Totul are un nou început. Dar nu orice final este unul fericit.

7.2K 370 13
                                    

După trei luni...

*Priveam bebeluşul din braţele mele cu o dragoste nemărginită şi îi mângâiam obrajii mici şi dolofani cu buricele degetelor. Ochii săi mari de un verde intens mă priveau curioşi, făcându-mă să zâmbesc slab în colţul gurii. Vântul cald al zilei de vară bătea slab, răsfățându-mi pielea. Soarele era prezent pe cer, dar deodată, totul devine un dezastru. Vântul parcă începe să turbeze, iar soarele dispare după un strat gros de nori cenuşii. Privesc spre cerul înnorat pentru câteva secunde şi îmi simt braţele uşoare. Ochii mei se lasă îngroziţi spre braţele-mi goale, iar panica îşi face loc în toracele meu. Mă ridic de pe iarba fragedă cât de repede pot şi încep să caut disperată din priviri bebeluşul. Ochii mei zăresc chipul lui Heaten care avea în braţe copilul nostru şi îl privea cu acea dragoste paternă. Simt cum respiraţia mi se opreşte pentru câteva secunde bune în momentul în care Heaten se întoarce cu spatele la mine şi dispare la fiecare pas făcut.

—Nu! Heaten, nu pleca, te rog! Încerc eu să ţip, dar parcă vocea îmi este astupată de vâjâitul vântului.

Simt cum picioarele mele încep să alerge, dar fiecare pas făcut parcă mai mult mă îndepărtează de ei. Corpul îmi cedează într-un final, căzând la pământ, iar durerea se instalează în pieptul meu. Privesc terifiată cum două persoane atât de dragi mie, dispar în zare, iar eu nu pot face nimic. Respiraţia mi se accelerează, iar un urlet parcă este gata să îmi sfâşie gâtul. Mi-am pierdut copilul. L-am pierdut pe el! Mi-am pierdut familia! Ajunsă la extrem, las urletul să împânzească întreg peisajul şi lacrimile să îmi inunde chipul. *

Urletul care îmi părăseşte corzile vocale într-un mod dureros, mă face să sar ca arsă în şezut cu mâinile pe pieptu-mi gol. Simt cum mâinile iubitului meu se aşează pe spatele meu gol şi îmi muşc buza, fără ca măcar să vreau să-mi şterg lacrimile ce mi se preligeau pe obraji. Durerea din piept mă sfâşia întru-totul şi nu mă puteam opri din plâns. Urechile îmi vâjâiau şi simţeam că fiecare os din corp mă doare.

—Din nou acel vis? Mă întreabă Theo, iar eu doar aprob printr-o mişcare a capului.

Acesta mă trage la pieptul lui şi îmi depune un sărut pe creştet în încercarea de a mă calma. Îmi muşc pumnul încleştat pentru a-mi înăbuşi încă o criză de plâns şi strâng cât se poate de tare din pleoape până ce acestea încep să mă doară. De trei luni visam acelaşi vis, dureros şi sfâşietor. De trei luni nu am mai auzit de Heaten, chiar dacă Theo îl mai suna din când în când ca să vadă dacă este bine. Dar el nu răspundea. Iar Theo făcea acest lucru pentru mine, ştiam bine asta. Mă vedea plângând în fiecare zi în faţa geamului din dormitor şi ştia bine care este motivul. Încerca să facă tot posibilul să mă facă să zâmbesc, iar rareori, chiar reuşea asta.

În urmă cu două săptămâni m-am angajat ca chelneriţă la o cafenea din centrul oraşului. Eram mulţumită de acel loc de muncă, cel puţin mă făcea să nu mă mai gândesc aşa de mult la trecut. Noua mea viaţă părea să decurgã normal, în afara faptului că mă trezeam seară de seară ţipând cât mă ţin plămânii. În pauzele scurte de la locul de muncă, ieşeam şi mă plimbam prin parcul Discovery cu câte un pahar cu ciocolată caldă. Preferata lui Heaten. Îmi promiteam neîncetat că următoarea zi nu voi mai plânge, dar cedam chiar seara, când împărţeam un pat cu un bărbat pe care nu îl iubeam.

Şi totuşi Theo merita iubire. Iubirea pe care eu nu i-o puteam oferii altui bărbat în afară de Heaten. Şi în ziua de astazi îmi pare rău pentru tot ce i-am zis la spital. Iar acum că sunt cu Theo îmi dau seama ca locul meu nu e aici. Dar nu aveam ce căuta înapoi în trecutul în care am plâns mereu, în care am suferit atât mult. Şi recunosc, îmi e dor atât de tare de dulcele meu amar. Eram mai liniştită, dar ceva tot lipsea. Lipsea el. Iubirea vieţii mele.

Dulcele meu Amar (+18)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum