o bomba înăuntru , a inceput sa bipaie ,așa ca i-au eliberat pe amândoi si au fugit.
Așa și-a castigat faima un android intr-un oraș in care orice a ieșit din Institut este văzut ca abominatie.
Mai avem si un bar in mijlocul orașul, căruia sunt magazine împrejur iar in partea de vest se termina cu o alee unde se afla Agenția Valentine care are o lapma de culoarea magenta , cu sigla si numele agenției.
Ceva de văzut noaptea.
La doua zile după festival, primesc înștiințare ca primarul va avea o intrunire.Lumina pâlpâia, si părea slabă, așa ca îmi iau jacheta de piele roasă la un cot de șobolani, pantalonii cei vechi de culoare oceanului poluat , șosetele găurite si murdare , ma încalț cu pantofii si plec.
De obicei primarul se urcă pe o platforma lângă "marele zid verde" de la care i-se mai trage porecla orașului de "Marea Bijuterie Verde".
De data asta in timp ce treceam pe aleea unde avea Nick agentia , aleea din spatele magazinului de arme, observa ca pentru prima dată lampa de la Agenția Valentine era stinsă.
Știam ca ceva nu era in regulă.
Păream sa fiu ultimul, care ajunge , așa ca am încercat sa rămân cat mai puțin observat.Ma așez lângă o femeie in vârstă si ascult.
-Dragi concetățeni, astăzi ne-am adunat pentru ca avem o problema comună.
Primarul părea foarte îngrijorat.Se putea citi pe fata lui " bătută " de bătrânețe.
-Bunul nostru generator , ce utilizează uraniu a început sa moară.
Am nevoie de o echipă de oameni, curajoși , flămânzi de aventură, pe care ne putem baza cu toții.
Știam ca asta e aventura vieții mele, așa ca nu aveam niciun motiv sa rămân le dinafară.
-Ma ofer eu!
Cineva mi-a luat-o înainte
Așa ca m-am oferit si eu fara sa stau prea mult pe gânduri.Am ridicat mana si am dat din cap in semn de confirmare.
După mine s-au mai auzit doua voci, dar cu greu le-am auzit.Eram incântat.
Era prima data când ieșeam din oraș ,ba chiar din zona de siguranță.
-Va mulțumesc mult pentru timpul acordat.Voi patru, veniți cu mine in biroul meu.
Il urmam pe primar , prin străzile reci.Luminile pâlpâiau din ce în ce mai slab.
Lumea ieșea afara și se întrebau ce era de facut.
Eram patru oameni, iar eu nu ii cunoșteam, dar încercam sa ma încred in ei.Acolo, înafară, daca nu ai pe cineva in care sa te încrezi, ești pierdut din prima secunda.
Foamete, sete, extenuare, scorpioni, cazadori, șobolani, radiații, Exilați, androizi, super mutanți, lupi, tot felul de mutanți , sunt un continuu pericol.
-O sa va dam echipemte, și sper sa va întoarceți, toți , întregi si cu un nou cor de fuziune.
-Dar de unde luam unul?
-Urmati-ma , v-om discuta asta mai târziu.
Am mers toți cu primarul pana la un lift improvizat care ne ridica la nivelul unde era localizată primăria.
Ne-am așezat in linie in fata primarului care stătea la biroul său , cel mai probabil făcut din stejar.Era lucios si bine îngrijit.
Primarul avea darul de a îngriji lucrurile proprii.Probabil asta l-a ajutat in alegeri.
-Sunt patru oameni, fara antrename...
Brusc pe ușă intră Nick Valentine.
-Nu ii poți trimite așa.
-Ce este Valentine?
-Oamenii astia sunt o adunătură de șobolani.Crezi ca ii poți trimite sa intre pur si simplu pe ușă din fata cu armele , trăgând in toate părțile de parca ar fii intr-un jaf?
-Daca ai o idee mai buna, Valentine, te rog.
-Ascultați aici gască de carne putrezită. Daca cineva va avea nevoie de voi, aceea suntem noi.Ne bazam pe voi sa ne aduceți un nou cor de fuziune pentru generator.Nu ne permitem sa lăsam garda jos, nici macar o clipă. Institutul nu are timp de odihnă. Cel mai apropiat loc de unde puteți lua unul este Quincy.
-Stiti ceva despre Quincy?
-Nu e asta locul unde atacat si ocupat de ridery?
-Da si nu.Ei bine vedeți voi, ridery si gunneri sunt total doua grupuri diferite.
-Cum adică?
Ridery sunt niște grupuri de fiare sălbatice, drogați, alcoolici si distruși mentali, iar gunneri sunt o forță majoră,mult mai inteligenta si mai bine echipati, ei ataca in grupuri mari si pun la cale strategii...
Brusc Valentine se oprește si trage aer in piept ce a sunat precum un oftat.
-...cu aceste grupuri de Gunneri ce veți confrunta in Quincy si probabil in drum spre.
-O sa va aprovizionam din start cu arme, provizii de hrana si apa pentru tot parcursul drumului.
Incepeam să-mi fac griji din cauza drumului lung si al primejdiilor ce ne pot apărea in drum.
-O sa plecați in maxim doua ore.Intre timp sa încercam sa economisim cat mai multa energie cu putință.Asta înseamnă fara frigidere , fara lumina, fara radiouri, doar turetele.Nu putem sa lăsam garda jos.
M-am dus acasă sa ma pregătesc, mi-am luat un rucsac din cârpe adunate de prin gunoaie.Mi-am luat de asemenea si cizmele din piele întoarsă , si o masca de gaze...pentru orice eventualitate. Pornesc către bar unde ma întâlnesc cu ceilalți trei "cavaleri".
Nu aveam studii superioare , dar mi-am dat seama ca unul lipsește.
Ne-am întâlnit, ne-am echipat iar proviziile le-am băgat in rucsacuri.Ne-am ales cate o arma.Am comandat o ultima porție de tăiței de la Chef Takahashi.
Nu era ceea mai rea , ba chiar ceea mai buna din ultimul timp.
O oră mai târziu am plecat din oraș când inca era soare.La poarta orașului ne-am întâlnit cu Danny care era paznicul superior.El se ocupa cu tot ce intra sau iese din oraș.Era prima mea data cand ieseam din oras.Prima data cand vedeam portile cum se deschid , era fascinat dar in acelasi timp ingrijorat de ce ne-ar putea astepta acolo afara.
Din exterior soarele părea mult mai mare si mai puternic.Simțeam căldură cum îmi arde fata si îmi usucă buzele.Nu puteam sa privesc departe pentru ca razele erau mult mai puternice, așa ca am așteptat pe loc ca ochiul meu sa se adapteze. Am pornit toți trei la drum.
Drumul spre Quincy era primejdios, dar orașul in sine era o ruina mult mai periculoasă.
Mergeam pe lângă drumul unde nu se vedea nici o fărâmă de viață.De la un subiect la altul, am inceput sa discutam si sa ne cunoaștem.
Un tip era uriaș, il porecleam " Munte".Era o persoana haioasă in ciuda staturii sale.Prefera de mic lupta corp-la-corp ,dar de asemenea folosea arme uriașe. Acasă in Orașul Diamant avea o colecție impresionantă de arme albe, precum un topor cu două tăișuri, doua săbii, o bata din metal cu sarma ghimpată sudata, dar pe departe arma sa preferata era "Desfăcătorul de conserve". Era o suliță care aveam la un capăt o lama in forma de luna, iar sulita in sine este o împletitură de metal ce aduce a imaginea ADN-ului uman.
Cu noi mai era si un fost paznic , pe nume Carl.Inainte sa fi fost paznic, a fost un vânător de prin zonele Bunker Hills, mai aproape sau mai departe.
Avea in modesta sa casa langa lacul unde micul Cheng, purifica apa, o îmbuteliază si ne-o vinde.Avea o colecție impresionanta de animale mici impaiate si capete de animale agățate de pereții sai din tabla ruginita.
Și-a pierdut slujba după ce a bătut doi subordonați care nu i-au ascultat ordinele , unuia rupând-ui mana stânga.
-Presupun ca nu știți poveasta Curierului din Mojave.
Spuse Muntele.
-Am o presimțire ca o sa ne-o spui.
Adaugă Carl ironic.
-Fi sigur.Fiți atenți.Undeva in Mojave , un curier simplu trebuia sa livreze un cip de platină la Lucky 38 care era reședința domnului House.
-Si care era problema?Il intrerupe Carl.
-Curierii, livrează tot felul de lucruri.Cipuri, mâncare, arme, muniție, cărți. Asta e slujba lor.Sa livreze lucruri.adaugă el de asemenea.
-Asculta aici pana la capăt.Acest curier era unul special.A fost prins de o gașcă de Khany un frunte cu un bărbat pe nume Benny.Acest om pe nume Benny plănuia sa fure cipul si sa transforme Securitroni din New Vegas in propria sa armata personala.
A trebuit sa scape de curier așa ca la împușcat in cap.
-Si ce s-a intamplat ? il întrerupsese inca odată Carl.
-Faza e ca a fost dezgropat de un alt securitron si dus la un doctor local.A supraviețuit si a luat urma lui Benny prin tot deșertul. Incredibil, nu?Unele legende spun ca ar fi reușit să-l omoare pe Caesar , iar altele spun ca i-sa alăturat si au cucerit New Vegasul.
Ideea este ca acest om este o legendă.
-Genul de om pe care l-aș fi provoca la o bătălie.Arme de distanță de .50 calibru la distanta de 1,5 Kilometri si poți sa-ti sa-ti faci bagajele.Duelul s-a terminat.Mergem acasă.
-Știți cumva de ce al patrulea, nu a venit?
-Da.Îmi este un bun prieten de familie, dar din păcate șotia sa a murit cu ceva timp in urma și el a devenit un alcoolic.Mi-a fost milă și am decis ca este mai bine sa il conving sa rămână.
-Haha, Carl, oricum asta e treaba pentru oameni mari, ca mine, si mici...ca voi doi.
Fara sa ne dam seama ajungem la Magazinul General al lui Fallon.Din vorba in vorba , ne oprim sa facem un popas aici.Am discutat despre noi.Noapte era una liniștită dar nu știi la ce poți aștepta, așa ca am făcut pe rand de pază cu interval de 2 ore.
Primul am fost eu.In aceea noapte mi-am dat seama cat de norocos si frumos este in Oraș. Simțeam deja cum îmi lipsesc lucrurile de acasă, dar daca nu găseam Quincy rapid sa luam un nou cor de fuziune, nu mai aveam ce loc să-i spunem acasă.
Am stat pe pământul rece acoperit de frunze si ma uitam la stele.Ma tot întrebam cum ceva așa de mare poate sa ne para atât de mic.Am luat o gura de apă si am continuat sa aștept. Dupa o oră, aud un zgomot precum niste crengi care rup in spatele zonei unde campam noi , așa ca am mers sa vad ce era.
Mi-am luat arma si am fugit repede.
Mi-am sprijinit arma de umăr si am țintit spre zona aceea.
Era un Radstag.Bunicul meu obișnuia să-mi spună povești auzite , cum înainte de căderea bombelor , niste animale numite căprioare cutreierau tărâmurile acestea.Radstag sunt descendenți , după cum îmi spunea bunicul meu, dar din cauza radiațiilor au suferit mutații si au doua capete.Cu toate acestea sunt niște creaturi extrem de inteligente si frumoase.
M-am decis sa nu il omor, așa ca mi-am lăsat arma jos si l-am lăsat sa își continue viață.Probabil urma sa fie mâncat de vre-un Yao Gui , dar eu nu aveam niciun drept asupra vieții acelei creaturi.Chiar daca era mâncata de o alta bestie, eram împăcat cu gândul ca asta era ciclul naturii.
L-am lăsat sa își vadă de treaba si m-am întors la post.A fost o noapte rece dar liniștită.Mi-am terminat rândul si a venit cel al Muntelui, apoi al lui Carl.Nu am avut niciun incident major.
Nu le-am spus despre "mica mea întâlnire cu natura".
Ne-am continuat drumul după ce am servit masa.Paine si bucăți din carne prăjită de veveriță.
Am mers aproximativ un kilometru de la magazinul general, si am ajuns la o intersecție.
Carl a scos harta si a spus ca avem două variante.
Fie continuam drumul si mergem pe lângă liceul Shaw, iar apoi prin mlaștină, fie mergem prin Gunner Plaza , unde ne așteptam la forte majore.Era o decizie grea.
-Am putea de asemenea sa mergem 30° , de la drumul principal, o luam prin mlaștină si mai apoi poposim la parcul Hyde.
Carl părea sigur.
-Sau am putea sa mergem prin Gunner Plaza si să-i fărâmițam pe sarmani.Spuse Muntele in timp ce ii luă harta din mana lui Carl.
-Daca o luam prin mlaștină, cu puțin noroc, putem sa evitam orice ne iese in cale.Apa nu este adâncă , dar problema o constituie in principal nămolul in care putem rămâne înțepeniți si ne putem îneca.
Era într-un impas.Daca alegeam sa merg prin mlaștină, Muntele era mult prea mare si șansele sa rămână înțepenit, iar daca alegeam sa mergem prin Gunner Plaza așteptam rezistenta.
-Știi ce, mai bine ne continuam drumul inițial. Adaugă de asemenea Carl, parca fiind dezamăgit.
Am fost toți trei de acord sa ne continuam drumul către Quincy pe lângă liceul Shaw.
Drumul era unul prăfuit ,dar liniștit. Nimeni nu venea pe acest drum din cauza haitelor de câini sălbatici care trăiau aici.
-Știți povestea "omului grenada"?
O alta poveste de-a Muntelui era pe cale sa fie dezvăluita.
-Un grup de Ridery, au prins un bărbat.Probabil era foarte speriat.
A început sa arunce grenazi in toată părțile?
-Serios?
-Da ,dar nu erau grenazi.Erau pietre.Făcea sunetul de cui si tot , cu gura.
-Oh doamne.Si l-au prins?
-A " scos" doua mitraliere si a "început sa traga" desigur , doar cu sunetul.
-Si apoi?
-Apoi s-a "urcat pe o motocicleta" , desigur, "motocicleta" nu a "pornit din prima" , apoi a fugit si a scos sunete de parca ar schimba vitezele si tot felul de chestii.
-Oh doamne , si ma întreb câteodată, cum unii oameni supravietuiesc aici.
Tu nu spui nimic?ma întreba Carl.
-Ce se aude?Ați auzit?Stătea pe loc Muntele si asculta.
-Repede, la pământ.
Am fugit cu toții din drum si ne-am ascuns după niste crengi si tufișuri.
-Ce este?Carl...Ce este?
-Fa liniște ,Munte!
Din liceu a ieșit un om, fugărit de doi câini sălbatici.
-Stați jos si nu faceți nimic prostesc.
-De ce omul acela trebuie sa fie pe post de prânz cu picioare?
-Ai vrea tu sa fii în locul lui?
-Nu.
Un răspuns sincer si scurt din partea Muntelui.
-Bun, nu ii mai vad, haide sa mergem.
Am ieșit din tufișuri si am continuat sa mergem pe drum.
Pe lângă liceu se aflau doar niste ruine ale unor locuințe, iar in partea stânga o pădure moarta cu tufișuri.
O liniște stânjenitoare s-a lăsat.
Carl băgă mana in rucsac si scoase o pușcă Garand, bine întreținută cu însemnarea "Mașina asta" urmat de doua cuvinte indescifrabile gravate in lemnul ce părea a fi stejar.
Carl observa ca i-am admirat arma așa ca spuse:
-Scrie "Mașina asta ucide oameni".E un dar din partea tatălui meu...înainte sa moară. Este arma ce am folosit-o sa dobor primul meu radstag.
-Atunci de ce ii spui "Mașina asta ucide oameni" adaugă Muntele , parca voind sa il amăgească.
-Am spus ca am omorât primul meu radstag...nu ca nu am omorât doar Radstagi.
O liniște se lăsa din nou peste noi.
In timp ce treceam pe lângă liceu, observam arhitectura pre- nucleară.
Parca nu mai aveam niciun motiv sa începem o conversație, când deodată un câine sălbatic sare dintr-un tufiș de lângă liceu si il apuca pe Munte de antebraț si il trânteste la pământ.
Scot rapid pistolul de 10mm din toc,dar Carl mi-o luase inainte si țintește ,trage in câine.Un sunet foarte puternic ca de clopoțel se auzea in ecou după ce Carl a tras.
Muntele da la o parte câinele de pe el si se ridicase.
-Ești nebun?Puteai sa ma omori si pe mine!
-Știu.Ești bine?
-Am pățit si mai rele.
Ne-am întors privirea pentru o secunda , doar ca in următoare o haită de câini sălbatici sa apăra in spatele nostru, cel mai probabil fiind atrași de sunetul focului de arma tras de Carl.
-Fugiți!striga Muntele in timp ce pășea greoii si rapid.
Am tras un foc înspre ei in speranță ca se v-or răspîndi, dar ei au început sa vina înspre noi.
Am început sa fugim, dar in direcții diferite.
Am fugit cu pistolul in mana, ocazional trăgând cate un glonț in spate in speranță sa nimeresc ceva.Am sărit peste un gard alb, nu prea inalt si am fugit înspre mlaștină, trecând printr-o pădure cu copaci morti . Am continuat sa fug prin combinația de apa, noroi si alge .Începeam sa nu mai aud haita, așa ca încercam sa ies, dar nu puteam. Eram înțepenit.Nu puteam sa tip după ajutor deoarece riscam sa atrag înapoi haita sau cine știe ce grup de fiare.Așa ca am încercat sa ies singur din situație.
Au fost 30 de minute groaznice, dar am reușit sa ies , am decis ca este cel mai bine să-mi continui drumul singur, fara sa încerc sa îi caut pe ceilalți.Diamond City se baza pe mine.
Mi-am verificat harta si ma aflam nu sunt la o distanță prea mare de Quincy. Am intrat in oraș dupa 20 de minute de mers pe jos prin padure.Era genul de oras fantoma unde gasesti doar sobolani si gunoaie, dar mai aveam pana sa ajung in zona controlata de Gunneri.
Am intrat intr-o clădire dezafectată si m-am asigurat ca sunt singur.
Mi-am despachetat rucsacul.
Aveam un pumn de bucăți prăjite de veveriță, un pet de apă, un binoclu, aproximativ un metru de frânghie , pistolul de 10mm cu 6 gloanțe in încărcător si alte 13 in rucsac si masca de gaz.
Imi pun binoclul la ochi si observ ca pana la zona Gunnerilor erau doar 200-300 de metri.
Am scos încărcătorul din pistol, si am început sa încarc gloanțele din rucsac in încărcător.Au intrat 15 gloanțe in incarcator.Eram indecis asupra planului.
Era imposibil sa intru prin poarta din față, securitatea fiind mult prea mare.
Peste poarta principala făcută din lemn trecea o autostrada.Daca as fi găsit o cale de acces pe accea autostrada as fi putut sa ma las in jos cu ajutorul frânghiei, dar frânghia era mult prea scurta.
Am așteptat pana la sosirea nopții, doar pentru ca mai apoi sa încerc sa intru.
Doua turete stăteau la poarta principala, deci am plecat din clădire, am făcut un ocol si dintr-un loc unde era un singur paznic , era o gaură in zid.Am mers pana aproape de paznic care cel mai probabil era in pauza, deoarece nu aveam nicio arma la îndemână.
Când ajung in dreptul lui, il strâng de gat cu frânghia pana cand il las fara respirație.Știam ca daca nu făceam asta un întreg oraș era pe cale sa dispară, așa ca am încercat sa las orice simț civic și umanist in urmă.Incep sa verific daca are ceva de care m-aș putea folosi, așa ca încep să-i trag trupul prin verdeață uscată pana la bazele unui copac, când brusc o ideea mi-a venit in cap.I-am luat jacheta verde si pantalonii, si mi-am pus peste ai mei.Mi-am pus jacheta si masca de gaz.
Daca planul nu funcționa, eram mort.
Aveam de gând sa improvizez in momentul in care ajung lângă corul de fuziune.
Ascund trupul cu niste frunze , cel puțin sa nu fie detectat pana dimineața.
Ma strecor prin crăpătură din zid si ajung in spatele unei magazii.Imi era frica, dar nu voiam sa dau înapoi.
Generatorul lor spre surprinderea mea , nu era deloc păzit si se afla lângă poarta principală.
Aștept ca paznicul sa facă o mișcare, doar pentru a ma putea apropia.
Un alt paznic vine înspre mine.
-Tu de ce porți masca de gaz?
Credeam ca am fost prins, pana sa pun mana pe pistol il apuca un alt paznic pe acela de brat
-Lasa-l in pace, probabil este sensibil la mirosul de hoit.Ar fi mai bine sa ne întoarcem la posturi.
-Corect, tu, dute si păzește poarta.
Era o grămadă de gelatina când unul dintre paznici mi-sa adresat, am crezut pentru o secunda ca am fost prins , dar asta e ocazia perfecta așa ca ma duc liniștit spre poartă.
Fara vre-o vorba celălalt paznic se uita la mine cum veneam spre poartă. Probabil știa procedura deoarece, a dat din cap in semn de confirmare si a plecat.Eram singur la poartă langa generator.Lângă generator era o cutie cu mine explozibile.M-am gândit ca poate este de folos , așa ca înainte sa fur corul de fuziune, iau o mina si o arunc la o distanta mica generator.
Ca de nicăieri un Gunner vine si îmi pune mana pe umar.
-Ce crezi ca faci?
Nu mai era cale de dat înapoi, asa ca ii apuc mâna, i-o răsucesc , scot pistolul si îi trag trei gloanțe.

Scot corul de fuziune , iar un întuneric total s-a lăsat peste poarta principală semn ca nicio sursa de lumina nu mai era pe lângă poartă.
O sirenă de alarma a început sa sune in toată zona.Știam ca era momentul sa plec.Am băgat corul de fuziune in rucsac si am început sa fug in spatele magaziei cu crăpătura din zid prin care m-am strecurat.
Am început sa fug cat m-au ținut picioarele.
In spatele meu erau probabil 2-3 paznici care trăgeau după mine.
O explozie s-a auzit si când m-am uitat in spate am văzut cum o flacără a cuprins poartă principală făcută din lemn.Sigur unul dintre paznici a vrut sa verifice generatorul si a călcat pe mină.
Am fugit timp de 2 ore.Eram complet epuizat in pădure când am calcat intr-una dintre capcanele de ursi.Am căzut jos , am pus rucsacul lângă si m-am intans pe spate peste frunzele moarte.Am inceput sa tip, si cu greu mi-am scos piciorul din capcana.Nu mai aveam apa, nu mai aveam mâncare si pierdeam sânge. Credeam ca o sa mor când...
-E aici!Este aici!Oh ,nu.Are piciorul împușcat!
O voce cunoscuta striga.
Dar părea slabă.
-Idiotule!Nu e impuscat!E prins dintr-o capcana de urs.Ajuta-ma sa il bandajăm. Poate reușim să-i oprim sângerarea.
-A luat si corul de fuziune.Haide prietene, mergem acasa.
Era Muntele împreună cu Carl.
Muntele ma ridicat de jos , mi-a pus mana peste ceafa lui groasă si m-au carat amândoi.Am început sa adorm, din cauza extenuării.Eram epuizat și înfometat...dar cel puțin nu mai pierdeam sânge.
Restul drumului , nu mi-l amintesc.
Îmi amintesc doar ca am ajuns inapoi la magazinul general ,unde am campat prima data , mi-au oferit ceva de mâncare si niste apă.
Începusem sa îmi revin.Eram in interiorul magazinului. Pe fereastra am văzut un radstag ce păștea in același loc in care l-am văzut pe primul, in prima mea noapte din afara orașului.Sa fii fost același radstag?
M-au carat pe tot parcursul drumului, desii am insistam ca pot merge normal.Eram sleit de puteri totuși.
Am ajuns toți trei la poarta Orașului de Diamant de unde Danny ne-a preluat împreună cu un medic local.
Rana era atât de grava, încât medicul a fost nevoie sa îmi reteze piciorul de la genunchi din cauza unor infecțiuni apărute.Era devastat, dar cel puțin eram întreg...in mare paete... si corul de fuziune putea sa alimenteze orașul pentru inca 100 de ani.
Primarul ne-a oferit medalii pentru curaj, iar Piper a scris un articol in care spunea cat de curajoși suntem si cât de generos a fost primarul dandu-ne acele medalii.Bine înțeles , această a continuat sa ramana. sub vizorul primarului.
Atunci mi-am dat seama cat de mult prețuiesc viață simpla pe care o aveam.
Dimineața însorită si răcoroasă, după amiezile dulci si calde, serile reci si întunecoase.Toate erau perfecte.Iubeam aceste lucruri mici.
Colegii mei, Carl si Munte au devenit buni prieteni după aceea.
Muntele a cumpărat barul Chefului Robot Takahashi si acum este administrator al barului.
Iar Carl a decis ca este mai bine sa rămână pentru o vreme in Oraș, după care v-a pleca in Perl Harbor in căutarea unei "comori".Nu a vrut sa îmi spună despre ce comoară este vorba.
-Poate intr-o zi, te vei decide sa vii cu mine.Am auzit ca exista o grămadă de lucruri interesante acolo.Unele...mai interesante ca altele.
Am zâmbit ca semn ca "poate voi venii intr-o zi"... poate.
Știam ca asta nu va fii finalul aventurilor mele.
Dar pana atunci, mi-am continuat sa îmi trăiesc viața.Ma uitam in jur si îmi aminteam ce am văzut acolo, înafară, si realizam ca problema nu erau resurse, ci societatea in care trăiam.Era problema ca simțul răspunderii, si spiritul umaniste nu mai existau.Oamenii erau mândri si egoiști din cauza razboaielor de acolo.Razboiul scoate din oameni tkt ce e mai rau.De ce?
Din cauza ca razboiul...războiul nu se schimbă niciodată.