Inger Printre Demoni

Capitolul 14.

La fel de calma, am iesit din camera, desi in interior eram mai rau decat un vulcan care sta sa explodeze. Ma enerva faptul ca nu puteam sa-i spun mai multe sau sa ma apar in vreun fel mai agresiv. Toata infatisarea ei arata intimidanta ceea ce imi dadea de inteles ca puterea mea nu are nicio sansa impotriva ei. Ma dezamageste in acelasi timp faptul ca Harry nu mi-a spus ca are o iubita, nu este obligat, dar ar fi fost o informatie esentiala.

Am vrut sa merg in camera lui, inca gandindu-ma daca e bine sa dorm la Brad, dar ceva imi spunea ca nu va iesi nimic bun din asta. Am vazut-o pe Raven pe o canapea in apropierea scarilor si sincer, eram curioasa sa aflu de ce a fost pastrata. In orfelinat era o fata destul de retrasa si timida, greu de crezut ca a facut ceva maret pentru a impresiona asemena specimene lacome.

- Ce faci aici? Singura? Am intrebat-o verificand intai prezenta altei persoane.

- Ma gandeam... Mi-a raspuns ganditoare, iar impresia mea despre ea ramasese la fel de neschimbata. Era o fata putin ciudata, creola, la fel ca Ashley, dar culoarea pielii ei era putin mai deschisa. Un par saten, tuns scurt si o barbie ascutita,mai sus un nas mic si niste ochi ingusti. Reprezenta imaginea unei artiste, mai bine zis a unei pictorite din vremurile vechi, dar mai moderna.

- La ce te gandeai? M-am asezat langa ea simtind nevoia sa vorbesc. Nu ma interesa atat de tare ce o abate de la starea ei naturala, insa nu voiam sa stau si eu singura intr-o camera asteptandu-l la nesfarsit pe cretul care probabil isi va face de cap cu iubita lui.

- La mine, la tata. A vorbit la fel de sec, ceea ce ma enerva si mai tare. Nu aveam calmul necesar pentru a scoate fiecare cuvant cu clestele din gura ei. Aceasta informatie ma facu putin curioasa starnindu-mi intr-un fel interesul, doar ca trebuia sa gasesc o modalitate ca s-o fac sa vorbeasca mai mult.

- Tatal tau... Am incercat si eu sa par ganditoare, lasandu-ma cat mai comod pe canapea. Ce e cu el? Am intrebat-o dupa o mica pauza.

- Simt ca e aici. Poate e ciudat, dar stiu ca el este. Vocea ii tremura usor, ochii ei plini de speranta intorcandu-se spre mine.

- Ce vorbesti acolo, Raven? Nu mi-am putut stapani confuzia in timp ce ea doar incerca sa-si gaseasca cuvintele.

- Pe ce lume traiesti, Melek? Nu sti de ce ai fost adusa aici? Parea agitata si intr-un fel furioasa.

- Nu mi-a spus nimeni nimic... Am raspuns in cele din urma, dandu-mi seama ca nici eu nu am fost atat de interesata incat sa caut informatii.

- Seful acestei grupari isi cauta fiica. O fata satena, de 18 ani, proaspat iesita din orfelinat. Le-a rapit pe toate care corespundeau descrierii si le-a adus aici. Nu numai din orfelinatul nostru, ci fete care s-au nascut in Londra. A incheiat micul anunt, cautandu-mi privirea.

- Crezi ca tu esti? Vocea mea era mai mica ca a ei, iar acum incepeam sa inteleg motivul pentru care a fost pastrata.

- Sunt sigura, si el crede asta, doar ca nu este convins in totalitate. Nu l-am vazut la fata pentru ca nu se arata niciodata, dar stiu ca cel de-al doilea lift e numai al lui. A continuat sa-mi insire informatii, evitand sa se opreasca aici. Daca e el? Iti dai seama? O sa-mi revad tatal. Zambi fericita, ochii ei formand o scanteie de bucurie.

- Asta e minunat. I-am zambit fals, scuzandu-ma pentru schimbarea mea de comportament. M-am ridicat putin ametita, anuntand-o ca voi porni spre camera mea.

Acum avea pofta de vorba, nici nu puteam s-o mai opresc. Voia sa-mi destainuie entuziasmul ei, insa daca as fii fost in aceasi situatie m-as fii simtit dezgustata ca un asemena nenorocit ar putea sa fie tatal meu. Nu mi l-as imagina niciodata pe tata intr-o asemenea ipostaza, cu un astfel de caracter. Tata pentru mine a fost mereu un om inofensiv si foarte calm. Lucra intr-un depou vechi cu masini, purtand mai mereu camasi in carouri, tineresti si pantaloni putin stramti. Era tanar cand a murit. M-a facut la varsta de 17 ani si a murit la 28. La fel si mama care era mai mare decat el cu an. Isi gasisera amandoi sfarsitul in aceasi zi.