HEX

Capitolul 7 - Inimă vătămată

                      JORDAN

      Aşez cartea pe noptieră şi încep să privesc tavanul fără un motiv anume. Hayden e prezent  încontinuu în mintea mea.

      E dezamăgit, dar încă nu pot crede că lui îi pasă de mine. Nu se comportă de parcă i-ar păsa, se comportă de parcă mi-ar vrea doar corpul şi nimic mai mult.

      Sunt scos din gândurile mele când aud o uşă trântindu-se violent. Mă ridic alarmat din pat şi ies imediat pe hol, dar e totul în regulă. Hotărăsc să îmi părăsesc camera pentru a coborî. Când dau să cobor scările un Blake nervos îmi apare în faţă fumegând de furie.

       — Ţi-ai tras-o cu el nenorocitule? Urlă ca un dement la mine.

      — Despre ce dracu vorbeşti?  Îl întreb însă cuvintele îmi sunt luate când pumnul lui se zdrobeşte de obrazul meu.

      — Câine, îţi trădezi familia doar pentru un ratat, nu înţeleg nimic din cuvintele lui fără sens. Simt cum pământul îmi fuge din picioare când pumnul lui vine în contact cu stomacul meu, dar el nu mă prinde, el mă lasă să cad. Faţă mea se lipeşte de podeaua dură. Dominic îşi trage piciorul în spate după care îmi mai dă o lovitură în stomac.

     Îndrăznesc să mă ridic de jos, doar când sunt sigur că a plecat. Îmi târăsc cu greu picioarele până în dormitor unde mă prăbuşesc în genunchi dând drumul lacrimilor amare. Blake nu numai că mă răneşte, el îmi vatămează şi inima. Cu fiecare lovitură, cu fiecare înjurătură, cu fiecare jignire primită de la el inima mea se frânge şi mai mult.

      Acum chiar nu înţeleg cu ce am fost de vină, dar tind să cred că a ajuns în punctul în care nu mai are nevoie de pretexte ca să îmi învineţească faţa.

     O bătaie în geam îmi atrage atenţie. Silueta care se conturează dincolo de sticlă poate fi doar a lui Hayden, el este singurul care preferă scara de incendiu. Mă adun cu greu de pe jos înaintând cu paşi mici până la uşa balconului. O deschid cu o mişcare uşoară, văzându-l pe Hayden care are întipărit pe buze cel mai frumos zâmbet al lui. Zâmbetul i se şterge după câteva secunde transformându-se într-o grimasă.

       — Unde e monstru ăla?  Mârâie el aşezând o cutie jos şi mergând hotărât spre uşă.

      — A plecat, îl asigur eu şi îl văd cum îşi strânge palmele în pumni.

       — Jur că îl bag în comă dacă o singură dată se mai atinge de tine, mă cuprinse în braţele lui carduroase lăsându-mă să îmi aşez capul pe pieptul lui.

      — Hayden mă strângi prea tare şi mă doare, spun când strânsoarea lui devine mult prea protectivă.

       — Mă duc să aduc trusa de prim ajutor, se îndepărtează de mine cu paşi mari şi în mai puţin de un minut este înapoi.

      — Te-a lovit decât la faţa sau şi pe corp? Strânge din dinţi când îmi adresează întrebarea asta.

       — Cred că am o vânătaie şi pe abdomen, mormăi eu simţind cum obrazul îmi arde îngrozitor.

      Hayden îşi pune mâinile pe tivul tricoului meu şi cu o mişcare lentă mă ajută să îl scot de pe mine. Un val de ruşine cruntă îmi pune stăpânire pe corp.

       — Aşează-te pe pat, îmi indică Hayden.

       Brunetul se aşeză lângă mine deschizând trusa de prim ajutor din care scoase un tampon şi dezinfectantul. Se ocupă gentil de umflătura de pe obrazul meu după care trecu la vânătaia urâtă ce se întinde pe abdomenul meu. Trecu de câteva ori tamponul îmbibat cu dezinfectant pe deasupra vânătăii după care strânse toată dezordinea.

      Se aşeză lângă mine şi se aplecă asupra abdomenului meu, mă luă prin surprindere când buzele lui se lipiră de vânătaia mea dezmierdând fiecare centimetru de piele rănită. Respiraţia mi se precipită când îşi trece limba peste locul cu pricina, cercelul lui simţindu-se atât de fierbinte pe pielea mea. Un geamăt lung îmi scapă din adâncul pieptului când îşi mută buzele pe gâtul meu.

     Degetele mele se înfing în părul lui trăgându-l spre buzele mele.

      — Vreau să te aud, şopteşte uşor în urechea mea.

        — Sărută-mă!

       Buzele lui nu sunt lacome ci se presează fin peste buzele mele, care tânjesc după atingerea lui. Buzele lui sunt ca ceva indispensabil vieţii, de fiecare dată când el mă sărută eu mă simt viu, de parcă toate golurile dinăuntrul meu ar putea fi eliminate doar de el. Îşi lasă o mână să alunece dealungul abdomenului, până la betelia blugilor. Buzele lui se arcuiesc peste ale mele într-un rânjet, îmi prinde buza de jos între buzele lui începând să sugă fiecare particică. Îl trag mai aproape de mine deschizându-mi buzele doar pentru el. Limbile noastre dansează, şi nu un dans zbuciumat, care e ca un joc al dominaţiei, un dans lent în care suntem doar noi şi nimic dinafară nu ne poate perturba activitatea.

        Când se desprinde de mine îşi linge buzele ca un motan satisfăcut. Un zâmbet îşi face apariţia pe buzele lui roşii.

      — Mai stai, îi cer eu.

      — Trebuie să merg acasă Jordie, tata vrea să îmi pună restricţie pe apartament şi pe maşină, dacă nu îmi măresc notele. Dar până când ne vedem poţi să dormi cu asta, un chicot îi scăpă făcându-l aşa de drăguţ.

      Se ridică din pat şi merse până lângă uşă balconului unde abandonase o cutie albastră. O aşeză lângă mine zâmbind.

       — Noapte bună, Jordie!  Îmi dădu un sărut scurt pe frunte după care ieşi furtunos din cameră.

       Am dat la o parte capacul cutiei şi am văzut un urs panda ce pare a fi pe o jachetă. Iau micul bilet ce este aşezat peste jachetă şi citesc “ Ţi-am luat jacheta asta din două motive. Primul motiv este că ursul acela e atât de drăguţ încât mi-a amintit de tine şi de zâmbetul tău. Şi al doilea e total egois, vreau să îţi aminteşti de mine de fiecare dată când vrei să te îmbraci, eu nu mi te pot scoate din cap nici măcar o secundă.”

       Apuc jacheta şi o întind pe pat. Ursul ăsta chiar că e drăguţ. Zâmbesc, un zâmbet adevărat, am crezut că eu sunt singurul care se gândeşte tot timpul la cineva, dar şi Hayden face asta şi el se gândeşte la mine.