Theodore

doi

La scurt timp după ce mi-am despachetat bagajul, Olivia m-a anunţat că va încerca să îşi potolească nervii făcând un duş. M-am aşezat liniştită pe patul său, ştiind bine că oricum aveam nevoie de timp de gândire.

M-am uitat, pentru ceea ce părea a fi a suta oară, peste pereţii decoraţi cu diverse postere, am admirat dulapul alb pictat cu flori mov, am zâmbit privind biroul dezordonat al prietenei mele bune. Dar oricât de mult am încercat, nu am putut să-mi scot din cap comportamentul meu naiv de mai devreme.

Niciodata nu am putut fi intimidată atât de repede şi de uşor cum a reuşit Theodore să o facă. Oare ce mi se întâmplă? O fi, oare, faptul că ziua în care l-am cunoscut ascude momente frumoase cu mama mea? Aş putea, oare, să asociez acest băiat cu Rose Emerson?

De ce? Cei doi nu ar putea fi mai diferiţi. Rose era cea mai blândă, bună şi calmă persoană din lume. Ar fi dat totul pentru ca alţii să fie fericiţi, şi mereu se punea pe ea ultima. În schimb, Theodore părea atât de arogant şi plin de sine, încât nici nu puteam să mă gândesc la el fără să mă cert, din nou, pentru momentul meu de slăbiciune faţă de el.

"Văd că te-ai făcut comodă," mi-a întrerupt Olivia gândurile.

"Ca de obicei," i-am zâmbit.

"După ce îmi usuc părul, ce spui, ai vrea sa mergem în sufragerie şi să alegem un film din colecţia tatei?" mi-a propus prietena mea.

"Desigur," am aprobat, analizând ideea ei bună. "Te las să te schimbi, mă duc jos după o sticlă de apă."

Am coborât scările încet către bucătărie, absorbind fiecare detaliu, amintindu-mi modul în care Rose obişnuia să păşească uşor prin casa familiei Greer.

"Mă bucur că te-ai decis să cobori în sfârşit din acea închisoare," a spus o voce groasă lângă mine în timp ce închideam frigiderul.

"Camera Oliviei nu este o închisoare pentru mine," i-am răspuns fără expresie vocii misterioase, Theodore.

Acesta mi-a ignorat răspunsul. "De ce eşti aici?" şi-a schimbat tonul dintr-o dată, devenind mai rece.

"Tata este în turneu, promovând cartea despre Rose Emerson, iar eu nu am putut să merg cu el," i-am răspuns, uitându-mă ameninţător în ochii lui verzi, eşuând teribil să îl intimitez.

"De ce îi spui pe nume?" mi-a spus el dintr-o dată, fără să se uite în ochii mei, cu un glas neutru.

"Huh?"

"De ce nu îi spui 'mama', ci Rose?"

"E mai uşor aşa," i-am răspuns repede, începând să merg către camera prietenei mele, pentru a evita posibilitatea de a plânge în faţa fratelui său.

Imediat ce am ajuns în camera Oliviei, a putut sesiza că ceva nu e în regulă.

"Ce-ai păţit, Rumor?" m-a întrebat ea repede, pe un ton îngrijorată.

"Nimic important," am spus, încercând să o calmez. "Doar că Theodore - "

"Iar a făcut un comentariu nesimţit? Jur că o să îl omor într-o zi! Deja nu mai supor - "

"Oli! Nu a spus nimic urâcios. M-a întrebat ceva despre Rose şi, recunosc, m-a întristat puţin, dar nu e vina lui!"

Ea, a oftat, calmându-se. "Trebuia să ştie sa nu abordeze subiectul."

"Olivia, sunt bine. Chiar sunt bine," i-am spus, zâmbind uşor.

"Eu nu aş fi în locul tău," a spus în şoaptă prietena mea cea mai bună, crezând că nu o voi auzi.

I-am ignorat comentariu. "Deci, ne uităm la film?"

S-a uitat la mine, din nou bucuroasă. "Sigur! Te las pe tine să îl alegi!"

Am coborât scările chichotind cu Olivia, gândindu-mă la ce film aş vrea să aleg. Ajungând în faţa raftului, ne-am oprit din vorbit şi m-am concentrat asupra filmului pe care urma să îl vedem. Încercam să găsesc unul pe care nu l-am mai văzut în casa familiei Greer. Un singur film mi-a stârnit interesul: "Me Before You".

Când i-am arătat filmul, Olivia a scos un sunet între oftat şi râs. "Nici nu mă mir".

I-am zâmbit şi am început să merg către canapea. Mai trebuia să fac doar câteva mişcări pentru a pune CD-ul în DVD player, cand am auzit pentru a treia oară în aceasta zi vocea cuceritoare a fratelui Oliviei.

"Deci, fetelor, la ce film ne uităm?" a spus el vesel, ţinându-şi iubita de mână şi uitându-se fix în ochii mei.

"Oh, nu, nu, nu," a spus Oli râzând ironic. "Noi ne uităm la film," a accentuat aceasta arătând între mine şi ea, "voi, faceţi orice altceva."

"Nu fii supărată, păpuşă," a zâmbit cu un aer superior Vivian, "ne putem înţelege cu toţii, nu crezi?"

Prietena mea cea mai bună a ignorat complet comentariul iubitei fratelui ei. "Theodore, pleacă."

"Dar, păpuşă, este destul loc pentru toţi," a spus el, tolănindu-se pe canapea şi trăgând-o pe Vivian lăngă el. "Ai de gând să porneşti acel film, Rumor?" şi-a îndreptat Theodor privirea amuzată către mine.

Când l-am auzit rostindu-mi numele, am roşit. Nu pentru că mi-ar plăcea de el, sau pentru că m-ar intimida, ci pentru că am realizat că am rămas îngheţată, cu CD-ul în mână, şi că toţi se uitau fix la mine. M-am întors brusc, reuşind să pornesc într-un final filmul, mai apoi aşezându-mă pe jos lângă Olivia.

Pe tot parcursul filmului i-am auzit pe cei doi îndrăgostiţi de pe canapea râzând în legătură cu alegerea filmului. Spuneau că e clişeic, prostesc, că nimic nu s-ar întâmpla în viaţa reală aşa, şi că singurul lucru realist din film a fost faptul că protagonistul a murit la final.

La sfârşitul filmului, nevrând să aud comentarii la adresa faptului că m-am lăsat afectată şi am plâns la acest film "prostesc", m-am ridicat rapid şi am alergat pe scări, ştergându-mi lacrimile. Cum am ajuns în camera Oliviei, m-am lăsat copleşită de emoţii şi am căzut la pământ, plângând ca şi cum viaţa mea ar fi depins de asta.

Suspinele mele erau atât de zgomotoase şi puternice încât nu l-am auzit pe băiatul cu ochii verzi aplecându-se lângă mine decât atunci când mi-a şoptit, încet, numele.

"Rumor..."

Îmi pare atâââât de rău că am abandonat această carte, dar promit că am să mă reapuc de ea. Sper să vă placă acest capitol uşor sec. Dacă aţi rămas cu mine până acum şi vreţi să aflaţi continuare acestei poveşti, lăsaţi un vot si o părere.

Mi-ar plăcea să citesc şi eu câteva din lucrările voastre, şi să vă spun părerea mea sinceră despre ele. Dacă doriţi să ne ajutăm reciproc, aştept să-mi daţi mesaj. :)

Mulţumesc!