Inger Printre Demoni

Capitolul 3.

Iadul? De parca asta nu era de ajuns. Daca curtea arata ca un iad? Interiorul ce poate sa aibe? Nu a asteptat sa spun nimic, mi-a prins din nou mana, fara sa ma mai bage in seama.

- Sa nu tipi. Ma avertiza, pasind pe scarile care duceau spre intrare. Am aprobat fara sa vreau, trecand pe langa alti gardieni.

Deschise larg usa, intrand el primu. Am pasit pe hol in urma lui, fara sa ne descaltam. Pe hol nu se auzeau decat pasii nostri, ochii mei calatorind peste fiecare om. Casa asta era mai securizata decat casa alba, ceea ce ma bucura si ma speria in acelasi timp.

- Ti-e frica de rechini? Intrebarea lui ma lua prin surprindere, pentru inceput crezand ca el chiar stie ceva despre mine.

Aveam o obsesie mare pentru rechini. Ii iubeam, in orfelinat, mereu cand aveam ocazia cautam informatii despre ei. Nu ma speriau, dar cu toate astea, nu vroiam sa dau nas in nas cu vreunu. Tocmai asta m-a atras la ei. Pericolul, dar in special erau si pestii nu numai rechinii.

- Nu. Am raspuns, fiind inca confuza. Nu vroiam sa aflu motivul intrebarii, dar nu ducea unde trebuie.

- Perfect. Aproba, cotind pe un alt hol. Eu nu aveam ce sa fac decat sa ma tin dupa el, lasandu-ma trasa de forta lui.

O alta usa se dechise in fata noastra, mana lui strangand-o tot mai tare pe a mea. Imaginea ce ne-a aparut in fata, m-a lasat cu gura deschisa, dar nu de frica.

- Haide. Ma indruma.

Inainte sa-si dea seama mi-am tras mana, facand un pas in spate. Am clipit de cateva ori asigurandu-ma ca asta chiar era adevarat. Nu puteam sa calc pe asa ceva. Voi muri. Da! Asta voi pati. Am verificat cu privirea, dandu-mi seama ca sticla putea sa ma tina, dar nu parea tocmai sigur.

- Nu se poate. Am soptit, cerundu-i lui Harry sa-mi confirme ca si el vede asta. Parea plictisit asigurandu-ma ca trecuse de multe ori prin asta. Deci era adevarat.

Eram captivata de miscarile rechinilor care innotau usor printre stalpii ce sustineau podeaua. Era un acvariu imens care ocupa toata sufrageria. Un acvariu sub pamant. Pardoseala era din sticla laminata, mai multe straturi, sutinute de stalpi. Asta era singura explicatie care imi dovedea ca putea sa sustina greutatea omeneasca.

Harry parea sa se gandeasca la o metoda prin care sa ma bage in aceasta camera. Am patruns in ea, inainte sa o faca el pentru mine, simtindu-ma mult prea captivata. Aveam dreptate. Podeaua ma tinea, iar sansele ca sticla sa se sparga erau foarte mici. Sufrageria parea sa aibe o lungime de 50 de metri, cu o latime cuprinsa intre 25, daca nu mai mult. Eram asa de mica in toata incaperea, fiind un punct mic si negru pentru rechinii ce inotau dedesubtul meu.

- Tu chiar esti nebuna. Confirma Harry, intrand imediat dupa mine.

- Ce te face sa crezi asta? L-am intrebat urmandu-l spre o parte putin mai indepartata fata de punctul in care ne aflam.

- Ceilalti au stat ore in sir pana sa le bage pe fete aici. S-a lasat cu plansete, tipete, batai. M-au anuntat ca a fost un adevarat calvar, iar tu ai intrat in mai putin de un minut. Imi explica, pasind usor pe suprafata podelei.

Si eu as fi fost surprinsa de atitudinea mea daca nu m-as cunoaste, dar eram atrasa de constructii, de arhitectura, si in cel mai bun caz de animalele periculoase. Mostenisem asta de la tata, care avea la fel ca mine, o mare placere pentru rechini. Am studiat cu el aproape toate speciile, spre ingrijorarea mamei care incerca sa ma tina cat mai departe de astfel de obsesii. Eram nebuna, dar eram nebuna lui tata. Nebunia mea se tragea de la el. Mereu am cautat sa tin o legatura stransa. Tot ce ii placea lui, imi placea si mie. O faceam din-adins, dar unele lucruri chiar ma captivau.