plecarea

529 100 10
                                    


Evenimentul care a declanşat acţiunea ce m-a făcut să mă îndrăgostesc fără rost de Theodore Greer a fost unul dintre cele mai neaşteptate.

După moartea mamei mele, tata a decis că vrea să facă ceva diferit în viaţă. Poate că faptul că a realizat cât de scurtă poate fi viaţa unui om, sau poate faptul că s-a uitat la prea multe filme cliché l-a determinat să vrea să fie recunoscut pentru lucrurile pe care le face.

Aşa că, la o săptămână după ce Rose Emerson s-a aruncat de pe acoperişul spitalului Radchet, tata şi-a dat demisia. Câteva zile mai târziu, a decis că vrea să devină scriitor.

A început să scrie o carte despre poveste tragică a soţiei sale, şi a denumit-o "Rose Emerson".

A publicat-o în numai o lună după ce a început să lucreze la ea, şi a avut un succes imens. Sute de femei au lăcrimat peste paginile pătate cu cerneală ale cărţii. Milioane de oameni au rămas impresionaţi de trista poveste inspirată din realitate. Nathaniel Emerson nu ar fi crezut niciodată că ar putea avea succes.

La doar câteva săptămâni după publicarea romanului "Rose Emerson", tata a fost sunat de mai multe librării din întreaga ţară. I-au fost oferite sume imense de bani şi condiţii promiţătoare de locuit dacă ar accepta să dea un tur ar statelor unite pentru a semna cărţile milioanelor de fani uimiţi de povestea tragică a mamei mele.

Flatat de ofertă, tata a acceptat. A decis să nu mă tragă cu el în toată această nebunie, aşa că a rugat familia Greer, cu care încă ne înţelegeam de minune, să mă găzduiască în săptămâna în care va fi plecat. Au acceptat cu mare plăcere.

Nu am fost pentru niciun moment deranjată de faptul că tata mă va "lăsa în urmă" păşind spre glorie. Dimpotrivă, eram super-entuziasmată că voi petrece o săptămână întreagă cu cea mai bună prietena a mea.

Însă ceea ce nu ştiam atunci, este că micuţa mea "vacanţă" la familia Greer avea mai multe surprise pregătite pentru mine, decât câteva petreceri în pijamale şi teme nefăcute.


aceste 3 capitole pe care le-am postat până acum au fost doar nişte "introduceri" a ceea ce urmează. povestea propriu-zisă începe cu capitolul următor, pe care sper din tot sufletul să îl pot posta mâine.

sper să vă placă! :D 

TheodoreWhere stories live. Discover now