scrum în vânt

doamna costa

*a fost un concurs pe facebook în care trebuia să facem o compunere pe baza acestei poze. nu am participat la concurs*

gen: horror, mister, dramă

― Doamnă Costa, sunteți aici?

Glasul lui Leanne Blackwell răsuna gâtuit în casa uriașă a mătușii sale, o conașă bogată și elegantă, de nouăzeci și opt de ani, cu grave probleme respiratorii. Nimeni nu-i răspunse, așa că nu știu dacă ar fi trebuit să-și continuie drumul prin holul sobru, sau să se întoarcă la mașina sa și să se cazeze la un hotel din apropiere.

Dar alese să-și continue drumul. Fiecare pas aducea cu cine o duzină de gemete stinse, în timp ce pașii o duceau pe holul sumbru și pe scările în spirală. Pozele lui Neanette Costa erau agățate peste tot prin casă, într-o serie de ipostaze și momente din viața ei: la un concurs de frumusețe, unde pe la paisprezece ani; dansând în ziua nunții, cu pletele de cenușă curgându-i pe umerii lați și palizi; muncind pe o plantație de tutun, cu o țigară improvizată înfiptă între buzele ofilite; citind o carte pe o canapea luxoasă, cu lumina soarelui înconjurându-i chipul ca o aureolă; îmbrăcată în negru, la nunta soțului său preaiubit; cu mama sa, Esme, grădinărind în curtea din spate a casei lor de la țară.

Era vizibilă plăcerea de a se uita la propria persoană. Se iubea.

― Doamnă Costa?! Sunteți aici?

Mama o rugase să treacă pe la străbunica ei, după ce aceasta nu mai răspunsese la telefon de o săptămână, lucru total neobișnuit.

Ajunsese la al doilea etaj, unde fu întâmpinată de tabloul nud al străbunicii sale în tinerețe, mare cât jumătate de perete. Era o imagine șocantă pentru Leanne acum, cât și pentru micuța Leanne de șase ani. Încercând să nu se holbeze la sânii în formă de pară a versiunii tinere a străbunicii sale, Leanne se strecură pe coridorul de la etaj al casei Costa.

Se simțea privită, deși nu înțelegea din ce motiv. Nu avea cine să o privească, cine să o certe că nu își lăsase pantofii la intrare sau că venise neanunțată. Și totuși...

Următoarea ușă era de la dormitorul dragei străbunici Neanette. Toate ușile din casă arătau exact la fel, doar aceasta purta pe suprafața sa semnele unui trecut tulburător: locuri unde lemnul era scrijelit, în timpul unei cerți în căsnicie; la bază era mai umflat, după ce, în urma unei beții serioase, aruncase toate sticlele de vin de pereții dormitorului; iar mânerul era aproape să se rupă, după ce străbunicul se îmbătase și devenise foarte violent.

Leanne apucă strâns clanța, fără să scape de sentimentul că era urmărită de ochii ascunși în negură. Camera era aruncată în umbre și purta un miros, ca și cum nimeni nu s-ar fi obosit să deschidă nici măcar ușa dormitorului. Gura i se umplu de un gust greu.

Pipăi pereții până ce ajunse la întrerupător, însă rămase blocată câteva momente. Presimțea că ceva nu este în regulă, că nimic nu era bine, dar, dacă tot ajunsese până în acel moment, trebuia să continuie jocul. Nu mai putea renunța!

Aprinse lumina, cu toate acestea și-ar fi dorit să nu o fi făcut. Străbunica Costa atârna spânzurată de lustră. Ochii îi erau larg deschiși, pielea i se învinețise, iar brațele i se bălăngăneau ca al unei păpuși de cârpe.

Leanne ar fi țipat, ar fi protestat, ar fi ieșit din casă, trântind ușa și ar fi refuzat să mai vorbească despre acel moment tot restul vieții. Dar nu putu nici măcar să tresară, nici să respire, avu putința doar de a se holba, cu mintea blocată într-o buclă a neputinței.

Din această cauză poate domnișoara Blackwell nu reacționă când capul bunicii Costa se întoarse cu o încetineală drăcească spre strănepoata sa pentru a-i arunca un zâmbet scos din iad.

― Ești... a... mea! intonă femeia cu pauze lungi între cuvinte. Tinerețe!

Urechile lui Leanne țiuiră, tâmplele îi explodară, apoi privirea i se înnegură. Se trezi, crezu ea, după câteva minute. O durea capul foarte tare și își simțea gâtul uscat.