Cincisprezece ani || Dazai Osamu (EDITATĂ ȘI REPUBLICATĂ)

Cincisprezece ani

    Mă aflu în biroul meu de la Agenție, scriindu-ți ție o scrisoare. De fapt, o poezie. Una de dragoste, unde îmi exprim iubirea față de tine. 

    Ești minunată, iar de fiecare dată când pățeam ceva mă ajutai să am iar zâmbetul pe buze. Uh, te ador în adevăratul sens al cuvântului! 

     Îmi ridic mulțumit privirea din foaie, arcuindu-mi buzele într-un zâmbet larg.

     — Ai sa vezi (n/t)-chan, vei adora poezia asta! zic, punând poezia destinată ție în scrisoare. 

    E prima dată când îți scriu, așa că am destul de multe emoții cu privire la răspunsul tău. Suntem prieteni de când eram în Mafia Porturilor și tu erai doar o simplă și drăguță liceană. Tu ai fost singura care ai știut, atunci, că am părăsit mafia. Până la urmă, tu m-ai ajutat să scap de acolo. 

     Asta a fost acum... 2 ani? Da. Cam așa ceva. Mi-ai captat atenția chiar după primele luni, însă n-am avut destul de mult curaj ca să îți spun. Erai așa simpatică în acea uniformă tipică!

     După ce duc scrisoarea la poștă și mă întorc în biroul meu, încep imediat o altă poezie, tot de dragoste. Apoi alta, și alta și tot așa până am ajuns să am sute de scrisori pentru tine. Și, ca să știi, toate timbrele le-am lins cu insistență doar ca să stea lipite bine!

     Timp de un an am continuat așa, să îți trimit scrisori și să nu primesc niciun răspuns. Eram dezamăgit de mine, nicidecum de tine. Sunt dezamăgit pe propria persoană pentru că consider că poeziile mele te-au plictisit și nu te-ai mai obosit să îmi scrii. Și totuși, încă niciun răspuns... 
     

     Așa că, în al doilea an ce a trecut, m-am documentat mai mult despre poeziile de genul ăsta și m-am inspirat de la alții. Nah, n-am copiat. Cine zice asta?

     În timp ce-ți scriu simt un miros de fum, însă nu-i acord prea multă importanță și continui să îți scriu.

     — Hei... (n/t)-chan, de ce ma ignori și tu? Eu încă te iubesc, șoptesc pentru mine, aruncând o privire tristă tavanului de un alb imaculat.

     Știu! Încerc să le modific, făcându-le mult mai atractive și plăcute! Și așa am și făcut, rescriind unele din poeziile scrise până acum. De data asta ar trebui să îți placă! Am atât de multe deja și abia aștept să ți le trimit!

     Mirosul de fum se amplifică destul de mult, așa că mă hotărăsc să îmi ridic privirea de la ceea ce scriam. De fapt, casa și hainele mele au luat foc! 

       În al treilea an m-am mai calmat puțin, dar mi-am făcut publice poeziile și mă bucur că am făcut asta. Celorlalți le plac mult, așa că, mă gândesc eu, ai putea să le observi și tu dacă continui să tot public. 

     Într-o zi primesc un email.. și am crezut că e de la tine, dar e doar o fată căreia îi place ce scriu. E drăguță, dar tot pe tine te prefer mai mult. Tu ești mult mai frumoasă și specială.

     Sincer, mă bucur că poeziile mele sunt citite cu plăcere de către adolescenți!

      În timp ce scriam la o altă poezie, cineva îmi bate la ușă și sper din tot sufletul să fie poștașul cu o scrisoare de la tine. Dar e doar Kunikida care țipă pe mine ca un bezmetic.

     — Nici astăzi n-ai fost la agenție! tună nervos, bătând din picior rapid, având brațele încrucișate la piept. 

     — Nu am putut ajunge, îmi pare rău. Acum, dacă mă scuzi, am treabă, murmur și îi închid încet ușa în nas.