Annorexia [F.F - H.S]

Capitolul 18

Ofta din nou si lua telefonul in mana. Mesajul lui Kai ii sari in ochi. Il deschise si ochii i se marisera cand il citi.

  " HARRY SUNA-MA IMEDIAT CUM PRIMESTI ACEST MESAJ! "

* 

Kai pasi usor spre ghiseu pentru a cumpara un alt bilet. Hoinarise toata ziua prin San Francisco, asteptand un semn de la Harry. Disperarea il cuprinsese in multe momente, ajungand sa se descarce prin plans. Viata lui se destrama usor usor. Acum nu stia unde avea sa se duca, Harry fusese singura lui speranta. Stand la coada, se gandi ca o va suna pe mama lui imediat cum se va urca in tren. Nu o va minti, ii va spune adevarul. Nici macar nu mai conta, doarea doar sa o auda, sa auda glasul femeii care l-a crescut si care l-a sprijiniti si nu l-a abandonat chiar si in acest moment. 

Mai era o singura persoana in fata lui care il irita la culme. Ajunsese sa se certe cu doamna de la ghiseu pentru un bilet. Ofta nervos alaturi de toti ceilalti oameni. 

Nici macar nu simti de prima data vibratiile din buzunarul sau. Si cand isi dadu seama sa ca ars. Intr-o secunda isi scoase telefonul si in cealalta secunda pleca din rand si se puse jos intr-un colt mai ferit de lume. Lacrimile il napadira cand ii raspunse lui Harry. 

  —Harry?! 

 —Kai?! Pentru numele lui Dumnezeu, abia acum am vazut mesajul! Unde esti? Esti ok? 

Kai nu isi mai putu stapani lacrimile si usurarea. Incepu sa planga si multumi Domnului ca era destul de multa galagie in gara pentru a astupa zgmotul suspinelor lui. 

  —Nu Harry, nu sunt...nu sunt bine. Spuse el printre suspine. 

 —Spune-mi unde esti, vin la tine. 

Dupa ce ii spuse adresa si ii promisese ca o sa fie acolo imediat inchise. Ramasese in acelasi loc, plangand. Tot stresul pe care il acumulase ziua asta il parasea usor usor. Fusese atat de ingrijorat, atat de stresat, atat de suparat. Faptul ca Harry ii raspunsese in ultimul moment il bucura atat de tare, fusese colacul sau de salvare. O sunase si pe mama lui, povestindu-i de faptul ca Harry ii raspunse. Se bucura alaturi de el. Inima lui plangea dupa ea, dupa acasa, dar incerca sa nu ii arate asta mamei lui. Dupa aproape o ora Harry intra in gara, cautandu-l cu privirea. Kai il vazu primul si se ridica de jos. 

Harry il ochi imediat si zambi spre el. Picioarele lui il condusera repede la el si il trase intr-o imbratisare. Nu il mai vazuse de cand terminase anul de facultate, si desi nu trecuse mult timp, paruse ca trecuse un an, cu toate evenimentele din viata lui. Il simti pe Kai cum incepu din nou sa planga in bratele lui. Harry se ingrijora. Nu il mai vazuse niciodata pe Kai plangand. Nu credea ca baiatul acesta rebel, baiatul care petrecea in fiecare noapte si care ii daduse atatea batai de cap lui Harry, dar in acelasi timp dand dovada de incredere si o prietenie frumoasa putea plange in halul acesta.

Nu spuse nimic, il tinu in brate pana se mai linisti, apoi Kai se desprinse din imbratisare si il privi zambind. 

   —Hai sa ne asezam undeva si sa vorbim, ok? Propuse Harry si Kai aproba, dand din cap. Lua o geanta in ciuda protestelor lui Kai si iesira din gara. Se asezara pe o bancuta din fata garii si ii cumpara lui Kai o sticla cu apa. Kai nu bau apa, spre surprinderea lui Harry, ci o folosi pentru a-si uda fata si gatul. 

  —Nici nu stii cat ma bucur ca esti aici, Harry. Spuse dupa cateva momente de tacere, privindu-l pe Harry in ochii lui verzi. 

  —Si tu nici nu stii cat de uimit sunt sa te vad aici, in San Francisco. Ce s-a intamplat? Il intreba Harry. Cu siguranta avea un motiv bun. Nu degeaba era aici si ar fi plans.

  —E o poveste atat de lunga. Ofta Kai.

  —Am destul timp la dispozitie pentru a asculta povestea asta. Ii spuse Harry si il privi incurajator. Kai aproba din cap si lua o gura de aer. Privi in sus, la cerul intunecat si instelat, si cu o voce mica incepu sa povesteasca.