Road to survive

Capitolul I

   Aerul rece al începutului de primăvară le lovea pe cele două prietene în față. Vântul adia ușor printre copacii bătrâni dintr-o pădure oarecare. Pași scurți și inceți erau străbătuți de ambele fete. Oboseala și frica le domină pe amândouă. Rucsacurile se goliră de puțina mâncare rămasă de câteva ore, purtând acel material în spate doar cu câteva arme pentru a se putea apăra de cei în neființă. În depărtare se puteau auzi sunetele montruase ale acelor creaturi fără suflet și conștiință, răsunând în urechile amândurora cu valuri puternice.

   Rainbow Winters, o elevă de șaptesprezece ani la un liceu modest din Chicago a devenit victimă a acestei lumii fără milă și crudă. Împreună cu prietena sa, Tiffany Quinnzel, au reușit să supaviețuiască câteva luni de zile de când aceasta tragedie fără autor începuse. Au învățat pe calea cea grea că nu trebuie să ai încredere în aceste creaturi fără inimă și că odată mușcată, acea persoană e ca și moartă. Multe sentimente și gânduri, furie și tristețe au trecut prin mintea și sufletul lui Ray atunci când și-a privit fratele murind, ea n-având nicio putere să schimbe ceea ce se întâmpla. Lacrimi au curs, vieți s-au pierdut, iar încrederea celor două fete a fost pusă la încercare de nenumărate ori.

   "Tiff..." îi spuse Ray, așezându-și mâna pe umărul drept al lui Tiffany. Ea se oprise din mers, care era cu câțiva pași înaintea ei și îi acordă o privire confuză.

   "De ce ne oprim? E încă soare pe cer. Ar trebui să mergem în continuare.". Tonul lui Tiffany era rece ca întotdeauna. Se comporta în acest fel pentru că îi pasă de Ray și nu voia să fie în pericol, așa cum nici Ray nu voia la fel.

   Îngrijorarea de pe fața lui Ray îi declanşă un motor înauntrul minții lui Tiffany. Ceva păru greșit în privirea prietenei sale și ea știa asta. Au petrecut mult prea mult timp în iadul acesta ca să nu se fi putut învăța una pe alta perfect. Ray își dusese degetul arătător la gură, indicându-i prietenei sale să facă puțină liniște, după care și-l îndreptă spre ureche, indicându-i să asculte pentru un moment.

   Bănuielile lui Ray fuseseră confirmate când în departare se auziră niște voci. Pașii lor care se auzeau clar dădeau semne că acel grup de oameni erau pe aproape. Nu trecuseră mai mult de câteva secunde, când deodată un bărbat cu păr lung și vestă de piele sări în fața lor, îndreptându-şi arbaleta încărcată către capul lui Rainbow. Din instinct, ea își așeză mâna pe cuțitul care aștepta să fie folosit din ghiozdanul său, însă Tiffany îi prinse mâna până să ajungă la cuțit. Cele două avuseseră o discuție care nu necesita cuvinte. Ray își retrase mâna din dreptul ghiozdanului și își îndrepta privirea plină de frică spre bărbatul care le amenința cu moartea. Imina îi bătea cu putere în piept și credea că până si el putea să-i audă bătăile. Un război era purtat în mintea fetei cu păr șaten, nelăsându-i ochii bărbatului niciodată. Lângă el apăruse un alt bărbat. Acesta părea diferit. Mult mai slab, păr mult mai rar și o barbă deasă pe față. Ochii lui obosiți de studiase din cap până în picioare. Îi făcu semn bărbatului cu arbaletă fără a se uita la el, iar la comanda lui, bărbatul își îndreptă arma spre pământ. Tiffany a lăsat un oftat ușor să-i scape din gură.

   "Sunteți singure?" 

   Vocea bărbatului cu barbă deasă se auzi în sfârșit după câteva momente de liniște. Întrebarea sa le ridicase mai multe semne de întrebare celor două fete care stăteau najutorate în fața lor. Ambele îi priveau cu ochii largi. Nu știau ce să răspundă. Dacă răspundeau că da, atunci cei doi ar fi putut să profite de acest moment și să le abuzeze sexual, iar dacă spuneau că nu, le-ar fi putut omorî pe amândouă și să le lase să se transforme în acea creatură pe care o detestau atât de mult.

   "Da." răspunde Tiffany cu încredere. Vocea ei era rece și privirea ei era îndreptată spre bărbatul care ne-a pus acea întebare. El se mișca în fața noastră, când în fața uneia, când în fața alteia.

   "Câti oameni ați ucis?" întrebă el, același ton ca mai devreme.

   "Tu ești nebun? De ce am omorî oameni?". Vocea lui Ray îi dădu de gol fațada calmă pe care încerca să o afișeze. Ea se uită la prietena ei, care continua să-l privească pe acel bărbat cu ură și dispreț.

    "Câți morți ați omorât?" continuă el. Pașii lui erau lenți. Își ținea mâinile la spate, iar abdomenul său era ușor îndreptat spre pământ.

   "Îndeajuns să supraviețuim." îi răspunse Tiffany pe un ton mai calm decât mă așteptam.

   "Fetelor, vă voi propune ceva. Veți veni cu noi, în grupul nostru. Însă nu știu dacă sunteți o amenințare sau nu. Cum pot știi că pot avea încredere în voi două?"

  "Nu știi."

   Răspunsul lui Tiffany era la fel ca înainte: rece și distant. Tot ce putea face Ray era să-i privească cu aceeași teamă de moarte ca la început.

   "Dar tu două persoane numești grup?"

   Bărbatul zâmbi scurt și aprobă din cap. El își îndreptă arătătorul spre ea și îi făcu semn să se întoarcă. Ușor, ambele își întoarseră corpul spre unde ne arătase el. Un val de panică îi trecu prin vene lui Rainbow, însă Tiffany părea la fel de calmă ca la început. Ray a admirat-o pe Tiffany mereu, felul în care acționa în asemenea situaţii o fascina pe fata cu păr șaten cel mai mult la prietena sa. Fie poate juca teatru foarte bine, fie doar nu-i pasa, gândi ea.

   În dreapta lor acum stăteau trei femei. Toate trei păreau a fi pregătite să sară la bătaie în orice moment și mai mult ca sigur am fi pierdut în fața lor. Prima era o femeie cu pielea închisă la culoare și privirea fioroasă. Își ținea mâna pe mânerul sabiei sale care era poziținoat în spatele ei. A doua femeie era una înaltă, cu părul până la umeri și ochi albaștri. Ea părea a avea un suflet bun după modul în care le privea pe cele două adolescente în fața sa. În spatele celor două era ultima femeie. Ea avea părul alb și ciufulit. Ea părea la fel de puternică precum prima dintre ele era. Cele două fete și-au îndreptat privirea spre stânga, unde patru bărbați stăteau. Primul era un bărbat foarte tânăr, în jur de două zeci de ani, gândi Rainbow. El avea părul lung pănă la umeri si stătea rezemat de trunchiul unui copac și cu mâinile în sân. Cel din dreapta lui era un bărbat nu atât de înalt, cu păru negru ciufulit și o față specifică:era asiatic. Lângă el stătea un bărbat mult mai înalt decât el. Părul lui păru să fie destul de lung, fiind împrăstiat în toate direcțiile. El le privea blând, fără a vrea să le facă rău. Iar ultimul dintre ei era înalt, însă nu atât de înalt ca cel din urma sa. Ceva era diferit cu ei, un ceva aparte. Sigur sunt rude, gândi Ray. El stătea lângă bărbatul cu păr lung. El le privea diferit, însă. Privirea lui nu dădea simpatie la fel ca majoritatea celor din grup, ci indiferență. Ray avea ochii axați pe el. Tot ce știa acum era că trebuie să-l cunoască pe el și să descopere mai multe despre el, avea nevoia să o facă.